Articol apărut pe blogul Despre demnitate

Puţină istorie bulgară

 

Partidul Comunist Bulgar are o istorie ceva mai lungă decât omologul său din România, fiind înfiinţat în anul 1903.

După eliberarea Bulgariei de Imperiul Otoman, la sfârşitul Războiului Ruso-Turc din 1877-1878, în ţara vecină a început să se manifeste naţionalismul tipic al sfârşitului de secol XIX. Înainte de turci, Bulgaria avusese o istorie glorioasă şi războinică. După căpătarea independenţei, tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin au stabilit nişte graniţe pentru noul stat bulgar care nu au satisfăcut doleanţele vecinilor noştri. Aşa au început o serie de conflicte zonale, în urma cărora, printr-un joc al alianţelor, România a atacat Bulgaria şi a ocupat Cadrilaterul, în 1913. Nici Primul Război Mondial nu a stabilit nişte graniţe mai satisfăcătoare, dar Bulgaria, aliată a Germaniei, a fost în tabăra învinsă, astfel încât problemele teritoriale ale acestei ţări au rămas nerezolvate şi o sursă de frustrare pentru o parte a armatei.

Această istorie plină de conflicte a format un corp de ofiţeri cu ambiţii, care, la 9 iunie 1923, a produs o lovitură de stat în Bulgaria, răsturnând prin forţă guvernul condus de Partidul Agrarian. Situaţia tensionată din Bulgaria este considerată drept o oportunitate pentru Comintern şi URSS. Astfel, la presiunea şi cu ajutorul sovieticilor, Partidul Comunist Bulgar încearcă o insurecţie în luna septembrie 1923. Comuniştii sunt învinşi, iar partidul este scos în afara legii (2 aprilie 1924).

 

Atentatul

 

Comuniştii bulgari au imaginat un scenariu al represaliilor împotriva statului, pentru scoaterea din legalitate a partidului. Planul era simplu şi odios în acelaşi timp: asasinarea unei figuri publice, iar la funeraliile acesteia, la care se presupunea că va participa o parte semnificativă a clasei politice, să se producă un atentat, cu cât mai multe victime din rândul politicienilor.

În ziua de 14 aprilie 1925, generalul Constantin Georgiev, veteran al Primului Război Mondial, se îndrepta, însoţit de nepoţica lui, spre catedrala Sveta Nedelya din Sofia, pentru slujba de seară. Sveta Nedelya înseamnă, în limba română, Sfânta Duminică. În faţa catedralei se află o piaţă destul de mare. Generalul Georgiev este împuşcat de către un comunist pe nume Atanas Todovicin şi moare pe loc, în braţele nepoatei sale. În aceeaşi zi, însuşi regele Boris III al Bulgariei fusese atacat de către un grup anarhist, în timp ce trecea prin trecătoarea Arabakonak din Munţii Balcani, în apropiere de capitală. Regele a scăpat nevătămat, dar doi dintre apropiaţii săi au fost ucişi.

Funeraliile generalului au avut loc pe 16 aprilie 1925, în Joia Mare din acel an. Sute de membri ai elitei politice şi militare bulgare s-au adunat la catedrala Sfânta Duminică pentru a-l conduce pe ultimul drum. Regele, la rândul său, participa la funeraliile celor din suita sa care fuseseră ucişi, la Stara Planina. Planul comuniştilor a fost ţinut secret destul de bine, întrucât nimeni nu a ştiut că în podul catedralei fuseseră plasate 25 de kilograme de explozibil, deasupra unei coloane unde ar fi urmat să fie aşezat sicriul generalului. Întâmplarea a făcut ca Episcopul Ştefan, viitorul Exarh al Bulgariei, să decidă scoaterea sicriului în pridvorul catedralei, pentru că mulţimea care venise la funeralii era imensă şi nu încăpea înăuntru.

În momentul exploziei, catedrala nu mai era plină, dar numărul victimelor a ajuns la 150, alături de încă 500 de răniţi. În mod miraculos, toţi membrii guvernului au scăpat cu viaţă. Printre morţi au fost trei deputaţi, primarul Sofiei (Paskal Paskalev), şeful poliţiei (Kisov), fostul ministru de război din Primul Război Mondial (Stefan Nerezov), doi generali (Ivan Popov şi Grigor Kiurciev), dar şi 25 de femei şi copii.

Imediat a fost declarată legea marţială. Represaliile care au urmat au condus la moartea a 450 de persoane. O parte dintre complotişti au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte de un tribunal care i-a judecat chiar în piaţa din faţa catedralei.

Acest atentat sângeros dovedeşte natura teroristă a comunismului, în faza lui internaţionalistă. La 8 decembrie 1920, un grup de extremă stângă detonase o bombă în Senatul României, ucigând doi senatori şi pe ministrul de justiţie. În 1938, Leon Troţki, fostul comandant al Armatei Roşii, exilat în Mexic, este ucis de un agent stalinist. Terorismul comunist a continuat şi după cel de-Al Doilea Război Mondial. E suficient să ne aducem aminte de atentatele asupra jurnaliştilor, dar şi asupra redacţiei postului de radio Europa Liberă, sau de răpirea unor persoane indezirabile din Occident şi condamnarea lor în România (Aurel Decei).