Nu-mi amintesc să fi auzit de o asemenea problematică discutată în lumea ortodoxă, cu atât mai puţin în termeni de ameninţări directe, deschizătoare de drum spre ANATHEMA şi somaţia, la fel de directă către conducerea bisericii dintr-o ţară europeană, în principiu independentă şi suverană, să lucreze degrabă pentru înlocuirea cântecului blasfemator cu altul, moral şi care să respecte canoanele.

Despre ce e vorba?

În şedinţa sa din 8 martie, Sfânta comunitate de pe Muntele Athos, organismul de conducere reprezentativ pentru cele 20 de mănăstiri de pe Muntele Sfânt, a decis să trimită o scrisoare de susţinere a protestului Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Cipriote privind cântecul selecţionat pentru a reprezenta Ciprul la ediţia din acest an a festivalului EUROVISION, aşa cum informează Pemptusia. În scrisoarea respectivă, Sfinţii Părinţi de la Athos transmit arhiepiscopului Crisostomos că trebuie, urgent, cântecul incriminat (EL DIABLO, interpretat de Elena Tsangrinou) să fie înlocuit cu altul „care să reflecte istoria, cultura, tradiţiile şi aspiraţiile“ Ciprului. Este un cântec care jigneşte profund tradiţia spirituală a ciprioţilor ortodocşi - continuă acuzaţiile din scrisoare - şi de aceea se cere imperativ ca întreaga structură a bisericii ortodoxe cipriote să reacţioneze, să exercite o presiune directă asupra autorităţilor ca să facă ceva în acest sens.

Să vedem în ce constă păcatul, vă lasă să  urmăriţi mai jos cântecul respectiv ale cărui versuri sunt acestea: 

I fell in love, I fell in love

I gave my heart to el diablo, el diablo

I gave it up, I gave it up, because

He tells me I'm his angel, I'm his angel

 

Tonight we're gonna burn in a party

We're wild as fire that's on the loose

Hotter than sriracha on our bodies

Ta-Taco tamale, yeah, that's my mood

All this spicy melts my icy edges, baby, it's true

Tonight we're gonna burn in a party

It's heaven in hell with you

 

Mama-mamacita, tell me what to do

Lo-la-lo-la-loca, I'm breaking the rules

 

I fell in love, I fell in love

I gave my heart to el diablo, el diablo

I gave it up, I gave it up, because

He tells me I'm his angel, I'm his angel

Oh-oh-oh, el diablo, el diablo

I fell in love, I fell in love

I gave my heart to el diablo, el diablo

 

Tonight we're gonna dance in the moonlight

Droppin' our lashes on the floor

Hair flip-flip made you look twice

Touch me, touch me, mi amor

All this spicy melts my icy edges, baby, for sure

Tonight we're gonna dance in the moonlight

And then we're gonna do it some more

 

Mama-mamacita, tell me what to do

Lo-la-lo-la-loca, I'm breaking the rules

 

I fell in love, I fell in love

I gave my heart to el diablo, el diablo

I gave it up, I gave it up, because

He tells me I'm his angel, I'm his angel

Oh-oh-oh, el diablo, el diablo

I fell in love, I fell in love

I gave my heart to el diablo, el diablo

 

I fell in love, I fell in love

I gave my heart to el diablo, el diablo

I gave it up, I gave it up, because

He tells me I'm his angel, I'm his angel

Oh-oh-oh, el diablo, el diablo, oh-oh

I fell in love, I fell in love

I gave my heart to el diablo, el diablo

Contestarea piesei a început prin protestul oficial al sindicatului naţional cipriot al profesorilor de religie, dar nimeni nu a crezut că amploarea sa va fi dată de o implicare la un asemenea nivel din partea foarte influentei comunităţi de pe Muntele Athos care, în general, a respectat mereu tradiţia multiseculară de a nu interveni în treburile statelor ortodoxe, rămânând ca o autoritate care dezbate treburile atât de complicate din lumea şi practica ortodoxiei. De aici şi şocul produs de limbajul de o duritate fără precedent din scrisoarea pe acelaşi subiect trimisă de Arhimandritul Efraim (foto), Abatele Mănăstirii Vatopaidi, pe care o puteţi accesa aici.

Zice sfântul părinte că avem în faţă un cântec care poate să pară absolut nevinovat şi adolescentin, dar, în fapt, este expresia unui stat corupt, pe primul loc pe lista corupţiei în UE, şi că este dovada „atmosferei generale de putrefacţie“ care domneşte în această ţară. Ciprul este în fruntea lucrărilor diavoleşti, spune Arhiepiscopul, „aşa că este firesc că prezintă dumnezeul pe care-l venerază şi căruia i se închină. Şi acesta nu este altul decât diavolul“.

Şi aşa ajungem din nou la problema centrală care nu este altceva decât un cântec oarecare, ca zeci de mii de altele în acest moment, cântec ce se adresează unei anume vârste cu vorbele şi accentele credibile pentru un public anum. Sau este cazul să intrăm în definirea „actelor demonice“ pe care Necuratul încearcă să le strecoare în lumea noastră, eventual profitând şi de aburirea minţilor pe caz de pandemie?

Recitiţi versurile şi daţi un răspuns. Reamintiţi-vă în acelaşi timp de momentele în care, în istorie, reprezentanţi ai clerului s-au aflat în primul rând al celor care identificau semne diavoleşti în cărţi sau în cântece, cărţi care trebuiau arse şi cântece care trebuiau interzise sub pedeapsa cu moartea, unul dintre exemplele celebre fiind călugărul dominican Savonarola care a instaurat sălbatica dictatură teocratică în Florenţa anului 1494, mort spânzurat şi ars în piaţa publică. El istaurase „dictatura morală“ şi, în predicile sale, cu adevărat înspăimânătoare şi fanatice, invoca apocalipsa şi Judecata de Apoi, ameninţa pe toată lumea cu iadul şi ţintea eradicarea cu mijloacele cele mai violente a oricărei urme de corupţie şi moravuri decadente. Cu efecte certe: pictorii îşi aruncau operele pe foc, în public, ocazie cu care doamnele îşi ardeau colierele şi rochiile de mătase şi dantelele, Michelangelo, speriat, fuge din Florenţa, iar alţii, cuprinşi de isterie colectivă şi impresionaţi de predicile împotriva sodomiei, cer să le fie imprimată pe frunte o cruce cu fierul roşu.. Iar asemenea exemple sunt cu miile, în toate civilizaţiile.

Vă aparţine să judecaţi situaţia. Este sau nu cazul să fie amestecate astfel lucrurile? Trebuie oare ca Biserica să coboare de la nivelul judecăţilor superioare de ordin moral şi să intre într-o asemenea bătălie în care-şi pune în balanţă întreaga autoritate seculară pentru a schimba decizia în cazul unui atât de banal concurs de muzică uşoară şi cu pasiunile sale de reprezentare politică şi interesele sale financiare? Este cazul ca, pe viitor, să avem în mod obligatoriu şi teologi în juriile de selecţie pentru asemenea concursuri internaţionale sau, în orice caz, pentru cele naţionale, organizate de radiouri şi televiziuni?

Nu e uşor să decizi. Închipuiţi-vă că ai noştri ar fi în faţa situaţiei de a admite sau nu poezia eminesciană „Înger şi Demon“ dacă ar fi pusă pe muzică şi transformată într-o piesă soft rock sau măcar într-o romanţă la „Crizantema de aur“. E păcat? E voie?