Circa 50.000 de locuri de muncă vor fi desfiinţate dacă va fi adoptată legea dării în plată în forma actuală, avertizează Consiliul Naţional al IMM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Construcţiile se vor finanţa mai greu în condiţiile dării în plată, cred liderii IMM-urilor. FOTO: Mediafax
Construcţiile se vor finanţa mai greu în condiţiile dării în plată, cred liderii IMM-urilor. FOTO: Mediafax

Adoptarea legii privind darea în plată în forma actuală va produce o scădere a activităţii din sectorul construcţiilor de locuinţe şi în activităţi conexe, care sunt realizate în mare parte de IMM-uri, anunţă într-un comunicat Consiliul Naţional al IMM. Totodată, adoptarea acestei legi va avea ca efect pierderea a aproximativ 50.000 de locuri de muncă.

În plus, veniturile bugetare aferente acestor activităţi din impozitele şi contribuţiile de asigurări obligatorii aferente salariilor angajaţi, din TVA, taxe şi impozite se vor diminua, potrivit unui comunicat al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Pe de altă parte, legea va conduce la reducerea accesului la creditele ipotecare, în special pentru tineri, în condiţiile în care băncile vor solicita un avans mult mai mare pentru acordarea unui credit, scrie News.ro.

Consiliul IMM-urilor spune că este necesară adoptarea unei legi a dării în plată pentru rezolvarea problemelor unor persoane fizice, cu dificultăţi financiare reale, care nu mai pot să îşi execute obligaţiile de plată, din cauze sociale şi economice.

Reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii vor ca legea să se aplice doar persoanelor fizice care au un credit ipotecar pentru cumpărea unei locuinţe în scop rezidenţial şi doar acelora care au contractat un credit ipotecar pentru cumpărea unei prime locuinţe, nu şi celor care deţin deja un alt imobil cu destinaţia de locuinţă.

„Adoptarea proiectului Legii dării în plată nu trebuie să conducă la efecte secundare pentru mediul de afaceri, fiind necesar să se obţină efectele sociale pe care legea şi le propune şi la o împărţire echitabilă a riscului creditării între personele fizice şi bancă", se menţionează în comunicat.

Legea dării în plată se află în faza reexaminării, la Camera Deputaţilor, urmând să fie dezbătută joi în comisia juridică.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite