A fi sau a nu fi bloggăr

M-am întrebat adesea în ultima vreme, dacă e oportun ca un individ ca mine, care e concentrat în primul rând să facă lucruri (spectacolele de teatru ar fi specialitatea casei, dar nu numai), mai degrabă decât să le judece critic în public pe cele făcute de alţii, să iasă la rampă şi să-şi exprime public părerea.

E în mod cert mai inteligent şi mai sănătos pentru nervii şi igiena ta lăuntrică să stai cuminţel deoparte, fără să deranjezi şi să-ţi vezi mai departe de treaba ta, indiferent la cei care au să(-ţi) reproşeze ceva, chiar dacă aceştia ar fi poate mai indicat să se ocupe în primul rând de propriile lor probleme şi mizerii. E limpede însă că nu se va întâmpla asta, e evident că reperele mele nu sunt ale epocii în care trăiesc, e clar că trebuie să schimb ceva.

Am constatat deci, că astăzi s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie cei care îşi dau cu părerea fără să facă mai nimic altceva, e sport naţional datul cu presupusul, ba chiar pare că e o meserie cât se poate de onestă băgatul în treaba altora. Aflu că poate fi, la o adică, chiar bine remunerată această îndeletnicire. E plină ţara de dătători de sfaturi bune, de cei care ştiu mai bine decât tine ce ar trebui să faci, de experţi în viaţa altora.

M-am săturat să constat doar competenţele cel puţin îndoielnice ale multor dintre aceşti indivizi, care îşi bazează existenţa (în sine şi on line) pe ceea ce faci tu (şi ei nu fac) şi am ales, prin urmare, să ies şi eu la “război cu toată lumea”. Astfel nu voi mai avea niciun motiv să-i mai judec de sus pe aceştia, în numele unei serene detaşări, pentru că şi eu sunt “jos”, ca să zic aşa, ceea ce sper că mă va răcori niţel.

Sunt destul de conştient că, mai mult ca sigur, am să-mi pierd din detaşare, dar am să încerc, poate naiv, să susţin puncte de vedere cât de cât competente. Aşadar nu am să mă exprim în legătură cu fizica cuantică, gastronomia ori ingineria aeronautică. Cum competenţa mea se rezumă în principal la teatru şi lumea lui am să încerc, mai ales în postările critice, să mă rezum la această arie de expertiză.

Îmi închipui însă şi însemnări subiective, note despre spectacole, impresii din călatorii şi, mai ales, articole pur şi simplu scrise contructiv, din drag complet dezinteresat de teatru, fără încrâncenarea polemicii, care îmi dă uneori, cu adolescentină fervoare, ghes, după principiul caragialian al lui “dacă nu ne-am certa, de ce-am mai vorbi?”.

Îmi doresc însă ca, dincolo de impulsul uşor nevrotic de a mă exprima într-un mod şi într-un mediu care nu-mi sunt tocmai proprii, această platformă să fie un vehicol al dialogului real, polemic dacă e cazul, nu o platformă a răfuielii, de care sunt, ca şi voi presupun, sătul.