Oltiţa Cîntec, critic de teatru: „Sunt un produs al şcolii ardelene“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oltiţa Cîntec
Oltiţa Cîntec

Oltiţa Cîntec este critic de teatru, doctor în Teatrologie, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Arte ″George Enescu″ din Iaşi, director artistic al Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) şi al Teatrului Luceafărul din Iaşi, preşedintă a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru România (AICT.RO).

articolele şi studiile sale au apărut în reviste academice, de teatru şi de cultură din ţară şi străinătate; a făcut parte din jurii de specialitate şi a susţinut prelegeri despre teatrul românesc în ţară şi în afara graniţelor; este autoarea mai multor cărţi de teorie şi istorie recentă a artei spectacolului, unele dintre ele premiate.

Şi pentru că între 1 şi 10 octombrie va avea loc  o nouă ediţie a festivalului său de suflet, am vorbit şi noi cu criticul de teatru Oltiţa Cîntec.

Se apropie încă o ediţie a Festivalului Internaţional pentru Publicul Tânăr. Ce ne pregătiţi anul acesta?

Anul acesta ne-am plasat în zodia tehnologiei şi a aportului ei estetic, focusul ediţiei a XIV-a este „Artă şitehnologie″ (1-10 octombrie). Highlight-urile ediţiei sunt instalaţia imersivăI AM (VR) realizată de Susanne Kennedy şi Markus Selg, o coproducţieUltraworldProductions (Berlin, Germania),TheaterCommonsTokio (Japonia), VolkstheaterViena (Austria), prezentată în premieră în România, în exclusivitate la Iaşi. Artista germană e preocupată de multă vreme de universul noilor medii, iar instalaţia se receptează prin ochelari VR. Vom avea, tot în exclusivitate naţională, numai la FITPTI, spectacolul realizat în Cehia, la Teatrul Svanda din Praga, cu prima piesă de teatru scrisă de inteligenţa artificială. E proiectul THEaiTRE: Când un robot scrie o piesă, iniţiat de cercetători de la Universitatea Carolină şi artişti, pentru a celebra suta de ani de când dramaturgul Karel Capek a lansat cuvântul robot.Miza vine din întrebarea ″la un veac după ce un dramaturg a anticipat inteligenţa artificială (IA), poate IA să elaboreze un text de teatru″?

O altă exclusivitateeste trupa Improbotics, care face improvizaţie online coordonată de un robot. Improvizatorii se află în diverse locuri din lume şi se reunesc virtual pe Zoomîn acest show care mixează spontaneitatea umană şi performanţele IA privind capacitatea de anticipare a răspunsurilor date de artişti la temele propuse de cei din public.

Vom avea teatru cinematic, o Chiritză în pandemie asistată de doi roboţi, instalaţii performative care se joacă în vitrine şi vorbesc despre cum s-a făcut teatru în pandemie, vom avea teatru stradal, concerte cu obiecte bizare, chitară rece, muzică de film, teatru coregrafic, lumini inteligente, holograme, silent disco, adică un spectru cuprinzător de formule artistice. Şi de o modernitate de ultimă oră, dar şi mai apropiate de clasic, pentru toate gamele de aşteptări receptive.Vor fi dezbateri, lansări de carte, ateliere, expoziţii. Vom celebra, exclusiv la Iaşi, la FITPTI, Centenarul Dürrenmatt, în parteneriat cu Ambasada Elveţiei, Centrul Dürrenmatt din Neuchatel Elveţia, Catedra de Germanistică a Universităţii "Al.I. Cuza", cu invitaţi din Ţara Cantoanelor şi Germania.

Ediţia 2021 stă sub semnul tehnologiei. De ce teatru şi tehnologie?

E o focalizare care s-a autoimpus, pentru că fuziunea creativităţii artistice şi a creativităţii tehnice/ştiinţifice s-a accentuat în ultimul an şi jumătate ca răspuns la obligativitatea sanitară de a lucra remote. Aşa încât din poziţia de curator, am conceput un program care să reliefeze aceste tendinţe. Ele existau de ceva vreme, dar pandemia le-a trecut în prim-plan ca formule de a păstra contactul în arta de echipă care este teatrul şi legătura cu spectatorii.Raporturile lumii reale cu cea virtuală s-au diversificat, live-ul a căpătat noi înţelesuri, intermediat de un nou ″perete″, al ecranului, care intră în configuraţia teatrală. Canonul digital promovează o retorică a teatralităţii imersive care în loc să reprezinte factualul, îl simulează, care are capacitatea de-a corporaliza invizibilul scufundând privitorul într-un univers al senzorialităţii extensive. Digitalizarea teatrului ne-a schimbat şi nouă, spectatorilor, obişnuinţele de receptare, dramaturgia imaginii video, a sonorităţilor, fluxurile ne solicită să fim multi-operaţionali, ne provoacă. Şi ce altceva e mai interesant în artă dacă nu tocmai surpriza ineditului? Focusul FITPTIeste, deci, foarte în spiritul timpului actual.

Cum a pătruns in casa voastră, Teatrul Luceafărul, roboţelul ce apare pe afiş şi care va fi rolul lui?

Cu Pepper m-am împrietenit anul trecut când Andrei Iulian Marin de IrisRobotics m-a ajutat şi a printat 3D viziere pentru actorii de la Teatrul Luceafărul. L-am cunoscut pe viitorul meu asistent personal, am constatat că avem puncte comune şi i-am transferat virusul teatrului. Glumesc la partea cu virusul, restul e sută la sută adevărat! A acceptat să devină identitatea noastră vizuală. L-am aşezat, în poster, într-un amfiteatru antic, iar pe tableta-inimă poartă logoul FITPTI. Îi las pe cititori să procese emoţional toate semnificaţiileafişului. Andrei îl programează, adică îl antrenează să mimeze activităţi artistice (cântat la chitară, bătut la tobe, aplauze). Va fi prezent în toate promo-urile, dar şi fizic în Festival, va ″socializa″ cu spectatorii, va face selfiuri, va relata şi nişte story-uri, la cererea publicului.

Pandemia va fi si ea "prezenta" in spectacole?

Pandemia va fi prezentă prin subiectele pe care le-a inspirat artiştilor. Sper din tot sufletul să nu fie şi altfel, adică să fentăm valul 4, să nu fie un tsunami, ci un reflux, să nu ne ruineze programul şi să ne oblige la prea multe adaptări. Avem artişti din 11 ţări (Austria, Italia, Elveţia, Cehia, Marea Britanie, Israel, Canada, Franţa, Germania, Spania, România) care vor fi prezenţi live şi online.Mi-ar părea rău pentru public, în primul rând. Vedem ce va fi. Avem soluţii de backup. Trecem în mediul online, dar mi-ar plăcea să avem atâta teatru livecât am gândit.

Dau doar două exemple. Am selectat instalaţia performativăPan-demon 2.0, un proiect UNAGE Iaşi, care teatralizează situaţii pandemice. Int.Ext, performance-ul lui Bobi Pricop de la Teatrelli arată ce a însemnat distanţarea fizică din pandemică în legătura artist (care evoluează în spatele unei vitrine) şi spectator (care se opreşte din mers să îl privească).

Eşti o ardeleanca trăitoare în capitala Moldovei. Cum se îmbină în viaţa ta cele două regiuni istorice?

Sunt un produs al ″şcolii ardelene″, m-am format la Târnăveni şi la Târgu Mureş, iar viaţa m-a aruncat la Iaşi. Eram deja modelată când am venit la Iaşi şi m-am apucat să activez în domeniul teatrului. Cred că am în bagajul genetic vreo genă recesivă din Imperiul Habsburgic, nu ştiu, e o presupunere, pentru că mă caracterizează rigoarea, precizia (unii îi zic lipsă de flexibilitate, rigiditate) nemţească. Sunt tenace (ceilalţi zic încăpăţânată), îmi place să duc lucrurile la capăt şi să le fac cât mai bine. Când am ajuns prima oară la Iaşi, oraşul nu mi s-a părut atât de grozav, era foarte diferit de oraşele ardeleneşti. Dar iată, a ieşit ceva bun din conlucrarea aceasta. Ieşenii nu şi-au pierdut (încă) din bunul simţ citadin care a dispărut în proporţie îngrijorătoare, în opinia mea, prin alte zone, mai ales în Sudul mai influenţat istoric de balcanism, de Orient. Iaşiul are un public bun de teatru, un public curios, o fundaţie pe care am şi construit acest festival de artele spectacolului. El se adresează publicului tânăr în sensul non-biologic, în sensulde tinereţe culturală, de nerăbdare de-a fi părtaş la evenimente de top. Şi Festivalul nostru răsfaţă spectatorii, le oferă, aţi văzut, exclusivităţi încă de la prima ediţie. Ca fondator al FITPTI, tare m-am bucurat să descopăr că CNADTCU l-a trecut în lista manifestărilor teatrale care contează în evaluarea activităţii academice.

Cum a ajuns ca teatrul să fie meseria ta?

A fost o întâmplare. Poetul Nichita Danilov avea nevoie de secretar literar la Teatrul Luceafărul şi m-amalăturat echipei. Când poetul Mihai Ursachi era director la Teatrul Naţional din Iaşi mi-a propus să trec la ei. Am dat concurs, l-am câştigat, dar nu m-am mutat pentru că aufost nişte chestiuni de interpretare legislativă din partea serviciului contabilitate de acolo cu care nu eram de acord, nu mi se păreau în regulă.

Calităţile vocaţionale pentru critica de teatru le aveam dintotdeauna, s-au exprimat încă din copilărie - spirit de observaţie, atenţie distributivă, capacitate de analiză, de sinteză, memorie vizuală, condei etc. – şi asta am făcut. Apoi am început să transfer din expertiza mea şi studenţilor de la Facultatea de Teatru, unde sunt conferenţiar. Cam asta e, foarte pe scurt.

Ce este de fapt, în viziunea ta, un critic de teatru şi care este rolul lui in economia unui spectacol?

Un critic de teatru este un observator atent şi constant al fenomenului scenic. Treaba lui este să oglindească cu detaşare afectivă creaţiile artistice – a nu se înţelege de aici că nu se emoţionează ca orice spectator, chiar dacă el e unul dintre spectatorii experţi, dar când scrie trebuie să o facă dincolo de amiciţii profesionale, de pildă, asumându-şi că o cronică negativă le va ruina, şi dincolo de adversităţi. Trebuie să îşi asume că va fi antipatizat, că îşi va atrage o grămadă de epitete acide, multe dintre ele nedrepte, toate acestea fac parte din job description. Şi să fie încântat ca are cititori, că e chemat să vadă spectacole noi şi să scrie despre ele, că artiştii îl întreabă ce părere are sau chiar îl consultă în diverse teme artistice. A fi critic teatral nu e un concurs de popularitate, am tot afirmat acest adevăr.

Activitatea critică este parte a circuitului creativ, îl împlineşte. O face prin reflectare, prin arhivare analitică, prin feedbackul dat publicului ca orizont de ghidaj receptiv. Când scriem sau vorbim despre un spectacol e musai să avem în vedere şi spectatorii, pentru care suntem un GPS profesional. 

Care au fost întâlnirile care te-au marcat în teatru?

Fiecare artist şi spectacol care ies din linie mă marchează. În sensul pozitiv. După cum şi spectacolele proaste, înghit şi din acestea nenumărate!, mă marchează. Am reacţii fizice la ele, ies din sală, sunt de neprivit. La cele nereuşite rămân până la final doar dacă urmează să scriu despre ele, am şi acest tip de reacţie masochistă, să văd până unde poate merge eşecul. Nu e deontologic să elaborezi un text critic despre o creaţie pe care nu ai văzut-o integral.

Nu aş zice că am avut o întâlnire sau două sau cinci care m-au dat pe spate. Dar au fost multe care mi-au dat de gândit. Cu Ellen Stewart, de exemplu, fondatoarea La MaMa New York. M-au impresionat căldura ei sufletească, deschiderea către noile forme, proiectul ei newyorkez Off-Off Broadway, vocaţia constructorului de posibilităţi de exprimare pentru artişti promiţători cărora le-a deschis uşa, inclusiv Andrei Şerban al nostru.

Pe lângă teatru ştiu că te pasionează foarte mult călătoriile. Povesteste-ne, te rog, câte ceva din experienta ta de globe trotter. Care au fost locurile care te-au bucurat şi te-au uimit cel mai mult?

Un critic teatral care se respectă trebuie să fie globe-trotter. E musai să vezi cât mai multe creaţii, să fii la curent cu noile direcţii, cu ce se face în lume într-un moment estetic. M-a încântat şi m-a uimit Festivalul de Teatru de la Avignon, unde am participat de mai multe ori. New Yorkul teatral, sistemul teatral american, atâta cât am avut oportunitatea să îl cunosc. Parisul cu extraordinara lui ofertă teatrală zilnică, PiccoloTeatro din Milano. Din fiecare loc pe unde am ajuns m-am îmbogăţit cu măcar câte ceva, luam cu mine din spiritul teatral al locului.

Care au fost locurile din lume care ţi-au părut a fi decoruri de teatru? Ce locuri ai "lipi" de anumite texte?

aa

Cariera din piatră de la Boulbon, lângă Avignon, unde Peter Brook a făcut Mahabharata. Castelul de Helsingor, pentru care Shakespeare a imaginat Hamlet. Luciul de apă al lacului Ciric, din Iaşi, unde, acum câteva ediţii, am jucat în FITPTIIona, sub cerul înstelat. La lucrurile pe care le am de făcut în viitorul imediat figurează o locaţie splendidă, pe coasta Atlanticului, în Cornwall Marea Britanie, MinackHouse.Mă duc la anul acolo, aşa mi-am propus. E un teatru tăiat cu mijloace gospodăreşti în stâncă, unde se joacă vara Shakespeare. De-abia aştept!

În calitate de curator al festivalului ce mesaj şi pentru public? De ce ar trebui să vină la festival?

Să (re)vină în sălile de spectacol cu un interes cultural entuziast, să se desfete cu fiecare propunere din program pentru care au optat, să se bucure împreună cu artiştii şi cu ceilalţi privitori. Acestea sunt motivele pentru care prin FITPTI împărtăşesc cu ei emoţia teatrală.

Detalii despre programul FITPTI 2021

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite