21 decembrie 2012, ultima zi a omenirii pe Pământ. Vezi ce țară interzice Coca-Cola în această zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit mayașilor, 21 decembrie 2012 va fi ultima zi a omenilor pe Pământ. Și bolivienii susțin aceasta teorie. Ei cred că 21 decembrie va fi ziua în care capitalismul va muri, relatează Business Insider.

Ministrul de Externe al Boliviei, David Choquehuanaca, a anunțat recent că în ziua nefasta poporul său va interzice comercializarea băuturii carbogazoase Coca-Cola. Choquehuanaca este sprijinit de însuși președintele Evo Morales în această idee.

Dacă acest lucru se va întâmpla, Bolivia va deveni a patra țară care interzice cea mai populară băutura din lume, subliniază și revista americană Forbes. La ora actuală, Coca-Cola este interzisă în Coreea de Nord, Cuba și Myanmar.

"21 decembrie 2012 va reprezenta sfârșitul egoismului și al conflictelor. 21 decembrie va fi ziua în care Coca-Cola se va prăbuși. Planetele se vor alinia pentru prima dată în ultimii 26 de milenii, iar acest moment va simboliza sfârșitul capitalismului și începutul comunitarismului", a declarat ministrul de Externe al Boliviei în cadrul unei întruniri politice avute cu președintele Evo Morales.

Deloc un adept al cafeinei și al amestecului dulce al Coca-Cola, Choquehuanca le-a cerut cetățenilor bolivieni să renunțe la celebrul produs carbogazos în fravoarea Mocochinche, o băutură tradițională de piersici, mult mai light și mai „recomandată să le potolească setea".

Anunțul destul de îndrăzneț al ministrului Boliviei este discutabil. Oficialii bolivieni nu au menționat cum vor reuși să interzică vânzările Coca-Cola în această țară și nici ce se va întâmpla cu produsele principalului competitor: Pepsi.

Totodată, o eventuală ieșire a gigantului american Coca-Cola de pe piața din Bolivia ar însemna o prabușire a economiei. Și asta pentru că, extrasul de coca, unul dintre presupusele ingrediente folosite pentru producerea băuturii (rețeta exactă nu a fost niciodată făcută publică) este realizat din frunzele cu același nume din această zonă, care joacă un rol important în PIB-ul țării din America de Sud.

Potrivit estimărilor Forbes, frunzele de coca aduc un aport de 2 la sută în totalul PIB-ului Boliviei, 14 la sută în volumul vânzărilor din agricultură și în jur de 270 milioane de dolari în ceea ce privește veniturile anuale.

Coca-Cola nu este prima corporație americană pe cale să iasă de pe piața din Bolivia. Anul trecut, cunoscutul lanț de restaurante fast-food McDonald's a fost forțat să-și închida opt francize prezente în America de Sud, după mai mult de un deceniu de vânzări în continuă stagnare, potrivit Huffington Post.

Mai mult, a fost realizat și un documentar în care s-au prezentat motivele din spatele eșecului lanțului american de fast-food. Materialul, intitulat "De ce McDonald's a eșuat în Bolivia" a concluzionat faptul că un boicot cultural a învins, în final, o corporație de miliarde de dolari.

"În cazul lor, cultura a câștigat în fața unei lumi globalizate", a afirmat Fernando Martines, producătorul documentarului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite