Plutonul de execuţie al patriei comunismului iubit

Închisoarea Jilava, locul unde s-a încheiat, cu un glonţ în ceafă, viaţa intelectualului comunist Lucreţiu Pătrăşcanu

Vă propun o serie de documente care pot să deschidă porţi către înţelegerea unuia dintre cele mai interesante şi pline de învăţăminte episoade petrecute în zorii României transformate în RPR: tragedia ridicării şi căderii lui Lucreţiu Pătrăşcanu, misteriosul lider intelectual aparent pierdut, nevinovat şi dedicat idealurilor, complet nelalocul său în masa de servitori ai intereselor străine care aserviseră deja România.

Ajunşi în România şi cu ajutorul său neprecupeţit.

Dar, veţi vedea din documentele pe care le puteţi lectura deschizând linkurile din finalul acestui material, lucrurile nu sunt deloc simple în niciun caz lineare, căci eroii noştri dâmboviţeni trădează în toate sensurile, se aliază sub jurăminte pe care le raportează imediat adversarilor de moarte, au un comportament abulic care stârneşte reacţii dure din partea prietenilor şi adversarilor, intrând apoi în blocaje ideologice şi defazări istorice. Mă rog, cu nimic diferit de ce avem azi.

Dar ce s-a petrecut atunci în cazul Pătrăşcanu a marcat un capitol de istorie ţinut cu foarte puţine explicaţii la sectorul „evenimente discrete de care nu vorbim că ne e ruşine“ sau amintit doar prin filme de propagandă de tip „Oglinda“. Sigură că viaţa unui om a fost sacrificată pentru vini închipuite şi absurde, pe motive de oportunitate ideologică dar, culmea, nici acum neavând nici puterea, nici curajul, nici coloana vertebrală de a spune adevărul. Bine că o fac rapoartele către centralele serviciilor de informaţii aşa că, din vastul pachetul existent, am ales doar ceea ce poate să constituie linia explicativă pentru raţiunea ideologică profundă a spaimei contemporanilor săi faţă de intenţiile lui Pătrăşcanu (foto). Şi despre ceea ce a însemnat atunci - ca şi acum - preocuparea pentru apariţia unui partid naţionalist, cu perspectiva de coşmar a evoluţiei spre intoleranţele care a aduseseră şi aveau să alimenteze tragediile din spaţiile conexe ale Europei centrale, Europei de est şi Balcanilor.

Documentele din setul de azi sunt de două feluri, la fel de importante dar şi extrem de diferite în modalitatea lor de realizare şi destinatarul iniţial. Dar asta nu înseamnă că nu se completează perfect unele pe altele. Pe de o parte, aveţi telegramele confidenţiale trimise de şefii de staţii CIA din Europa către centrală, precum şi studiile de caz, neaşteptat de precise, ale liderilor români, lucru foarte important deoarece arată cu exactitate volumul informaţiilor americane asupra modului în care, absolut inexorabil, se constituia reţeaua de păianjen a puterii formale şi informale construite de Moscova.

Pe de altă parte, puteţi consulta o serie de transcrieri ale unor convorbiri între lideri politici precum cea cu adevărat senzaţional, între Dej şi Stalin în care veţi descifra fără putinţă de îndoială că Pătrăşcanu era deja condamnat şi că tot ceea ce avea să urmeze în continuare nu era decât ceea ce francezii numesc mort a sursis, în aşteptarea punerii pe eşichier a tuturor pieselor necesare pentru ca, după modelul timpului, în proces să apară şi un alt personaj semnificativ, Constantin Titel-Petrescu.

Iată cum se întinde plasa mortală în care vor urma să cadă atâţia lideri politici:

„Tovarăşul Stalin îl întreabă pe Dej dacă există diferenţe de opinii în Comitetul Central al PCR şi, dacă există, care sunt şi din ce cauză?

Dej răspunde că, în realitate, nu există diferenţe serioase între conducătorii PCR dar a existat cazul Pătrăşcanu care s-a simţit ofensat că nu a fost ales în Secretariatul Comitetului Central şi a fost supus unor critici severe. A vrut să-şi prezinte demisia şi să părăsească guvernul. Mai târziu, şi-a admis greşeala şi a promis că nu se va mai repeta. Cu toate acestea, aproape imediat Pătrăşcanu a ţinut un discur la Cluj împotriva maghiarilor care trăiesc în Transilvania, iar discursul său a fost plin de spirit naţionalist românesc. Mai târziu, Pătrăşcanu a spus că spera să-i atragă pe românii care trăiau în Transilvania de partea guvernului Groza, crezând că acest lucru e foarte important deoarece românii reprezintă majoritatea populaţiei din Transilvania. Dej a spus că, în această chestiune, PCR a luat poziţia corectă, a oferit explicaţiile necesare şi l-a silit pe Pătrăşcanu să respingă aceste idei nesănătoase. Pătrăşcanu s-a supus, dar nu a fost mulţumit.

Tovarăşul Stalin l-a întrebat pe Dej dacă mai există şi alte disensiuni la nivelul PCR şi dacă există o bază reală pentru zvonurile pe care le-a auzit în ce priveşte faptul că există o facţiune în PCR care şi-ar dori ca membrii de partid să fie doar români. Asta ar presupune ca Ana Pauker şi Luca, care nu au naţionalitatea română, nu ar fi în stare să ocupe poziţii de conducere în sânul partidului“.

Un Partid Naţional Român cu membri exclusiv români.

Partid naţional sau naţionalist? Nu contează, finalul a fost un glonţ în ceafă.

Aici se afla detonatorul exploziei deoarece temerile vremii eraun legate de naţionalismele exacerbate şi transformate în ideologia „Soluţiei finale“ pentru a obţine spaţiu vital pentru rasa superioară şi Reich-ul său de 1000 de ani. Reacţia a fost violentă şi se rezistă până azi, priviţi la modul în care  eşichierul politic european se reuneşte, dincolo de diferenţe ideologice, pentru a stopa ridicarea în viteză a acestui tip de ideologie şi a formaţiunilor politică care o reşapează în termenii sec. XXI. Folosind toate mijloacele, canalele şi, ca să spun astfel, canalele disponibile. tocmai de teamă că Rusia de azi ar dori să reia tema în folos propriu, adică utilizând potenţialul partidelor naţionalist-extremist.

În cazul României, Puterile Aliate asistaseră, în afara regimului Antonescu şi deciziei sale de a angaja toate forţele României de patea lui Hitler, la la tot ceea ce însemnase regimul legionar şi înregistraseră ororile unei politici naţionalist extremiste. Şi au transmis că poziţia dramatică a României se datora acestei succesiuni de decizii politice şi, în nici un caz, nu mai doreau să vadă sau să audă semnele unei recrudescenţe naţionaliste, mai ales după ce oferiseră autorităţilor româneşti toate datele despre reţelele Gărzii de Fier. Dar asta, în sine, este o altă poveste, la fel de tristă. Dacă vă interesează, deschidem şi arhiva respectivă, cel puţin la fel de sordidă datorită trădărilor succesive ca povestea de azi.

Întorcându-ne la tema de azi, aveţi raportul extins redactat de analistul CIA privind personalitatea lui Pătrăşcanu, după părerea mea relatare extrem de fidelă şi excepţional de bine informată privind jocurile de putere interne la nivelul conducerii PCR . Iar primul incident notabil, afirmă raportul american, „a avut loc între Pătrăşcanu şi Vasile Luca. Luca venea din Transilvania. Nu avea un sprijin de masă şi a încercat să-şi creeze un «cadru» pentru sine. Mulţi dintre sprijinitorii săi erau recrutaţi din rândurilor foştilor membri ai grupării fasciste ungare «Nylas». Aceştia masacraseră nu numai evrei, dar comiseseră acte de cruzime fără margini şi faţă de români. Merseseră atât de departe, încât Antonescu a cerut constituirea unei comisii de anchetă sub conducerea germanilor, incluzând reprezentanţi români şi unguri... Comisia a stabilit că au fost comise excese (au văzut cum români erau folosiţi la trasul plugului în locul animalelor)... După ce a văzut la faţa locului cum stăteau lucrurile, Pătrăşcanu s-a dus la Cluj unde a ţinut faimosul său discurs, interpretat de «Scânteia» drept şovin şi naţionalist....“

Dar Stalin primise şi un memorandum de la Pătrăşanu, trimis fără ştirea Comitetului Central. Analistul CIA notează că Pătrăşcanu explica „cum, pe de o parte, comportamentul Armatei Roşii distrugea perspectivele comunismului în România şi arăta, pe de altă parte, cum câţiva dintre liderii comunişti români se transformaseră în unelte ale autorităţilor ruse din România şi nu căutau decât prilejul de a servi cât mai bine Armata Roşie, ceea ce discredita Partidul în ochii maselor... dar o copie a acestui memorandum a ajuns la Ana Pauker şi la Vasile Luca. PCR avea un fel de «ambasador» la nivelul cabinetului lui Stalin. Numele său era Bejan (pare să fi fost un nume fals, există o mică posibilitate ca , de fapt, numele persoanei respective să fi fost Wiesbuch, un avocat originar din localitatea Bălţi, din Basarabia), El dorea să fie rechemat în România şi pentru asta a făcut un aranjament cu Pauker şi Luca, oferind la schimb textul acestui memorandum“.

Acesta a fost începutul sfârşitului. Cu nota suplimentară a mizeriei umane care completează perfect româneşte această tragedie. O găsiţi notată în informarea CIA din 17 martie 1953: „Plângerile penale sunt lucrate de Eugen Cristescu, fostul şef al serviciilor de informaţii în perioada lui Antonescu. Cristescu a realizat pregătirile pentru armistiţiu împreună cu sovieticii în vara lui 1944, cu Dna Kollontay de la Ambasada sovietică de la Stockholm. Din acel moment, Cristescu s-a aflat mult în background, lucrând în cadrul Ministerului de Interne“.

A fost o simplă bătălie internă de orgolii şi pentru rămânerea în primul cerc al puterii şi privilegiilor?

Cu siguranţă că şi despre asta a fost vorba, dar este cert că jocul pierzaniei nu a fost condus de la Bucureşti, ci a făcut parte din regia păpuşarilor de la Kremlin care, şi în România, au jucat până la capăt cartea „internaţionalism proletar/partid naţional“, evident favorizând prima variantă dar şi folosind-o, ttimp de decenii, pentru a întreţine tensiuni interne care minau climatul politic intern. Iar raţionamentul, la Moscova, era justificat de faptul că încă, la acea oră, se temeau că regimurile comuniste instalate în est nu erau încă suficient de bine consolidate, fiind nesiguri pe Ungaria (şi aveau dreptate), lăsau partidele-surori să se sfâşie tovărăşeşte pe chestiuni naţionale, mai ales cu ungurii în cazul României şi a altor ţări din zonă, mereu ameninţate cu „infiltraţia ungară“. Erau un joc tip şoarece cu pisică, un raport cu rezultat voit incert, bazat pe suspiciuni care, la momentul oportun, erau ajutate să se transforme în realitate, totul în aşteptarea unei analize a spaţiul central şi estic european care să le confirme sovieticilor că implantarea le reuşise. Asta însemna că prima echpă (din care făcea parte generaţia lui Pătrăşcanu, dar şi Luca, Teohari Georgescu şi, mai ales, Ana Pauker) fusese sacrificată pentru a lăsa locul agenţilor de toate felurile (nu numai politicieni) pregătiţi direct la Moscova. Există şi analizele de substanţă ale centralelor de spionaj occidentale, dar şi ale NKVD apoi KGB, asupra generaţiilor 2.0 şi 3.0 de implantări complexe, mai întâi în Europa centrală şi de est, apoi în Occidentul european şi mai departe.

„Aşa-numita «infiltraţie ungară» - notează analistul CIA   - pune o problemă la nivelul vieţii politice din România. Denumirea de «infiltraţie ungurească» este folosită în cazul multora dintre etnicii unguri care vin din Transilvania şi au obţinut poziţii de conducere în stat şi în aparatul de partid. Este o chestiune resimţită negativ de poporul român şi de mulţi comunişti. Cel mai important reprezentant al liniei naţionaliste româneşti era Gheorghiu Dej. Se crede că ungurii vor fi eliminaţi în mod gradual din poziţiile de conducere din viaţa (politică) din România“.

Bun, dar asta a fost odată. Mai este ceva de învăţat din lecţiile de atunci? După cum aţi văzut, a fost extrem de uşor de folosit de către politicieni mereu fără scrupule tema atât de sensibilă a Transilvaniei şi, în permanenţă, atunci şi mult timp după aceea, a fost ţinut extrem de aproape de un chibrit aprins un anumit fitil, cel al amintirilor antinomice româno-maghiare, argument pentru a putea invoca, sub steagurile UE, în diverse forme, ideile de autonomie teritorială şi independenţă. Dacă se întâmplă cumva să credeţi în principiul ciclicităţii istoriei, poate ce-aţi citit azi să vă dea de gândit şi să acceptaţi urmarea acestui text, cu alte documente, cu alţi oameni şi aproximativ cu aceleaşi mizerii, doar-doar se mai încaieră cineva şi altcineva, jucătorul real, va avea ceva de câştigat.

Acum, din nou, se pare că lumea se apropie de un moment al separării apelor. Prin procedee diverse, pe scenarii pregătite de mult timp de către specialişti ai jocurilor cu personaje cu identităţi multiple precum credinţele lor politice. Sau, în ultimă instanţă, umbre care apar şi dispar cu atâta viteză încât nici măcar nu ştii despre ce-a fost vorba. puţin paşnice.

Este exact momentul prielnic în care experienţele trecute au arătat că vechile probleme nerezolvate revin în viteză şi se pot transforma instantaneu în surse de conflict, în primul rând în spaţiile veşnic legănate de coşmarurile de toate felurile generate de dispute interetnice şi bătălii  interconfesionale pe diversele linii de separare din Europa.

SURSE:

Document 1 - Raport CIA, Romania, Arestarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, fost ministru al Justiţiei

Document 2 - Urmează noi procese în România - raport CIA din 17 martie 1953

Document 3 - Analiza CIA privind profilul principalilor lideri comunisti din Romania - 11 martie 1955

Document 4 - poate cea mai completă prezentare şi analiză de caz din acest dosar CIA, trebuie citit în paralel cu relatarea raportului acuzator făcut către Stalin de către Dej, piesa finală a condamnării lui Patrascanu

Document 5 - „Record of Conversation between I. V. Stalin and Romanian Leaders G. Gheorghiu-Dej and A. Pauker”, February 02, 1947, History and Public Policy Program Digital Archive, APRF, f. 45, op. 1, d. 361, 1. 62-66. Published in Vostochnaia Evropa, edited by G.P. Murashko, et al, vol. 1, pp. 564-68. Translated for CWIHP by Svetlana Savranskaya

Document 6 - Information from Major of the Soviet Army, Interpreter Skoda, Concerning his Conversation with Gheorghiu-Dej about his Meeting with I. V. Stalin, February 04, 1947