Trenul Regal, traseu-omagiu adus regelui Carol I, de 1 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trenul Regal va efectua, în mod simbolic, itinerariul "Trenului Aducerii Aminte", pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale, Familia regală călătorind pe traseul Turnu Severin - Bucureşti, în semn de omagiu adus regelui Carol I, la 150 de ani de la venirea acestuia în ţară.

Pe 8 mai 1866, principele Carol punea piciorul pe pământ românesc, la Turnu Severin. Pe 10 mai, principele suveran intra în Capitală, iar, pe 29 iunie, era adoptată constituţia în care, pentru prima oară în istorie, ţara noastră era denumită "România", informează un comunicat remis Mediafax.

Anul acesta, principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu, însoţiţi de principesa Maria, vor parcurge, cu Trenul Regal, judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Dâmboviţa, încheind călătoria la Bucureşti.

"Trenul Aducerii Aminte" se va opri în gara Turnu Severin pe 30 noiembrie, la ora 15.30, unde va putea fi vizitat până la ora 21.00.

Familia regală va participa la întâlniri cu reprezentanţii autorităţii locale, cu oameni de cultură şi artă, precum şi cu alţi reprezentanţi ai comunităţii din judeţul Mehedinţi.

Este în tradiţia Familiei regale folosirea călătoriei cu Trenul Regal pentru un scop social, cultural, educaţional, caritabil. Anul acesta, în urma tragicului incendiu din Capitală, în care un mare număr de tineri şi-au pierdut viaţa sau au fost grav răniţi, Familia regală a decis să organizeze, pe durata călătoriei cu "Trenul Aducerii Aminte", un eveniment dedicat strângerii de fonduri. Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu companii medicale şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Proiectul medical căruia fondurile îi sunt destinate va fi anunţat în scurt timp.

Trenul Regal va pleca, în dimineaţa de 1 decembrie, din gara Turnu Severin, la ora 8.30, iar prima oprire va avea loc în gara Filiaşi, la ora 10.49, unde va opri pentru 10 minute, apoi în gara din Craiova, la ora 11.40, unde trenul va staţiona 20 de minute, iar Familia regală va vizita o expoziţie amplasată în incinta gării.

A treia oprire va avea loc în gara din Slatina, la ora 13.10, pentru 10 minute, şi a patra oprire va avea loc în oraşul Titu, la ora 16.13, unde trenul va staţiona 12 minute. Gara din Titu este istoric legată de regele Carol I şi de regina Elisabeta. Suveranii îşi aşteptau adesea musafirii oficiali la Titu, unde se urcau în tren şi parcurgeau drumul către Bucureşti - Cotroceni, alături de invitaţii regali din străinătate.

Ultima oprire a trenului, în ziua de 1 decembrie, va fi la gara regală Băneasa, la ora 17.16. Toţi cei care vor dori să întâmpine Familia regală şi să vadă Trenul Regal în gara oraşului lor sunt bineveniţi, se arată în acelaşi comunicat.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite