Cel mai la îndemână exemplu este Gabriela Firea, primarul general al Bucureştiului anunţând astăzi că va dona 10% din salariul său pe trei luni pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame din Paris. Totodată, ca să bage şi mai mult capul în poză, i-a trimis o scrisoare primarului din Paris, Anne Hidalgo, în care îi transmite „mesajul nostru de compasiune si solidaritate, după teribilul incendiu ce a mistuit Catedrala Notre Dame de Paris, simbolul şi inima Franţei, parte a patrimoniului arhitectural mondial”. Evident, a urmat comunicatul oficial al Primăriei Bucureşti, că ce rost are să donezi ceva dacă nu te şi lauzi cu asta?

În acelaşi timp, majoritatea clădirilor istorice din Bucureşti zac abandonate ori sunt lăsate intenţionat de izbelişte, poate-poate cad şi lasă parcelele libere pentru diverse construcţii dorite de ani de zile de diverşi dezvoltatori care astăzi plâng pe Facebook pe motiv de Notre-Dame. Şi, de ce să nu o spun, nici complicitatea, tăcerea surdă a cetăţenilor nu e de trecut cu vederea.

Îmi doresc ca într-o bună zi societatea şi în mod special comunitatea din care facem parte să pună preţ pe patrimoniul cultural construit (a) nu numai în momentele când se întâmplă ceva nasol la noi sau oriunde pe lumea asta (precum incendiul de la Notre Dame) şi (b) cu privire la imobilele noastre locale ori naţionale lăsate de izbelişte sau, mai rău, urâţite sau umbrite de diverşi rechini imobiliari care se pretind mari investitori.

Până atunci, să ne preţuim patrimoniul vizitându-l, vorbind despre acesta, întreţinându-l, restaurându-l, învestind în el. Iar dacă autorităţile nu o fac, preferând să arunce milioane şi milioane pe chermeze şi lălăieli de toate tipurile, să le presăm şi să le subliniem priorităţile.

Închei cu două vorbe culese de aici, de la nişte amici. Prima e o glumă, a doua e o analogie cât se poate de serioasă.

1. Firea, când aude de biserici, nu are importanţă de la ce cult sunt, acţionează prompt.
2. Dar cu şcolile alea din Bucureşti pe care pică tavanul cum a rămas?

Valabil pentru toţi primarii care se simt cu musca pe căciulă.