O expresie a firescului

Înscenat iniţial la Teatrul Yorick, spectacolul Flori de mină a fost preluat de Compania Tompa Miklós

Literaturii dramatice româneşti scrisă în vremea din urmă îi lipsesc în principal două lucruri: autenticitatea şi teatralitatea. Textele scrise, premiate, lăudate, promovate, însă foarte puţin jucate, adoptă problematici pretins la modă, cu personaje marginalizate, furioase, supărate, nervoase, defavorizate, dar care nu au o existenţă scenică reală, convingătoare.

Fără autenticitate şi fără teatralitate

Personaje al căror unic rost pe lumea asta, dar şi pe scenă, e vorbăria. Sunt personaje de computer, nicidecum cu viaţă. Absenţa teatralităţii vine din dispreţul suveran faţă de poveste. Un dispreţ manifestat orgolios-vocal în felurite colocvii partizane, inventate doar spre a se bate apa-n piuă şi a se interpreta cu glasuri leşioase şi cavernoase aria neînţelegerii. Scriu literatură pretins dramatică, dar nicidecum pentru teatru, tot felul de persoane care s-ar simţi mult mai în largul lor dacă s-ar dedica, în cel mai bun caz poeziei, de pildă, o poezie care tare mă tem că nu ar trece la Poşta redacţiei decât la rubrica Mai trimiteţi.

Toate acestea, în timp ce alţi falşi dramaturgi resuscitează textele pentru brigăzile artistice de agitaţie de odinioară, având grijă să demaşte comunismul exact cu mijloacele de agitprop de care s-au slujit cei ce l-au preamărit. Scriu, sau, mai curând, se iluzionează că scriu piese oameni care au lipsit, în clasele primare, de la lecţia despre momentele subiectului, care ştiu câte ceva, aşa, la modul lăutăresc, despre expoziţiune, însă nimic, dar absolut nimic, despre intrigă şi punct culminant. Care ignoră conflictul şi valoarea acestuia. Or, teatru fără conflict nu prea cred că se poate. La fel cum nu se prea poate nici teatru fără emoţie şi fără trăire autentică.

În schimb, literatura dramatică scrisă azi e susţinută deloc inocent de tot felul de personaje care fac joc dublu. Care sunt şi critici, şi dramaturgi, care promovând falsa valoare încearcă să se autopromoveze. Care depun mărturii mincinoase, care se erijează în atoateştiutori şi atotcunăscători, care confiscă festivaluri, care au interese pecuniare în domeniu. Numai de astfel de falşi suporteri nu are nevoie, pentru o dezvoltare sănătoasă şi neasistată, subminată (şi) de certificate de autenticitate obţinute în chip fraudulos, literatura dramatică de azi. Aceşti indivizi prisosesc.

Ar trebui să ne dea de gândit faptul că juriul concursului de debut organizat de editura Cartea Românească, concurs ale cărui rezultate au fost anunţate în primăvară, nu a premiat nici un text la secţiunea Dramaturgie. Iar acel juriu numai din matroanele şi dinozaurii de la UNITER nu a fost compus. Acest- al câtelea? – duş rece s-ar fi cuvenit recepţionat en pleine figure de falşii critici şi de pseudo- dramaturgii la care am făcut referire mai sus. Sunt convins însă că ei vor cânta şi pe mai departe aria persecuţiei şi a neînţeleşilor. Şi vor propăvădui tot mai apăsat necesitatea unor programe speciale care să le finanţeze impostura. E mult mai comod astfel. Iar spiritul de gaşcă, stimulat de o bere, două, trei e încă şi mai la îndemână.

Alina Nelega, remarcabilă scriitoare de literatură dramatică

Excepţia ca normalitate

O remarcabilă excepţie şi un motiv de speranţă e reprezentat de ceea ce se scrie la Târgu Mureş şi de ceea ce face în mod concret, dar şi cum nu se poate mai cinstit şi de admirabil-generos Alina Nelega. Ea însăşi o remarcabilă scriitoare de literatură dramatică, insuficient jucată pe scenele româneşti. E, de pildă, pentru mine o enigmă de ce o piesă precum Efectul Genovese, care îi poartă semnătura, piesă premiată de UNITER, a trebuit să aştepte atâţia ani înainte să fie băgată în seamă, regăsită şi montată într-un spectacol ce o valorizează scenic aşa cum se cuvine. Profesor la Universitatea de Artă, director al Masterului de scriere dramatică de acolo, teatrolog de vocaţie, cercetător informat (stă mărturie în acest sens cartea Structuri şi formule de compoziţie ale textului dramatic, apărută în anul 2010 la editura clujeană Eikon), angajată necondiţionat de ceva timp în operaţiunea de readucere la viaţă şi în zona vizibilă a vieţii teatrale româneşti a Companiei Liviu Rebreanu a Naţionalului târgumureşean, Alina Nelega a renunţat, în chip exemplar, la statutul de critic, înţeles în sensul de comentator al vieţii teatrale curente, profesie pentru care era evident că avea vocaţie, pentru a evita suspiciunile că astfel ar exercita presiuni spre a-i fi reprezentate scrierile.

Autopromovării i-a substituit, cu lăudabil altruism, promovarea unor tineri dramaturgi precum Alexandra Pâzgu ( a cărei piesă a fost premiată în 2011 la concursul organizat de Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara şi reprezentată acolo), Roxana Marian sau Székely Csaba. Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Secţiei române a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, aniversare marcată în luna noiembrie sub titlul 50 de ani de interculturalitate, a fost lansată colecţia Teatru de buzunar a cărei iniţiativă nu mă îndoiesc că i-a aparţinut. Printre cărţile publicate cu acest prilej de Naţional în colaborare cu editura UArtPress, un loc aparte le revine volumelor semnate de Roxana Marian (MedeEa- Despre fericirea conjugală) şi Székely Csaba (Flori de mină). Ele conţin piese de teatru adevărate, necondiţionat pregătite pentru scenă, scrise cu ocazia Programului de practică teatrală pentru regiunile de Vest şi Nord-Vest.

Scena din ”Flori de mină”

Prima e o reconfigurare contemporană a mitului antic, cea de-a doua se fundamentează pe o suită de teme şi motive cehoviene, transplantate într-o comună/ orăşel din Secuime pe care încetarea exploatărilor miniere a lăsat-o cam fără viaţă şi ai cărei locuitori sunt traşi, asemenea personajelor lui Anton Pavlovici la fund. Montată mai întâi într-un spectacol de teatru radiofonic, MedeEa a devenit de curând spectacol-spectacol pe scena de scândură şi face parte din repertoriul curent al Companiei “Liviu Rebreanu”. Înscenată iniţial la Teatrul Yorick, Flori de mină a fost preluată de Compania Tompa Miklós şi înseamnă o lecţie de teatru adevărat. Iar cum Flori de mină e parte dintr-o trilogie, aceeaşi Companie a montat recent a doua ei parte intitulată Orbi de mină.

Când le-au fost lansate cărţile şi le-au fost jucate spectacolele, cu ocazia manifestărilor aniversare pe care le-am amintit mai sus, atât Roxana Marian cât şi Székely Csaba au avut cuvinte de gratitudine la adresa Alinei Nelega. Cea care, cu competenţa ei profesională recunoscută, dar şi cu discreţie, le-a îndrumat creaţia, indiferent de limba în care se exprimă aceasta. Văd în toate acestea, în primul rând, o manifestare a firescului şi o demonstraţie a faptului că firescul se poate manifesta în teatrul românesc şi fără prestidigitaţii retorice.