„153 de secunde“, primul spectacol de teatru care pune în discuţie momentul Colectiv din perspectiva unei generaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afşul spectacolului „153 de secunde"
Afşul spectacolului „153 de secunde"

"153 de secunde", primul spectacol de teatru inspirat de incendiul de la Colectiv, va avea premiera sâmbătă, 27 octombrie, la ora 19.30, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti.

Spectacolul "153 de secunde" pune în discuţie, dintr-o perspectivă subiectivă, implicaţiile politice, morale şi afective ale unui moment care a ajuns în profunzimea texturii sociale, mobilizând o mişcare de solidarizare fără precedent, dar şi un proces complex de reflecţie asupra generaţiei milenialilor.  Spectacolul porneşte de la povestea unei supravieţuitoare a incendiului din Colectiv şi devine un eseu artistic despre o generaţie aflată în blocaj. Analizează condiţia de tânăr adult în România, schimbarea şi, mai ales, imaginarul schimbării.

153 de secunde, atât a durat incendiul din Clubul Colectiv, declanşat în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015. Un pompier intrat într-un club în flăcări reţine imaginea a zeci de telefoane mobile care sună, purtând, cam toate, aceleaşi nume pe ecran: tata sau mama. Un container industrial, construit ca să fie etanş, e vopsit în portocaliu şi instalat la intrarea în club. El blochează ieşirea. Apoi, timpul diluează totul. Furia, discursul, intenţiile.

Spectacolul "153 de secunde" este realizat de o echipă de peste 20 de artişti şi profesionişti care şi-a asumat, în ultimii ani, misiunea de a discuta - prin muzică, teatru, poezie, jurnalism sau dans - cultura milenialilor. Documentarea, realizată de regizoarea Ioana Păun, alături de jurnalista Laura Ştefănuţ, actriţa Smaranda Nicolau şi poeta Svetlana Cârstean, a reunit principalele teme dezbătute în spaţiul public, mărturiile unora dintre victime, aflate în diverse momente ale vindecării şi ale procesării traumei, opinii ale unor psihologi sau ale reprezentanţilor instituţiilor şi ONG-urilor care au oferit asistenţă victimelor. Munca pentru spectacol a început din 2017, iar fiecare element din construcţia sa este creaţia originală a unora dintre cei mai avangardişti artişti români. Din echipă mai fac parte coregrafa Andreea David, artistul pop Cătălin Rulea sau compozitorul Sillyconductor.

”Este un performance-eseu despre blocajul unei generaţii care a fost hrănită de imaginaţia unor adulţi care visau la libertate, în timp ce controlau până la asfixiere. Acum, copiii revoluţiei au 30 de ani, e timpul nostru, dar nu ştim cum să imaginăm schimbarea. După întâlnirile cu unii dintre cei a căror viaţă a fost transformată definitiv după noaptea incendiului din Colectiv, am decis că 153 de secunde va fi nu despre corupţie, nici despre sfârşit, ci despre dezvăţare. Dezvăţarea de frică, de ruşine, de obedienţă, de resemnare şi de neîncredere. De toate condiţionările cu care am crescut”, spune Ioana Păun, iniţioatoarea şi coordonatoarea proiectului.

153 de secunde va fi prezentatpe 27 şi 28 octombrie, de la ora 19.30, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti. Biletele costă 35 de lei - preţ întreg, respectiv 20 de lei - preţ redus. Biletele se găsesc online, pe site-ul Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti. Proiectul este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi ARCUB şi co-produs de CNDB.

153 de secunde

Proiectele regizoarei Ioana Păun (n. 1984) au fost susţinute de prestigioase instituţii europene şi internaţionale, de la Theatre Royal Stratford East, la Teatro Luna Chicago, Kunstraum Lakeside Austria, Live Art Development Agency UK, Schauspielhaus Viena sau Onassio Centre din Atena. Spectacolele ei au fost prezentate în Palestina, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Grecia sau Suedia şi urmăresc cu predilecţie teme sociale, vizând subiecte complexe, de la condiţia muncitorilor dintr-o fabrică la viaţa lucrătoarelor filipineze. Nominalizată la Premiul pentru Incluziune Socială în cadrul Galei AFCN, Ioana Păun şi-a centrat munca pe înţelegerea comportamentului uman, în special în situaţii feroce şi condiţii extreme, economice, politice sau de sănătate. Anul viitor va lucra în Franţa, la Le Phenix Scene Nationalle, alături de un dramaturg incisiv, Amine Adjina, pentru un spectacol cu un subiect actual: violenţa născută ideologic. Cu educaţie în teatru şi arte performative la UNATC Bucureşti şi la Universitatea Goldsmiths din Londra, Ioana Păun este coordonatoarea Programului de Arte Performative al Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.

Svetlana Cârstean

Svetlana Cârstean (născută în 1969) este poetă şi traducătoare. A debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Ghergut şi Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008, iar în 2013 a fost publicat în Suedia, la Editura Rámus, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi. A lansat, în 2015, volumul Gravitaţie, la Editura Trei. În aprilie 2016, volumul Trado, scris împreună cu Athena Farrokhzad, a fost lansat în Suedia, de Editura Albert Bonnier, în colaborare cu Editura Rámus. Svetlana Cârstean este gazdă a Intersecţiilor de miercuri.

Regia: Ioana Păun

Scenografia: Cătălin Rulea

Documentare: Laura Ştefănuţ, Smaranda Nicolau

Scenariu: Svetlana Cârstean

Coloanasonoră: Sillyconductor

Mişcare: Andreea David

Performeri: Irina Artenii, Andrei Cătălin, Claudia Chiraş, Sorin Dobrin, Lorena Luchian, Alice Mihalache, Denisse Moise, Cristina Negucioiu, Ana Maria Pop, Ingrid Robu, Adina Răducan, Amelia Stuparu, Teodora Tudose, Octavian  Voina

Producătoare: Biatrice Cozmolici

Razvan Leucea – imagine, video

Comunicare: Evantia Barca

Artistă asociată: Nicoleta Lefter

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite