Asociaţia pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică împotriva proiectului de exploatare de la Roşia Montană

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asociaţia pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică

În urma deciziei Guvernului României de a adopta un proiect de lege specială pentru exploatarea de la Roşia Montană au apărut imediat reacţii din partea organizaţiilor care se opun proiectului. La 1 septembrie au fost organizate mitinguri de protest în mai mult de 20 de oraşe din ţară. Ne-am alăturat şi noi acestor proteste din motivele pe care vom încerca să le expunem mai jos, sub forma unor argumente pro şi contra acestui proiect.

Argumente pro

Argumentul economic: Este vorba de o investiţie străină care va crea locuri de muncă şi va aduce venituri la bugetul de stat. Lucru de care este absolută nevoie, mai ales acum, în perioadă de criză, când investiţiile străine au scăzut în mod simţitor. Din datele prezentate de cei de la Gold Corporation valoarea zăcămintelor ce urmează a fi exploatate se ridică undeva în jurul a 10 miliarde de dolari (la preţul de 1200 de dolari uncia de aur). Din această valoare, 3 miliarde vor fi încasate de companiile străine furnizoare ale proiectului (cu diverse materiale sau tehnologii care nu se produc în România), 3 miliarde vor fi atraşi de companiile româneşti, 2 miliarde vor intra în bugetul de stat sub formă de taxe şi impozite, iar profitul investitorului se va situa în jurul a 1,5 – 2 miliarde de dolari. Totul pentru o perioadă de maxim 20 de ani cât durează exploatarea. Încasările la bugetul de stat sunt deci aproximativ egale cu profitul investitorului şi ar valora aproximativ 100 de milioane de dolari anual.

Locuri de muncă: în perioada de construcţie a proiectului vor fi implicaţi aproximativ 2000 – 3000 de angajaţi. În perioada de exploatare (aproximativ 15 ani) se vor crea locuri de muncă pentru 600 – 700 de oameni. Trebuie notat că Gold Corporation are deja 150 – 200 de angajaţi în zona Roşiei Montană.

Argumente contra

Riscul pentru patrimoniu: Este cunoscut faptul că în zona există o serie de galerii romane despre care specialiştii spun că ar fi unice în lume (mai valoroase chiar decât galeriile romane de la Las Medulas, Spania). Deocamdată acest patrimoniu nu este cercetat şi este slab pus în valoare în principal din cauza lipsei de interes a autorităţilor române. Exploatarea prezintă riscul de a duce la dispariţia definitivă a sa.

Riscul pentru mediu: Roşia Montană va fi cea mai mare exploatare pe bază de cianuri din Europa. Dacă în urma unei exploatări medii de acest tip din Europa se folosesc 1000 de tone de cianuri pe an, exploatarea de la Roşia Montana se vor folosi 13000 de tone.

Lipsa de credibilitate a investitorului: Roşia Montană Gold Corporation este deţinută de un consorţiu de firme ale căror sedii se găsesc în bună parte în paradisuri fiscale sau în ţări în care legislaţia referitoare la minerit este foarte laxă. Mai multe detalii pot fi găsite aici. Unul dintre investitorii principali ai consorţiului este cercetat de justiţia din Franţa şi Elveţia fiind suspectat de corupţie şi spălare de bani. Toate aceste date ridică semne de întrebare cu privire la responsabilitatea pe care şi-o va asuma investitorul în urma terminării exploatării.

Afectează democraţia din România şi manipulează opinia publică: Guvernul a aprobat un proiect de lege special pentru exploatarea de la Roşia Montană. Este pentru prima dată după 1989 când se aprobă un proiect de lege special pentru o companie privată, proiect care încalcă unele prevederi constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, oferind unui privat dreptul de a face exproprieri în numele statului. Mai multe detalii, aici.

Încălcarea unor principii generale şi punerea la lucru a instituţiilor statului în slujba unor interese private reprezintă un un risc real şi un precedent periculos pentru democraţia din România.

Prima zi de proteste din ţară nu a fost aproape deloc reflectată (cu puţine excepţii) în mass-media centrală (televiziuni şi site-uri de ştiri cu trafic mai mare). Este evidentă distorsionarea felului în care a fost transmis un protest împotriva unei decizii care priveşte interesul naţional. Mai multe detalii despre cenzura din presa românească legată de cazul Roşia Montană găsiţi aici.

Dezvoltarea economică produsă de acest proiect nu este una durabilă. Creşterea economică bazată pe resurse primare poate reprezenta pe termen scurt un pericol pentru celelalte ramuri industriale şi nu contribuie pe termen lung la dezvoltarea economică a societăţii. Mai multe detalii se pot găsi aici.

Alternativa o reprezintă investiţiile în domenii care pot produce dezvoltare durabilă.

Având în vedere toate argumentele pro şi contra enumerate mai sus, membri Asociaţiei pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică au decis să se opună exploatării de la Roşia Montană. Este timpul să luăm atitudine!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite