Festivalul Undercloud a ajuns la a zecea ediţie

Festivalul Undercloud a ajuns la a zecea ediţie

Festivalul Undercloud, un deceniu de la înfiinţare

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediţiei aniversare a Festivalului Internaţional de Teatru Independent Undercloud, în cadrul căruia vor fi prezentate peste 40 de spectacole româneşti, invitate sau în competiţie, producţii străine, spectacole–lectură şi conferinţe. În cele zece zile de festival, între 22 şi 31 august 2017, pasionaţii de teatru vor avea bucuria întâlnirii cu creatorii acestuia, dar şi cu personalităţi ale lumii artistice.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 22 august, ziua în care festivalul se deschide cu producţia Institutului Grotowski, Ultima bandă a lui Krapp, regizorul acestuia, Jaroslaw Fret, va fi provocat la o discuţie despre Teatrul independent vs. teatru sărac, de către criticul Octavian Saiu. Grotowski în secolul XXI va fi tema dialogului, Jaroslaw Fret fiind regizor şi actor, dar şi directorul Institutului Grotowski din Polonia.
 
La 50 de ani de carieră, Alexa Visarion îşi face debutul în teatrul independent din România cu un text montat în premieră în ţara noastră: Hughie de Eugene O’Neill. Spectacolul, producţie UnTeatru, va fi prezentat în festival în 27 august şi va fi urmat de un dialog cu Alexa Visarion Despre viaţă şi teatru, în ce ordine vreţi.
 
Importanţa dansului în societate, impactul social al acestuia, sunt temele discuţiei la care vor participa perfomerii companiei israeliene MASH şi Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Make dance not war. Impactul dansului în comunitate este numele întâlnirii ce va avea loc în 28 august, imediat după spectacolul ANI-MA, produs de MASH – o entitate culturală devenită simbol pentru mişcarea artistică independentă din Ierusalim.
 
Două evenimente speciale îl vor avea în prim plan pe filosoful, eseistul şi romancierul Pascal Bruckner: Crăciunul preşedintelui ce a avut lectura în premieră mondială anul trecut în festival, se va juca pentru prima dată, în prezenţa autorului. Datorită cererii mari de bilete, spectacolul va avea două reprezentaţii, în 30 august. Din distribuţie fac parte actorii Claudiu Bleonţ, Marian Râlea, Vlad Logigan, Vlad Bîrzanu şi Iulia Lazăr.
Conform tradiţiei, şi în ediţia aniversară, Undercloud va găzdui spectacole-lectură cu invitaţi speciali: acelaşi Pascal Bruckner a ales să îşi lanseze cel de-al doilea text dramatic, din nou în premieră mondială, la Undercloud. Este vorba despre lectura piesei „Cu ce vă servesc?”, ce va fi regizată de Chris Simion-Mercurian şi care îi are în distribuţie pe Maia Morgenstern şi Vlad Logigan.
Pascal Bruckner, un invitat deja obişnuit al festivalului organizat de Chris Simion
 
Spectacolul-lectură după romanul lui Frederic Beigbeder, Oona & Salinger, regizat şi dramatizat de Chris Simion-Mercurian, va avea premiera în festival, în prezenţa autorului. Alături de Carla Maria Teaha şi Şeban Pavlu, invitat special în distribuţie este actorul George Mihăiţă. De altfel, scriitorul francez va participa şi la reprezentaţia cu numărul 700 a spectacolului Dragostea durează 3 ani, regizat de Chris Simion-Mercurian, după romanul său omonim. Florina Gleznea şi Ionuţ Grama, regizaţi de Mariana Cămărăşan, vor lectura Teoria tăcerii, cartea-confesiune a scriitorului şi realizatorului de radio Iulian Tănase.
 
Facebook este un alt spectacol-lectură în care protagonist este chiar autorul-actor Vlad Logigan. Regia este semnată de către Chris Simion-Mercurian. Lectura textului Noaptea de foc de Eric Emmanuel Schmitt, o poveste despre iniţiere, supravieţuire şi curaj, va fi realizată de actorul Cristi Iacob. Invitat special al evenimentului va fi alpinistul Alex Găvan. Dramatizarea şi regia sunt realizate de Chris Simion-Mercurian. Romeo Castellucci cu al său Iulius Caesar. Fragmente va închide, în 31august, ediţia aniversară Undercloud. Spectacolul, a cărui reţetă prevede în distribuţie şi doi actori români, aleşi în urma unui casting ad-hoc, impresionează şi şochează în acelaşi timp. Un personaj special va fi prezent în distribuţie.
 
Ediţia aniversară Undercloud prezintă 16 spectacole în competiţie, realizate de către cei mai tineri şi mai talentaţi artişti independenţi, dar şi o serie de spectacole invitate, montări cu notorietate în teatrul românesc.
Prima producţie Griviţa 53, un proiect de sustinere in campania G53 Primul teatru construit împreună, spectacolul A.A.A., scris si regizat de Chris Simion-Mercurian, este prezent în festival în 30 august.
În aceeaşi zi, Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice ne propune fascinanta întâlnire cu o mare artistă a teatrului românesc, Oana Pellea. Singura producţie a unei instituţii de stat, invitată în festival, se va juca în noua sală Gloria (strada Bucovina, nr. 6) a Teatrului Metropolis, producătorul spectacolului.
 
Programat în prima zi de festival, Maria Callas-La Divina, un spectacol muzical-eveniment regizat de regretatul Radu Gabrea, o are ca protagonistă pe Victoria Cociaş. Amalia respiră adânc, Zic Zac, Obsesii, Rovegan, Creditul, Carpathian garden, The Sunset Limited, Omul pernă sunt spectacole independente invitate, premiate în numeroase festivaluri, inclusiv în ediţii anteriore Undercloud, cu texte şi distribuţii de excepţie.
 
Răzvan Vasilescu, Şerban Pavlu, Radu Iacoban, Tudor Aaron Istodor, Richard Bovnoczki, Ionuţ Grama, Dan Rădulescu, Andrei Seuşan, Lucian Iftime, Cristina Casian, Ştefan Lupu, Andrea Gavriliu, Cerasela Iosifescu, Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu, Valentina Zaharia, sunt actori cu care vă veţi întâlni în cele 10 zile de festival. Programul complet al festivalului Undercloud 2017 este disponibil pe undercloud.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările