„Modul de scriere a cuvintelor compuse este în funcţie de natura elementelor componente (cuvinte, elemente de compunere sau abrevieri), de vechimea compuselor, de gradul de unitate semantică şi de sudură formală, de apartenenţa elementelor componente la diferitele părţi de vorbire, de raporturile sintactice care au stat la baza compusului, de părţile de vorbire cărora le aparţin compusele şi, în cazul cuvintelor flexibile, de modul de flexiune, precum şi, uneori, de tradiţie.” Vom analiza, pe rând, opţiunile şi recomandările Academiei, simplificând pe cât se poate regulile şi dând o mai mare relevanţă semanticii. Astfel:

1. Se scriu despărţite:

a. Substantivele proprii:

  • nume geografice: America de Sud, Asia Mică, Baia Mare, Balta Brăilei, Bolintinul din Vale, Gura Humorului, Marea Neagră, Oceanul Îngheţat de Nord, Peninsula Iberică, Republica Portugheză, Sultanatul Oman, Valea lui Mihai etc.

NOTĂ. Nu sunt compuse când primul element nu face parte din numele propriu al entităţilor geografice care le urmează: balta Călăraşi, băile Govora, fluviul Dunărea, judeţul Ilfov, lacul Herăstrău, munţii Carpaţi, pasul Bran, peninsula Florida, republica Ucraina, râul Olt, vârful Ciucaş

  • nume de străzi, pieţe, instituţii etc.: Calea Victoriei, Carul cu Bere, Cuţitul de Argint, Gara de Nord, Piaţa Unirii, Ministerul Sănătăţii, Palatul Poştelor, Turnul Colţei etc.

NOTĂ. Nu sunt compuse când primul element nu face parte din numele propriu al entităţilor administrativ-teritoriale care le urmează: aleea Nucşoara, bulevardul Ferdinand, calea Floreasca, strada Clucerului, hotel Ramada.

  • nume de persoane reale sau fictive: Marin Preda, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Ileana Cosânzeana etc.

b. Pronumele relativ: cel ce, cei ce, ceea ce etc.

c. Numeralele:

  • adverbiale: (câte) o dată, o dată (în viaţă), o dată (pentru totdeauna); de (câte) două ori; întâia/prima dată; a doua oară...; în primul rând.

NOTĂ. Adverbul compus odată „cândva, imediat, îndată” se scrie într-un cuvânt.

  • cardinale: douăzeci şi unu, patruzeci şi opt; o sută, o sută treizeci şi cinci, două sute; o mie, douăzeci de mii; un milion, treizeci de milioane etc.
  • colective: toţi trei, toţi cinci.

NOTĂ. Pentru toţi trei, toţi patru există şi forma sudată: tustrei, tuspatru.

  • distributive: câte unu, câte doi etc.

NOTĂ. Pentru câte trei, câte patru există şi forma sudata: câteşitrei, câteşipatru.

  • fracţionare: o doime, trei pătrimi etc.
  • ordinale: al douăzeci şi unulea, al patruzeci şi optulea, al o sutălea, al o sută treizeci şi cincilea; (cel) dintâi, (cel) de-al cincilea; (cel) din urmă etc.

d. Prepoziţiile: a la; de către, de după, de la, de lângă, de pe, de pe la, de pe lângă, de prin, de sub, fără de, în contra, până după, până în, până la, până pe, până pe după, până pe la, până pe sub, pe după, pe la, pe lângă, pe sub etc.

e. Locuţiunile prepoziţionale: alături de, aproape de, afară de, de faţă cu, din afara, din cauza, faţă de, în faţa, în loc de, în urma etc.

f. Conjuncţiile: ca să, cum că, cum să, cum şi, de să, încât să, precum că, precum şi etc.

g. Locuţiunile conjuncţionale: ca şi cum, ca şi când, cum că, cu toate că, de când, de pe când, de pe unde, după cum, ori de câte ori, până unde, până când, până cum, pentru că, pentru ca să etc.

h. Locuţiunile adverbiale: de afară, de-a pururi, de dimineaţă, de jur împrejur, din când în când, din ce în ce, din greu, în grabă, în linişte, încetul cu încetul, până una alta, pe de o parte, pe de rost, pe ici pe colo, pe neaşteptate, pe nepusă masă, rând pe rând, zi de zi etc.

2. Se scriu cu cratimă:

a. Substantivele comune:

  • numele unor părţi ale corpului sau al unor malformaţii: cerul-gurii, gură-de-lup etc.
  • nume unor grade de rudenie: mamă-mare, tată-mare, socru-mic, mamă-soacră, naş-mare, tată-socru etc.
  • nume de calităţi sau defecte morale sau comportamentale: bună-credinţă, bună-creştere, bună-cuviinţă, bun-simţ, bună-voinţă, proastă-creştere, rea-credinţă, rea-voinţă, sânge-rece etc.
  • nume de persoane cu calităţi sau defecte morale sau comportamentale în exprimări plastice (invariabile): burtă-verde; coate-goale, făt-frumos, fluieră-vânt, flutură-vânt, gură-cască, gură-spartă, încurcă-lume, lasă-mă-să-te-las, linge-blide, maţe-fripte, papă-lapte, pierde-vară, scârţa-scârţa (-pe-hârtie), târâie-brâu, terchea-berchea, vorbă-lungă, zgârie-brânză etc.
  • nume metaforice ale diavolului: ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca etc.
  • nume de funcţii sau ierarhii: prim-ministru, vice-prim-ministru, bas-bariton, primă-balerină; prim-solist, prim-secretar, contabil-şef, redactor-şef, general-colonel, locotenent-comandor, baş-boier, treti-logofăt, vel-armaş, vel-pitar, vel-spătar etc.

NOTĂ. Primadonă se scrie împreună, dar prim amorez despărţit. Se scriu despărţit: ministru adjunct, director general.

  • nume care indică momente ale zilei (cu flexiune): după-amiază, după-masă etc.

NOTĂ. Scriem după-masă când ne referim la „amiază”, dar după masă când sensul este „după ce am mâncat” sau „în spatele mesei”, Comparaţi:

„— Peste poate, nene Iancule! are Graziella să citească un studiu nou al ei; nu ţi-am spus că, după-masă, e şi o surpriză... mare?... Uite-o, te caută.” (I. L. Caragiale, Ţal!...)

„După masă, căpitan Borceanu căută să-ntindă cheful, ca să-şi mulţumească musafirul, care atâta aşteaptă.” (A. Bacalbaşa, Moş Teacă)

„El a ieşit de după masă / Îmbujorat de vin şi-aprins.” (G. Coşbuc, Vântoasele)

  • nume de puncte cardinale sau reprezentarea lor grafică: sud-vest; soare-apune, soare-răsare; roza-vânturilor etc.
  • nume de unităţi de măsură: volt-amper, watt-oră, an-lumină; zi-lumină, zi-muncă etc.
  • nume de plante: arbore-de-cacao, arbore-de-cauciuc, arbore-de-ceai, arbore-de-pâine, arbore-de-plută, cinci-degete, ciuboţica-cucului, floare-de-colţ, floarea-soarelui, gura-leului, iarba-fiarelor, lemn-câinesc, nu-mă-uita, ochiul-boului, rochiţa-rândunicii, sângele-voinicului, viţă-de-vie etc.
  • nume de animale: purice-de-baltă; cal-de-mare, nouă-ochi, maţe-negre, peşte-auriu, peşte-cu-spadă; calul-dracului; cocoş-de-munte; pasăre-liră, pasăre-muscă, pasărea-paradisului; capră-de-munte, câine-lup etc.

NOTĂ. „Se generalizează scrierea cu cratimă a compuselor nesudate care denumesc substanţe chimice distincte şi specii distincte de plante sau de animale (cu nume ştiinţifice diferite).” (DOOM, 2002)

  • diverse alte nume: argint-viu „mercur”, bloc-turn, cuvânt-înainte, cuvânt-cheie, cuvânt-titlu „intrare de dicţionar”, formular-tip, decret-lege, maşină-unealtă, poale-n-brâu, piatră-vânătă, puşcă-mitralieră, rămas-bun, situaţie-limită, triplu-sec „lichior”, triplu-voal „material textil”, vagon-cisternă, zgârie-nori etc.

NOTĂ. Scriem poale-n-brâu când ne referim la „placinte”, dar poale-n brâu la modul cum este ridicată fusta sau rochia. Comparaţi:

„Şi a doua zi, marţi, taman în ziua de lăsatul secului de postul Sân-Petrului, făcând mama un cuptor zdravăn de alivenci şi plăcinte cu poalele-n-brâu, şi pârpâlind nişte pui tineri la frigare, şi apoi tăvălindu-i prin unt, pe la prânzul cel mic, cheamă pe mătuşa Măriuca lui moş Andrei la noi şi-i zice cu dragă inimă…” (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)

„Şi aşa zicând, pune poalele-n brâu, îşi suflecă mânicele, aţâţă focul şi s-apucă de făcut bucate.” (Ion Creangă, Capra cu trei iezi)

Scriem triplu-sec, triplu-voal, dar triplusalt şi triplu concert.

b. Substantivele proprii:

  • nume geografice: Iezer-Păpuşa, Guineea-Bissau, Caraş-Severin, Cluj-Napoca, Râmnicu-Vâlcea, Piatra-Neamţ, Târgu-Neamţ, Turnu-Măgurele, Târgu-Jiu, Popeşti-Leordeni etc.
  • nume de străzi, pieţe, edificii: (autostrada) Bucureşti-Ploieşti, Universitatea Babeş-Bolyai etc.
  • nume de persoane reale sau fictive: Ana-Maria; Constantin Bălăceanu-Stolnici, Hagi-Tudose, Roşu-Împărat, Baba-Cloanţa, Sfarmă-Piatră, Făt-Frumos, Negru-Vodă etc.
  • nume de constelaţii: Carul-Mare, Ursa-Mică, Calea-Laptelui etc.

c. Adjectivele:

  • referitoare la două calităţi care se manifestă concomitent: chimico-farmaceutic; economico-financiar, instructiv-educativ, literar-artistic, marxist-leninist etc.
  • referitor la religii, partide, profesii: creştin-ortodox; greco-catolic; democrat-liberal; social-democrat; medico-legal, medico-spitalicesc etc.
  • referitoare la nuanţe, combinaţii de culori sau la contrast: galben-deschis, roşu-purpuriu; verde-smarald; alb-albastru; alb-negru, clar-obscur etc.
  • referitoare la gust: dulce-acrişor, dulce-amărui etc.
  • referitoare la calităţi exprimate plastic sau formate din elemente nesudate: nou-nouţ, bine-crescut, bine-cunoscut, bine-venit, liber-gânditor, nou-născut, rău-platnic; sus-numit etc.

NOTĂ. „Ele se deosebesc de îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare, care se scriu într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvântat) şi separat când sunt grupuri de cuvinte care îşi păstrează fiecare sensul (bine crescut „dezvoltat bine”).” (Ioana Vintilă-Rădulescu, Ce e nou în DOOM, Internet)

  • referitoare la etnii, provenienţă sau relaţii bilaterale: nord-american, sud-african, sud-coreean; anglo-saxon, est-european, indo-european, nord-dunărean, sud-vestic; franco-român, englez-spaniol, franco-germano-rus etc.

d. Adverbele:

  • de timp: alaltăieri-dimineaţă, azi-mâine, azi-noapte, mâine-dimineaţă; (invariabile) după-amiaza, după-amiază, după-masa, după-masă etc.
  • de mod (exprimare plastică cu rimă): calea-valea, ceac-pac, harcea-parcea, (ni)tam-nisam, târâş-grăpiş, treacă-meargă, trosc-pleosc.

e. Interjecţiile: cioc-boc, haida-de, hodoronc-tronc, hop-(ş-)aşa, hopa-ţopa, tic-tac, tranca-fleanca, tura-vura.

NOTĂ. Se scriu cu cratimă interjecţiile compuse analizabile.

3. Se scriu împreună (sudate):

a. Substantivele comune: bunăstare, Bunavestire (dar bună-credinţă, bună-creştere, bună-cuviinţă, bună-voinţă); lungmetraj, scurtmetraj; binecuvântare, binefacere, binevoitor, răufăcător, răuvoitor (dar bun-platnic, rău-platnic); deîmpărţit „număr care se împarte”, demâncare pop.„mâncare”, deochi; fărădelege; botgros, „pasăre”, vinars; blocnotes, blocstart, concertmaistru, electronvolt, fluorclormetan, metalazbest, valvârtej pop. „vâltoare”; citatomanie, şedinţomanie; audiovizual, aeroambulanţă, gastroenterolog, otorinolaringolog, neocomunism, teleconferinţă; atotputinţă, atotştiinţă; preaplin „dispozitiv”, untdelemn „ulei”.

NOTĂ. „Secvenţele cu structură similară în care componentele îşi păstrează autonomia se scriu în cuvinte separate: prea plin, unt de cacao.” (DOOM, 2002)

b. Substantive proprii:

  • nume geografice: Câmpulung, Satulung, Şaptesate etc.
  • nume de persoane reale sau fictive: Delavrancea, Dinvale, Moşandrei, Şaptefraţi, Şaptecai etc.
  • nume metaforice ale lui Dumnezeu: Atotputernicul, Atotştiutorul, Atotţiitorul etc.

c. Adjective: binecuvântat, binefăcător, binemeritat, binevoitor, răufăcător, răuvoitor (dar bun-platnic, rău-platnic); clarvăzător; preafericit; rozalb, pursânge; atoateştiutor, atotputernic; aeroportuar, autocopiativ, cronofag, electrocasnic, heliomarin, neoliberal, sociocultural; „din fosta Cehoslovacie”, dacoromân „român(esc) din Dacia”, sârbocroat, galoromanic, retoroman; nemaipomenit.

NOTĂ. În cazul compuselor sudate cu bine-, „aceste compuse se deosebesc de îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare, care reprezintă fie compuse mai puţin sudate, scrise cu cratimă (bine-crescut „cuviincios”), fie grupuri de cuvinte, care se scriu separat (bine crescut „dezvoltat bine”). (DOOM, 2002)

Adjectivele cu structură şi componenţă asemănătoare care exprimă un raport între cei doi termeni se scriu cu cratimă: ceho-slovac „dintre Cehia şi Slovacia”, sârbo-croat. (Ioana Vintilă-Rădulescu, Ce e nou în DOOM, Internet)

d. Pronumele şi adjectivele pronominale:

  • de întărire: însumi, însuţi, însuşi etc.
  • demonstrative: acelaşi, ălălalt, ăstălalt, celălalt, cestălalt etc.
  • nehotărâte: altceva, fie(şi)care, fi(e)ştecine, fitecine, oare(şi)care, ori(şi)care, vreun, vreunul, ceva, niscaiva etc.

NOTĂ. „Pronumele şi adjectivele compuse se disting astfel şi grafic de îmbinări libere precum oare care, ori care (Oare care dintre ei o fi făcut asta? Să vină toţi ori care vrea).” (DOOM, 2002)

  • negative: niciunul, niciuna, niciun, nicio etc.

NOTĂ. „Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus niciunul, niciuna „nimeni” şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun, nicio, care se încadrează într-un întreg sistem la care se aplică de mult aceleaşi reguli.

1. Niciun(ul) s-a mai scris „legat” şi înainte de 1953, dată după care nici un(ul) a devenit singura excepţie în mai multe privinţe:

a. era unicul pronume (în afară de ceea ce şi spre deosebire, de exemplu, de pronumele cu o componenţă relativ asemănătoare vreun(ul), scris într-un cuvânt) redat grafic ca şi cum ar fi vorba de două cuvinte diferite şi independente şi nu de un unic pronume/adjectiv compus sudat - între componentele căruia nu poate fi intercalat alt cuvânt;

b. era singura combinaţie din seria celor formate din nici + când, cât, cum, de cât, de cum, o dată sau odată, odinioară, unde la care nu se făcea distincţie şi în scris între îmbinările libere şi disociabile, în care componentele îşi păstrează individualitatea, şi cuvintele compuse sudate. Astfel, şi până acum trebuia să se distingă, de exemplu, şi în scris, între niciodată „în niciun moment” şi nici odată „nici cândva” (situaţia complicată în acest caz şi de o a treia situaţie: nici o dată „nici o singură dată”, „nicio dată calendaristică” sau „nicio informaţie”) sau între grupurile ortografice fiecare, oarecare, oricine ş.a. şi, respectiv, fie care, oare care, ori cine.

2. Tot atât de normal ca în aceste ultime exemple este să distingem, de pildă, între:

- niciun adjectiv pronominal (N-are niciun chef să facă ce i se cere) şi  nici un adverb + articol (Nu e naiv şi nici un om neştiutor) sau nici un conjuncţie + numeral (Mă confundaţi, eu nu am nici un frate, nici mai mulţi);

- niciunul pronume (N-a venit niciunul „nimeni”) şi nici unul conjuncţie + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul, nici celălalt

- combinaţii în care nici este accentuat în frază şi în care se poate intercala, de exemplu, adverbul măcar (N-are nici măcar un prieten).

Aceste combinaţii se folosesc mult mai rar decât pronumele şi mai ales în astfel de structuri binare, destul de clare din punctul de vedere al înţelesului şi al logicii, nu numai al analizei gramaticale.

3. Grafia niciun etc. corespunde şi pronunţării în două silabe [ničun].

4. Ea nu numai că nu îngreunează, ci, dimpotrivă, uşurează recunoaşterea ca atare a pronumelui/adjectivului pronominal în cauză.

5. Această grafie a fost adoptată şi de noua Gramatică a Academiei.

6. Ea respectă şi paralelismul grafic cu celelalte limbi romanice în care există pronume cu o structură asemănătoare. (Ioana Vintilă-Rădulescu, Ce e nou în DOOM, Internet)

  • personale şi de politeţe: dumneata, dumnealui etc.;
  • reflexive cu elementul final -şi: sieşi, sineşi;

e. Numerale:

  • cardinale propriu-zise: unsprezece, doisprezece; douăzeci, treizeci etc.
  • colective: amândoi, tustrei, tuspatru etc.
  • distributive: câteşitrei, câteşipatru etc.
  • ordinale: dintâi, întâiaşi; al unsprezecelea..., al douăzecilea ...

f. Verbe: a se autoacuza, a binecuvânta, a binedispune, a binevoi, a prostdispune, a scurtcircuita, a telecomanda; (forme de gerunziu negativ) nemaiştiind, nepreaştiind etc.

g. Adverbe:

  • de timp: altădată; câteodată, niciodată, nicicând, numaidecât, oricând, orişicând, demult, diseară, odată etc.

NOTĂ. „Adverbul odată „cândva (în trecut sau în viitor), imediat, în sfârşit”: A fost odată ca niciodată, O să-ţi spun eu odată ce s-a întâmplat, Termină odată!, Odată terminat lucrul, am plecat. Dar se scriu în două cuvinte o dată numeral adverbial (Aşa ceva ţi se întâmplă numai o dată în viaţă, Te mai rog o dată, O dată la două luni) şi o dată subst. „zi, dată calendaristică” sau „informaţie”. (Ioana Vintilă-Rădulescu, Ce e nou în DOOM, Internet)

  • de mod: nicidecum, totuna, oricât, orişicât, darmite etc.
  • de loc: oriîncotro, orişiunde, îndeaproape, dedesubt etc.

h. Prepoziţii: deasupra, decât, dedesubtul, despre, dimprejurul, dinaintea, dinapoia, dindărătul, dinspre, dintre, dintru, împotriva, împrejurul, înaintea, înapoia, înăuntrul, îndărătul, înspre, printre etc.

NOTĂ. Majoritatea acestor prepoziţii compuse sunt astăzi neanalizabile pentru vorbitori.

i. Conjuncţii: deoarece, deşi, fiindcă, încât, întrucât, precum, vasăzică (şi adv.) „prin urmare, deci”

NOTĂ. Majoritatea acestor conjuncţii compuse sunt astăzi neanalizabile pentru vorbitori.

Trebuie distins între: fiindcă şi dat fiind că; încât şi în cât („În cât timp ajungi la mine?”); vasăzică, „adică” şi va să zică „înseamnă” („o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are.” I. L. Caragiale, O scrisoare pierdută).

j. Interjecţiile: behehe, heirup, iacă(tă), mehehe, tralala.

NOTĂ. Heirup nu vine din „hei” şi „rup”, după cum ar putea analiza vorbitorii, ci din sas. herup, germ. herauf, sus!, după cum arată Scriban, 1939.