La loc de frunte printre cei care compun această categorie aparte se numără, indubitabil, filosoful Andrei Pleşu, ale cărui comentarii săptămânale din Dilema veche, până acum mai mult de un an şi de pe blogurile adevărul.ro, le aşteptăm cu toţii cu sufletul la gură.

Tocmai această perenitate atipică mi se pare că justifică, fără putinţă de tăgadă, consecvenţa cu care atât unul dintre cei mai mari stilişti pe care îi are astăzi presa românească, cât şi editura bucureşteană Humanitas reunesc periodic, între coperte de carte, ceea ce a scris prin vremi dl. Pleşu. Un veritabil model de intelectual critic. Cel mai recent şi la mai îndemână exemplu fiind cartea Pe mâna cui suntem? Mică antologie a tragicomediei româneşti, apărută în condiţii grafice remarcabile în 2018. În care, în patru secvenţe purtând titluri inspirat alese - Pe mâna cui suntem?, Nici puţină inteligenţă n-ar strica, Sunt o babă moralistă, Rămâne pe altă dată, după mărturisirea proprie, Andrei Pleşu vorbeşte cu superior spirit critic, cu nerv, cu umor, cu ironie şi auto-ironie, cu acea eleganţă uneori sprinţară pe care nu o au decât spiritele care ştiu că deţin în portofoliu şi alte priorităţi de a-şi folosi condeiul nu doar spre a se băga singuri în seamă, fără a ţine cont de cititori „despre oameni şi împrejurări care, într-un moment sau altul, sunt, sau au fost, în centrul atenţiei şi la originea regulilor (sau neregulilor) care ne modelează viaţa zilnică“.

Cine sunt inşii respectivi? Câteva nume. Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Călin Popescu-Tăriceanu, Codrin Ştefănescu şi Lia Olguţa Vasilescu, Victor Ponta, Emil Constantinescu, cu toată autosuficienţa lui cu an ce trece din ce în ce mai ridicolă, Ecaterina Andronescu, pentru vigilenţa şi omniprezenţa căreia este mai mult decât evident că dl. Pleşu dovedeşte o simpatie aparte, Traian Băsescu, „harnicii scriitori“ Dan Voiculescu şi Adrian Năstase. Deşi este evident că între cei doi foşti puşcăriaşi de rang înalt există substanţiale diferenţe, recunoscute ca atare de dl, Pleşu.

E vorba, aşadar, despre politicieni de cursă (ceva mai) lungă, chiar dacă fără reală consistenţă, sau un pic mai scurtă (citind cartea lui Andrei Pleşu mi-am reamintit, de pildă, că în urmă cu câţiva ani exista o extrem de vocală peremistă pe care o chema Daniela Buruiană-Aprodu) care, prin neinspirata lor prezenţă, au schimonosit cei aproape treizeci de ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie 1989. În imediata vecinătate a acestora se găsesc false vedete, cu „solidaritatea lor mondenă“, care ţin afişul prin cantitatea de botox injectată în trupuri, falşi „teleaşti“ aşa cum este, de pildă, dl. Octavian Hoandră, definit drept „o trompetă a românismului“ sau „un Tudor Vladimirescu al românismului“, nu că Rareş Bogdan ar fi altfel, academicieni care în lipsă de ceva mai bun se dedau la compunerea unor pronunciamente patriotarde parcă scrise cu un stilou împrumutat de la Gheorghe Funar ori primit moştenire de la repauzatul întru Domnul Corneliu Vadim Tudor.

Lumea aceasta cu susul în jos, a cărei radiografie o face Andrei Pleşu, identifică tot felul de „vinovaţi“ din cauza cărora „ţărişoara“ merge prost nu poate să prospere, bate pasul pe loc, este la coada Europei. Laura Codruţa Kὄvesi, Gabriel Liiceanu, Mihai Şora, Monica Macovei, puţinii disidenţi de odinioară.

Peisajul se înseninează atunci când Andrei Pleşu vorbeşte despre Constantin Noica, părintele Benedict Ghiuş, scriitorul de limbă maghiară Andor Horváth, regretatul Mihnea Berindei căruia obscenitatea publică încearcă din răsputeri să îi întineze memoria, părintele Ilie Cleopa, Paul Goma, Dorin Tudoran, Doina Cornea, Soljeniţin, Bukovski, Adam Michnik.

Andrei Pleşu - PE MÂNA CUI SUNTEM - MICĂ ANTOLOGIE A TRAGICOMEDIEI ROMÂNEŞTI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2018