Din cauza imprevizibilelor fluxuri şi refluxuri ale pandemiei, teatrele au fost ba închise, ba deschise, iar această funcţionare nesigură, fatală pentru teatrele independente, a fost greu de suportat şi de teatrele publice, care sunt însă ferite de apăsătoarea problemă financiară. Confruntaţi cu aleatoriul situaţiei, directorii de teatre s-au adaptat, au scos înregistrări (mai bune sau mai slabe) din arhive, pentru a păstra, măcar virtual, online, legătura cu publicul lor (poate chiar lărgindu-l astfel). Dar, alături de colectivele teatrelor, managerii nu s-au lăsat învinşi de vitregia timpurilor şi nu au renunţat la esenţa teatrului, care este înşăşi prezenţa vie a actorilor, pregătind premierele pentru reprezentaţii cu public, în intervalele îngăduite de pandemie şi acum, în relaxare.
 
Aşa a procedat Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova, care a repetat în timpul pandemiei şi iese în frumoasa lună mai cu cinci spectacole noi: “Ultimul dans al libelulei” de Cornel Mihai Ungureanu, dramaturg şi redactor al revistei Teatrului Naţional “Marin Sorescu”, “Cântăreaţa cheală vs Momente şi schiţe”, proiect interdiciplinar, ce reprezintă lucrarea de licenţă a studenţilor craioveni, coordonaţi de prof. univ. Alexandru Boureanu, “TOC TOC” de comediograful francez Laurent Baffie, “Viva la vulva”, spectacol coregrafic de Andreea Gavriliu şi “Gândeşte-te la Africa”, text al scriitorului neozeelandez Gordon Dryland, pus în scenă pentru prima oară în România.
 
În luna februarie, când teatrelor li s-a permis să deschidă pentru scurt timp, în funcţie de indicii regionali de infecţiozitate, Naţionalul craiovean a prezentat publicului comedia “TOC TOC”, la Sala Amza Pellea, dar nu a mai reuşit să o facă şi peste o lună, când, deşi era programată, teatrul a fost din nou închis, peste noapte, tot din motive sanitare. Aşa că, dată fiind aparenta oboseală estivală a virusului la noi, reprezentaţiile din luna mai ar putea să fie un (re)început de bun augur, pentru o carieră de durată a producţiei.
 
În 2005 Laurent Baffie a scris această piesă care a fost jucată cu mare succes, ani de zile, la Paris, în Spania sau în Argentina. Face parte dintre textele cu priză sigură la spectatori, debordând, de la început până la final, de acel umor vioi, ce cultivă complicitatea cu publicul. Iar subiectul ales de acest autor răsfăţat de teatre, de radio şi de televiziune este el însuşi o sursă de comic, exploatată cu vervă umoristică de scriitor. Tonus preluat şi de producţia craioveană, regizată de traducătoarea textului şi actriţa Raluca Păuun şi de managerul teatrului, Alexandru Boureanu.
 
 
Sanda Vişan - Un vodevil, în vremuri de pandemie, chiar relaxată oarecum. Nu sună ca o ironie?
 
Alexandru Boureanu - Este expres ales. Adevărul gol goluţ este că au venit oameni la agenţie, care au cerut insistent: vrem comedie. Am primit şi emailuri în acest sens şi a trebuit să decidem să facem o comedie, fiindcă ne-am dat seama că este singurul vaccin pentru sufletul omului, în aceste vremuri atât de ciudate.
 
Sanda Vişan - Comedia s-a dovedit a fi o valoare constantă la teatrul dv., aveţi spectacole care se joacă de ani de zile. De ce acum aţi ales acest autor?
 
Alexandru Boureanu - Am hotărât să luăm în această perioadă o reţetă sigură. Textul este deja probat la publicul din străinătate, are peste 1,5 milioane de spectatori în Franţa, de exemplu. Este foarte bine scris. În această perioadă cu atât de multe semne de întrebare, când jucăm atât de puţin, nu poţi să rişti, nu poţi face experimente. Am mers pe ceva absolut sigur.
 
Se spune în teatru că actorii sau regizorii râd la anumite lucruri, la care spectatorii nu râd. Eu cred că, de multe ori, publicul e mai inteligent decât noi şi râde în alte momente. În acest spectacol nu e cazul, pentru că noi am râs tot timpul, râdem ca să ne protejăm, identificându-ne cu personajele. E incredibil! Se spune că ne regăsim în teatru. Aici e cu atât mai adevărat.
 
În TOC TOC, şase personaje cu probleme psihice, suferind adică de diverse forme de tulburări obsesiv compulsive (TOC) se întâlnesc întâmplător în cabinetul unui neuropsihiatru celebru, aşteptându-l ca să le dea soluţii la fobiile ce îi chinuie. Cum doctorul întârzie neaşteptat, pacienţii intră în vorbă şi, implicit, într-un proces de (auto)terapie sui generis, spunându-şi şi ascultându-şi poveştile vieţilor lor chinuite de obsesiile patologice, cu titulaturi medicale sofisticate.
 
Un editor (Marian Politic), care suferă de sindromul Tourette, înjură şi face gesturi obscene când ţi-e lumea mai dragă (motiv pentru care producţia este destinată doar publicului cu vârsta peste 16 ani). Un taximetrist (Alex Calangiu) suferă de aritmomanie, adică face la nesfârşit operaţii matematice, cu viteza gândului. Blanche (Romaniţa Ionescu) suferă de nosofobie, nu suportă să atingă nimic, că-i e frică de virusuri şi infecţii. O bigotă (Raluca Păun) suferă de siderodromofobie, adică verifică de zece ori dacă a închis gazul sau dacă a luat cheile casei. O tânără simpatică repetă de două sau trei ori aceleaşi fraze şi nu oboseşte, căci ştie că suferă de palilalie. Un tânăr ochelarist (Claudiu Mihail) este obsedat de simetrie, de aceea îi e frică să păşească pe linia dreaptă din desenul podelei. Iar tot acest allegro comic, al chinului şi al mărturisirilor, este dirijat de asistenta medical (Ramona Drăgulescu), ajutorul profesorului care nu mai vine.

 
Sanda Vişan – Spuneţi că ne regăsim în teatru, deşi nu mi-aş dori să sufăr de astfel de fobii. Să înţeleg că publicul, regăsindu-se în personaje, o să râdă de sine însuşi?
 
Alexandru Boureanu - Cred că da. Mi-aduc aminte când eram copii şi evitam să călcăm pe acele canalizări care nu au 4, 5 sau 6 găuri. Şi acela este un TOC, o tulburare obsesiv compulsivă.
 
Ne amintim de asta şi ne regăsim în anumite personaje din piesă. Până la urmă, care dintre noi este sănătos şi ce înseamnă a fi sănătos, mai ales în situaţia actuală? Dacă ne gândim că marii noştri specialişti din lume nu s-au gândit o clipă la efectele secundare pe care le are pandemia, de exemplu prin izolarea tinerilor şi a adolescenţilor care au ajuns în spitale din acest motiv.
 
Această comedie despre acest univers vorbeşte, despre faptul că toţi avem nişte mici tulburări obsesiv compulsive. Am primit mailuri de la spectatori -fapt unic- care şi-au exprimat gratitudinea pentru spectacol. S-au bucurat foarte mult şi spuneau că este o lecţie de toleranţă, este tuamaturgică pentru vremurile noastre. Şi aşa este. Alegând acest text, nu am făcut decât un gest managerial justificat.
 
Sanda Vişan - Aţi ales siguranţa.
 
Alexandru Boureanu - Da, aşa este, era clar că funcţionează. Mă bucur să avem un autor contemporan francez, pe scena teatrului nostru. Iar în ce priveşte comediile, constat că nu avem prea multe. Eu am făcut acest spectacol, pentru că nu am găsit rapid un regizor care să facă o comedie, ceea ce este foarte complicat. Toţi vor să monteze Shakespeare-uri, Ibsen-uri, Cehov-uri, lucruri care într-adevăr sunt artistice, ne plac foarte mult şi nouă, oamenilor de teatru. În schimb, ştim bine că cea mai grea e comedia, se face foarte serios şi cu mult efort, ca să funcţioneze, sunt de construit relaţii ca la ping-pong. Iar un actor, ca să poată juca comedie, trebuie să aibă un anumit tip de har.
 
 
Regizorii au contat pe succesul acestei comedii bulevardiere, fiindcă s-au bazat pe două elemente importante: textul scris alert, cu replici de efect şi cu un ritm al desfăşurării comicului ce include mereu surpriza în formula sa; şi pe prestaţia trupei de actori, capabili să dea relief umorului vioi al piesei. Se simte în acest text experienţa de actor şi scriitor pentru show-uri de divertisment la radio şi televiziune, a lui Laurent Baffie, care a renunţat la şcoală, pentru a-şi urma vocaţia, atras fiind de aceste două media ale timpului nostru.
 
Abordând un subiect sensibil şi alambicat, dramaturgul recurge la mijloacele comicului de limbaj de sorginte populară, iar aceasta ar putea fi o capcană pentru o trupă de actori ce pot aluneca dincolo de linia subţire a efectului grosier. Actorii TNC nu au căzut în această capcană, au evitat, în general, tuşele groase, făcând subtil cu ochiul publicului, care le răsplăteşte prestaţia cu aplauze.
 
Sanda Vişan - Ca regizor, cum i-aţi ales pe actori, aţi organizat un casting în interiorul teatrului, sau îi aveaţi deja în minte când aţi ales textul?
 
Alexandru Boureanu - Vă veţi convinge că distribuţia este făcută mănuşă. Noi suntem o echipă, avem o cultură de clan, ne ştim foarte bine.
 
Sanda Vişan - Nu am putea spune cultură de familie, că sună cam mafioso cuvântul clan!
 
Alexandru Boureanu - Din întâmplare, în teoria de specialitate există acest concept de cultură de clan. De pildă, eu cu Raluca Păun suntem colegi din facultate şi îmi este mult mai uşor s-o iau pe ea, căci lucrăm extrem de repede, decât să iau o actriţă pe care nu am probat-o şi nu o cunosc. De aceea se vorbeşte de cultura de clan şi acest lucru se întâmplă în toată lumea teatrală internaţională. De aceea, celor tineri le este foarte greu să intre în echipele noastre teatrale, pentru că nu fac parte din clan.
 
Sanda Vişan - Văd că nu spuneţi asta cu un sentiment de vinovăţie, mai ales că sunteţi şi cadru universitar.
 
Alexandru Boureanu - Ba da. Singurul lucru pe care l-am făcut în zona respectivă este că am deschis porţile teatrului pentru studenţi. Cei de la actorie îşi pot face spectacole aici, ca producţii ale noastre, sau, la acest spectacol, scenografa Vanessa Beca este încă în anul II de master la U.N.A.T.C. În felul acesta îi încurajez.
 
Dar, când am făcut distribuţia, am făcut-o exact pe caracterele personajelor, ştiam că actorii pot face aceste personaje mănuşă. Nu avem timp la comedie să facem compoziţie, mai ales în asemenea circumstanţe, ci am mers la sigur pe această distribuţie.
 
În decorul minimalist, ce lasă totul la vedere, tocmai pentru a permite actorilor să desfăşoare acţiunea comică oriunde s-ar deplasa, cu un ritm ce echilibrează umorul verbal nestăpânit al personajelor locvace, cu cel al expresiei corporale a celor mai tăcute, TOC TOC se dovedeşte a fi o alegere binevenită pentru redeschiderea teatrului. Căci după cenuşiul perioadei de restricţii sanitare, oamenii au nevoie de culorile unei comedii cu scântei, care să le readucă zâmbetul pe buze, împărtăşind emoţia revenirii în templul Thaliei.
 
TOC TOC
 
de Laurent Baffie


Regia: Alexandru Boureanu şi Raluca Păun

Decorul: Vanessa Beca
Costumele: Lia Dogaru


Distribuţia:

Frederic: Marian Politic

Vincent: Alex Calangiu

Blanche: Romaniţa Ionescu
Maria: Raluca Păun
Lili: Costinela Ungureanu
Bob: Claudiu Mihail
Asistenta: Ramona Drăgulescu