Atâta doar că, în cazul de faţă, prepoziţia după lasă loc pentru nenumărate şi consistente libertăţi pe care Katie Mitchell, în calitate de semnatară a adaptării, şi le îngăduie faţă de scrierea lui Strindberg. Acesta atrăsese atenţia că piesa are, într-adevăr, trei personaje la vedere - pe domnişoara Iulia în vârstă de 25 de ani, pe cuceritorul valet Jean şi pe Kristin, ambii de 30 de ani - însă că acţiunea se desfăşoară numai între două personaje. Adică, între domnişoara Iulia şi valetul Jean. Mai există ca şi la Ibsen, în Hedda Gabler, prezenţa prin absenţă, însă cu atât mai obsedantă a Tatălui.

În spectacolul de la Schaubühne am Lehninen Platz, acţiunea, în sensul tradiţional al conceptului, se desfăşoară, pe mai departe, între cele două personaje (pasiunea Iuliei pentru Jean exacerbată de nebunia şi dezlănţuirea simţurilor în noaptea de Sânziene, orele de dragoste dintre cei doi, modificarea raporturilor dintre servitor şi stăpână după aceea rămân, pe mai departe, jaloane  ale acesteia), însă personajul care dobândeşte rolul principal este Kristin. O face, păstrându-şi, pe mai departe, funcţia de observator. De supraveghetor profund implicat emoţional.

Kristin înregistrează în tăcere, cu simţuri supra-dilatate, cu o gelozie pentru nimic în lume recunoscută, însă care răzbate din toţi porii personajului, evoluţia relaţiei dintre cei doi amanţi de condiţii sociale diferite. Practic, titlul adevărat al spectacolului regizat de Katie Mitchell şi Leo Warner ar trebui să fie Domnişoara Kristin.

Se susţine însă inovaţia operată de adaptatoare şi de ea şi de Leo Warner, în calitate de regizori? Răspunsul este, fără doar şi poate, afirmativ şi aceasta în primul rând datorită colaborării exemplare dintre directorii de scenă, autorul decorurilor şi costumelor Alex Eales, semnatarii luminilor şi al light design-ului Philip Gladwell, creatorii sound-design-ului Gareth Fry şi Adrienne Quartly, cel al muzicii Paul Clark şi actorii Julie Böwe, Tilman Strauß, Luise Wolfram, Cathlen Gawlich, Lisa Guth. Regizorii au avut curajul de a imagina spectacolul ca pe un film turnat live (imaginea şi camera: Stefan Kessisoglou, indiscutabil un virtuoz), obiectivul aparatului de filmat transferându-se în ochii şi în mintea lui Kristin. Aceasta amestecă, din ce în ce mai tensionată, realitatea, visul, senzaţia, imaginea, zbuciumurile interioare, pasiunile sublimate, temerile şi geloziile personale, dominaţia metaforei sângelui, sunetele din ce în ce mai dezacordate ale muzicii de violoncel cu vorbele limitate la maximum.

Există în spectacol un deliciu al imaginii (de subliniat valorizarea funcţiilor oglinzii) şi al detaliului (camera insistă îndelung asupra mâinilor Kristinei mânuind un cuţit -actriţa are în acest scop nu aş spune o dublură, ci un dublu, dar şi o interpretă care se exprimă doar prin mâini - ori asupra briciului cu care se bărbiereşte Jean), al schimbărilor de decor şi al părţilor ascunse ale acestuia (de relevat funcţia peretului glisant). Există, totodată,  şi un contrapunct. Reprezentat de răceală, tensiune, economia la maximum a cuvintelor. Vorbesc, în schimb, îndeosebi imaginile, detaliile de fizionomie, prim-planurile, gros-planurile. Regizorii îşi asumă astfel un risc mai mult decât considerabil, mizează pe coordonarea perfectă, pe profesionalismul întregii echipe, pun în valoare extraordinara capacitate de concentrare şi pe expresivitatea excepţională a actorilor. Iar spectacolul înseamnă, indubitabil, o reuşită.

Schaubühne am Lehninen Platz Berlin - DOMNIŞOARA IULIA după August Strinberg; Traducerea în limba germană: Maja Zade; Versiunea scenică: Katie Mitchell; Regia: Katie Miitchell şi Leo Warner; Decoruri şi costume: Alex Eales; Light design: Philip Gladwell;  Sunetul: Gareth Fry şi Adrienne Quartly; Imaginea: Stefan Kessisoglou; Muzica: Paul Clarck; Dramaturgia: Maja Zade; Cu: Julie Böwe (Kristin), Tilman Strauß (Jean), Luise Wolfram (Julie), Cathlen Gawlich (dublul Kristinei), Lisa Guthn (Mâinile lui Kristin); Data reprezentaţiei: 19 octombrie 2018