Noile arme anti-dronă ale Ucrainei
0Ministerul ucrainean al Apărării a aprobat noi gloanțe pentru puștile NATO, în contextul unui câmp de luptă împânzit de drone de mici dimensiuni precum FPV-uri, dar și a altor tipuri de drone încărcate cu muniție.

Ucraina introduce noi proiectile anti-drone de 5,56 mm, pentru a răspunde atacurilor cu grupuri mici de infanterie și drone, care au înlocuit asalturile masive cu blindate și au crescut în frecvență, dinamizând frontul.
Gloanțele sosesc pe câmpul de luptă într-un moment oportun, în care Moscova își intensifică ofensiva de vară pe frontul de est și nu numai, relatează Forbes.
Brave1, programul pentru inovare în domeniul apărării sponsorizat de guvernul Ucrainei, a publicat pe 30 iunie o filmare care prezintă aceste gloanțe în timpul testelor.
Potrivit Forbes, noile cartușe, trase din puști NATO standard de calibru 5,56 mm, precum M4 și CZ Bren, se fragmentează în cinci alice, permițând trupelor să lovească drone mici la 50-60 de metri.
Militarnyi, o publicație militară ucraineană, a relatat că gloanțele sunt deja utilizate în scopuri operaționale limitate.
„Horoșok ( «mazăre») este acum în producție și a fost codificat oficial de Ministerul Apărării. Cu puțin noroc, va deveni în curând muniția standard a Forțelor Armate ale Ucrainei, disponibilă alături de muniția convențională”, a scris publicația săptămâna trecută.
Ministerul Apărării a aprobat proiectul. Potrivit Brave1, următorul pas este producția la scară largă.
„Producătorul a codificat deja această dezvoltare (la Ministerul Apărării). Scopul nostru comun este ca fiecare infanterist să aibă un încărcător cu aceste gloanțe și să le aibă la îndemână în eventualitatea unei amenințări aeriene”, se arată într-o postare a Brave1.
Astfel, când este detectată o dronă, soldatul are posibilitatea de a schimba doar încărcătoarele, nu și armele, economisind secunde critice și evitând să se împovăreze cu un un sistem anti-dronă separat, notează Forbes.
O soluție cinetică pentru a contracara amenințările în continuă evoluție din partea dronelor
Sistemele ucrainene de război electronic și apărare aeriană sunt folosite în continuare drept instrumente eficiente contra-dronă, dar nu sunt suficiente pentru a acoperi întregul frontul. În plus, Rusia folosește și drone FPV, special proiectate pentru a rezista oricărui bruiaj ale Ucrainei, inclusiv drone cu durată mică de viață, dar care pot fi extrem de eficiente.
Utilizând mijloace cinetice și eliminând o dependență exclusivă de bruiaj, aceste gloanțe au potențialul de a perturba competiția dintre drone și războiul electronic. Forbes subliniază faptul că soluțiile rusești - cum ar fi dronele conectate la fibră optică, imune la bruiaj - determină Ucraina să treacă la măsuri bazate pe foc direct.