Aceeaşi piesă, alţi regizori!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Einar Schleef şi Michael Mayer au pus în scenă „Deşteptarea primăverii”, de Frank Wedekind

De ieri: Einar Schleef

Numele lui Einar Schleef se leagă de unul dintre cele mai paradoxale fenomene ale teatrului european al anilor '70 -'80: reapariţia corului. Continuând o tradiţie începută de Brecht, Schleef - care a lucrat câţiva ani şi la Berliner Ensemble - a pledat pentru un teatru coral, un teatru care-şi propune să restabilească relaţia de reciprocitate dintre colectivitate şi individ.

„Schleef a fost unul dintre cei mai talentaţi oameni de teatru pe care i-am cunoscut. Au existat două genii în Germania postbelică: Rainer Werner Fassbinder în Vest şi Einar Schleef în Est", spunea Elfriede Jelinek, autoarea unei cărţi dedicate regizorului german. „Einar Schleef a legat istoria dramei din epoca modernă de destinul corului. După el, drama clasică ar fi înlăturat corul antic, în special pe acela format din femei. Pentru Schleef, dispariţia corului de femei are o legătură cât se poate de strânsă cu alungarea conştiinţei tragice", scrie criticul Hans-Thies Lehmann.

De azi: Michael Mayer

Unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Michael Mayer, dramaturgul Tony Kushner, consideră că succesul acestuia ca regizor se datorează experienţei lui de actor: „Michael îi iubeşte pe actori şi îi înţelege. De obicei regizorii se impun printr-un stil aspru, tiranic, dar Michael şi-a câştigat autoritatea prin blândeţe şi prin atenţia pe care o acordă în colaborarea cu actorii", spunea Kushner într-un interviu pentru „The New York Times".

În 2007, Mayer a montat „Deşteptarea primăverii", spectacol care avea să câştige opt premii Tony şi despre care regizorul american a spus în dese rânduri că nu e un music-hall, „ci un spectacol de teatru cu muzică."

„Cine s-ar fi gândit că în secolul XXI - când copiii îşi pierd virginitatea încă dinainte de a învăţa să meargă pe bicicletă - un spectacol despre naivitatea sexuală ar avea atât de mult de spus noilor generaţii?", scrie criticul John Nathan despre „Deşteptarea primăverii".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite