La a treia citire, cea mai lungă şi cu cea mai mare concentrare, cauţi detaliile pe baza cărora decizi dacă îl inviţi la interviu şi cu ce prioritate, sau rămâne în lista de rezerve.

La prima citire, de cel mult 30-50 de secunde, te uiţi mai întâi la criteriile eliminatorii, pe scurt la educaţie, iar la experienţă te uiţi la numele şi anvergura angajatorului şi la joburile avute, fără a citi detaliile despre acestea. Dacă nivelul jobului este peste cel stabilit, decizia de a considera profilul de interes (deci de a trece la a doua citire) se ia în proporţie de peste 90% după numele, anvergura şi reputaţia angajatorilor – asta pentru recrutările de senior management, mai ales la marile companii şi la multinaţionale.

La a doua citire, de 2-3 minute, te concentrezi pe experienţă, rareori este nevoie să revii asupra studiilor, certificărilor sau a altor detalii. Acum cauţi să vezi cu precizie informaţiile despre angajator (cifră de afaceri, număr de angajaţi, activitate, produse, acoperire etc.), iar despre job, locul exact în ierarhie, cui e subordonată poziţia, câţi oameni are în subordine, natura exactă a activităţii etc., şi decizi dacă e de luat în calcul pentru interviu sau eliminat.

Dacă ai mulţi candidaţi care se califică potenţial pentru un interviu, eşti nevoit să-i ierarhizezi ca să ştii cu cine să începi, în ce ordine, şi pe cine laşi pe lista de rezerve. Aşa că revii iarăşi, cu a treia citire, cea mai atentă şi mai detaliată, la care poţi sta şi un sfert de ceas, dacă chiar ai ce analiza. Te uiţi la lista de proiecte/ tranzacţii/ portofoliu, la competenţele tehnice, la achievements, la expunerea internaţională, listă de lucrări etc.

De aceea CV-ul trebuie să aibă o pagină (scris mărunt – am explicat de ce), rareori două. Iar când chiar ai ceva consistent de spus (ce ar căuta un recrutor sau un angajator la cea de-a treia citire, descrisă mai sus), informaţiile acelea se pun în anexa CV-ului. Continuarea lui, de fapt, adică de la pagina doi, trei încolo, doar că informaţia este organizată şi agregată altfel, pe sistemul „project list”, nu pe angajator şi job („CV format”), ca în prima parte a CV-ului.

Or, această anexă a CV-ului poate avea oricâte pagini. Şi zece, dacă e cazul, fiindcă cititorul ajunge aici când chiar vrea să ştie şi să înţeleagă acele detalii, şi îşi alocă oricât timp e nevoie pentru asta. Oricum e mai avantajos pentru el să înţeleagă foarte precis de aici despre ce este vorba decât să consume timp cu interviuri păguboase.

Aşa că nu amestecaţi informaţiile de la a treia citire printre joburi, dacă acestea fac să lungească CV-ul pe mai mult de două pagini, ci puneţi-le în anexă. Există angajatori care pur şi simplu nu vor să citească CV-uri mai lungi de două pagini. Le dau deoparte, le aruncă. I-am văzut cu ochii mei. Şi nu sunt chiar atât de puţini pe cât aţi crede…