Théâtre-vérité

Cea de-a XXVIII a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru a avut o secţiune specială numită „Teatrul şi societatea. Acum“. Pot să pariez că ea a stârnit iritarea celor care nu agreează teatrul social, teatrul care îşi asumă o misiune militantă, care se expune prin definiţie perisabilului, prin acel „hic et nunc“ autoasumat, chiar şi atunci când îşi păstrează condiţia esenţială de artă şi nu de editorial de ziar transferat artificial pe scenă.

Acum, cred că am fi cum nu se poate mai nesinceri, că prea am poza în fiinţe din cale afară de open minded dacă nu am admite că un spectacol precum Despre oameni şi cartofi, montat de Radu Afrim la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe pe un scenariu propriu, a fost de natură să ne stârnească mirări şi semne de întrebare. Sigur, am mai văzut spectacole de teatru documentar, am văzut şi spectacole ce transpuneau în limbaj dramatic fapte autentice dintre cele mai tragice, însă de data aceasta cred că avem de-a face cu o formulă de performance documentar dusă la extrem. Până la ultimele consecinţe imaginabile. În acumul nostru, desigur.

Despre ce este, de fapt, vorba? Printr-un joc bizar al vieţii, dar şi al memoriei (memoria este, la urma urmei, (şi) un atribut al teatrului), Radu Afrim şi-a amintit, provocat de o imagine răscolitoare, imagine ruptă din cotidian, că în vara anului 2012, foarte aproape de Sfântu Gheorghe s-a petrecut ceea ce se cheamă sec un accident de muncă. 9 oameni, majoritatea rromi maghiari, analfabeţi ori cu şcoală puţină, care îşi câştigau existenţa cotidiană în calitate de zilieri recompensaţi cu 25 de lei/zi, o masă caldă şi o găleată de cartofi, au fost ucişi de tren fiindcă şoferul tractorului în a cărui remorcă se întorceau acasă nu a respectat nişte reguli elementare de conduită. Fire iscoditoare, Afrim şi-a pus întrebarea ce s-a întâmplat cu familiile decedaţilor. Şi mai departe. Cum se descurcă? S-a interesat Statul român de ele? Au primit ajutoare? Din ce trăiesc astăzi? Cum şi-i amintesc pe cei dispăruţi? Cum îşi rememorează viaţa alături de ei? Regizorul s-a metamorfozat în reporter, în investigator, a identificat urmaşii, le-a pus întrebări. A fost copleşit de confesiuni simple, neelaborate. Nu a avut parte de efuziuni lirice, de sentimentalisme de paradă, de literatură, ci de viaţă pură în starea cea mai dură.

Totul risca să rămână la stadiul de reportaj-anchetă, numai bun să fie difuzat în emisiuni de tipul Dosar România de la TVR sau În premieră de la Antena 3, dacă viaţa autentică nu ar fi fost amestecată cu teatrul, cu ceea ce înseamnă arta lui Afrim. Cu muzica, cu dansul, cu bestiarul afrimian, cu emoţionalitatea specifică atent gradată care fiind astfel nu alterează nici o clipă autenticul confesiunii.

Actorii profesionişti - Flavia Giurgiu, Ioana Alexandra Costea, Anca Pitaru, Liviu Popa - se amestecă cu protagoniştii reali ai tragediei. Adică cu deja maturul Kozmin Dima, cu copiii Kristian, David, Zsolt, Emöke şi intră în complementaritate cu mărturisitorii. Cu mame, soţi, fii, fiice ale celor ce şi-au pierdut viaţa în accident şi care ni se adresează de pe peliculă. Unii în română, alţii în maghiară, cei mai mulţi amestecând cele două limbi. Afrim a venit cu o întreagă echipă de artişti, adică cu Ördög Gyárfás Ágota (montaj şi animaţie), Vargyasi Levente (video), Vetró Baji (grafica), Flavia Giurgiu (coregrafia), Kónya Ütö Bence (compozitorul muzicii originale), cu Bako Zsigmond (light designer) şi cu dj-ul Nagy Attila care devine parte a acestui performance. Care, da, se poate foarte bine să nu fie viitorul teatrului, să reprezinte doar un fenomen de nişă, marginal, dar care îşi cere dreptul de a fi luat în seamă. 

Teatrul „Andrei Mureşanu“ din Sfântu Gheorghe - DESPRE OAMENI ŞI CARTOFI de Radu Afrim; Traducerea în limba maghiară: Nagy Lazar Kincso; Regia: Radu Afrim; Montaj şi animaţie: Ördög Gyárfás Ágota; Video: Vargyasi Levente; Grafica: Vetró Baji; Coregrafia: Flavia Giurgiu; Muzica originală: Kónya Ütö Bence; Live dj: Nagy Attila; Light design: Bako Zsigmond; Cu: Flavia Giurgiu, Ioana Alexandrina Costea, Anca Pitaru, Liviu Popa, Kozmin Dima şi copiii Kristian, David, Zsolt, Emöke; Data reprezentaţiei: 22 octombrie 2018