Împăraţi ca Agustin de Iturbide, Maximilian de Habsburg, preşedinţi ca Benito Juarez, revoluţionari ca Jose Maria Morelos y Pavon, Miguel Hidalgo, au marcat istoria Mexicului. Totuşi, construcţia statului modern mexican a fost marcată, ca şi în cazul României şi al altor state, de necesitatea corelării aspiraţiilor statale cu aspiraţiile păturilor sociale. Independenţa faţă de Coroana Spaniolă a condus în Mexic, la o deposedare de pământuri a lucrătorilor şi micilor fermieri, de către deţinătorii marilor latifundii, haciendas, care doreau să îi aducălao stare de dependenţă socială faţă de ei. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,o dată cu preluarea puterii de către dictatorul Porfirio Diaz, lucrurile au început să meargă încet, dar sigur, către forma extremă de luptă pentru drepturi şi libertăţi, revoluţia. Izbucnită în 1910, Revoluţia mexicană a avut un mare simbol, iar acesta s-a numit generalul Emiliano Zapata (1879-1919), a cărui personalitate a devenit un mit al revoluţionarului contemporan.

Emiliano Zapata se născuse la 8 august 1879 în satul Anenecuilco, situat în statul mexican Morelos, în partea central-sudică a Statelor Unite Mexicane, într-o familie numeroasă de origine mixtă, de mexicani din Nahua, cu ascendenţă spaniolă, fiind al nouălea din cei zece copii ai lui Gabriel Zapata, căsătorit cu Cleofas Jetrudiz Salazar. În total, familia avea patru băieţi şi şase fete. Emiliano a fost năşit de către administratorul mai multor ferme (haciendas) din regiune şi de către soţia acestuia. Atât din partea mamei, cât şi din partea tatălui, Emiliano Zapata avea strămoşi eroi ai luptelor pentru independenţa Mexicului. Bunicul dinspre mamă, Jose Salazar a luptat sub comanda lui Jose Maria Morelos y Pavon, în timpul asediului de la Cuautla, iar unchii din partea tatălui, Jose şi Cristino Zapata au participat la Războiul pentru Reformă şi au luptat contra intervenţiei franceze de susţinere a împăratului Maximilian de către împăratul Napoleon al III-lea.

Articolul de faţă doreşte să prezinte momentul morţii sale, rămas în istorie, dar şi în legendă. Viitorul general revoluţionar Emiliano Zapata a rămas orfan de tată la 16-17 ani în 1895-1896, ceea ce l-a determinat să muncească pentru a-şi ajuta familia. A reuşit să îşi însuşească o educaţie elementară, dar solidă, care l–a ajutat să înţeleagă problemele semenilor săi. A devenit fermier, a reuşit să creeze o cărămidărie, ajutându-şi semenii să supravieţuiască din puţinii bani câştigaţi de pe urma produselor rezultate din munca lor. A ajuns să lucreze chiar pentru unul din ginerii dictatorului Porfirio Diaz, întrucât era neîntrecut în îmblânzirea cailor, întrecerile de călărie, lupte ale călăreţilor contra taurilor.

Practic, după lovitura de stat a dictatorului Porfirio Diaz din 1876, micii lucrători mexicani s-a văzut în situaţia de a fi deposedaţi de pământuri, prin abuzul marilor proprietari de domenii, haciendas.

În 1892, dictatorul Porfirio Diaz a primit o delegaţie a lucrătorilor pământului, dar i-a arestat pe cei prezenţi, pe cei mai tineri, inclusiv pe Emiliano Zapata înscriindu-i obligatoriu în Armata Federală, ca mijloc de a împiedica revolta. În 1909, Emiliano Zapata avea 30 de ani şi a devenit cea mai cunoscută figură în Annecuilco.

Un an mai târziu, în 1910, s-a declanşat Revoluţia mexicană. Francisco I Madero dorea să îl înfrângă în alegeri pe Porfirio Diaz. Emiliano Zapata şi-a creat un program politic eficient, în care dorea o reformă a pământului. Alianţa sa cu Francisco Madero a fost conjuncturală.

Între 13 şi 19 mai 1911, devenit general revoluţionar, Emiliano Zapata a reuşit să ocupe, alături de oamenii săi, localitatea Cuautla. Alături de generalul Emiliano Zapata, împotriva lui Porfirio Diaz s-au ridicat nume ca generalul Francisco „Pancho” Villa sau Pasqual Orozco. În Mai 1911, Porfirio Diaz a pierdut bătălia de la Ciudad Juarez şi un nou guvern provizoriu, sub conducerea lui Francisco Leon de la Barra a preluat controlul.

În curând, generalul Emiliano Zapata a înţeles că nu se putea baza pe Francisco I. Madero, pentru a implementa reforma asupra pământului. Din iunie şi până în noiembrie 1911, relaţiile dintre Madero şi generalul Zapata s-au înrăutăţit, încetând orice comunicare între cei doi, după ce Francisco Madero a devenit preşedinte al Mexicului.

Generalul Emiliano Zapata şi Otilio Montano Sanchez au plecat în munţii din Sud-Vestul regiunii Puebla, unde au pus bazele „Planului de la Ayala”, propunând ca revoluţia să fie condusă de Pasqual Orozco care să lupte pentru reforme radicale, în special în privinţa pământului.

Practic, generalul Emiliano Zapata va deveni liderul incontestabil al Revoluţiei şi Armatei Revoluţionare din Sud, după succesele de la Jojutla, Yecapixtla, controlând şi linia ferată Interoceanic Railway, de la Ciudad Puebla la Cuautla.

Treptat, extinderea Revoluţiei a dus şi la alte crize. De exemplu, Victoriano Huerta considera că generalul Emiliano Zapata ar putea ajunge la o înţelegere cu Francesco Madero, semănând confuzie în rândurile revoluţionarilor. În nordul Mexicului, generalul Francisco „Pancho” Villa, iniţial susţinător al lui Madero, a decis să contracareze acţiunile lui Victoriano Huerta, cel care îl eliminase în 1913 pe Madero. Treptat, generalul Emiliano Zapata a refăcut „Planul de la Ayala”, autoproclamându-se lider al Revoluţiei, sprijinit şi de Venustiano Carranza şi Alvaro Obregon.

La 1 octombrie 1914, prin Convenţia de la Aguascalientes, generalul Emiliano Zapata şi generalul Francisco „Pancho” Villa, Venustiano Carranza şi Alvaro Obregon au căzut de acord să preia controlul asupra ţării, după înfrângerea lui Victoriano Huerta.

Din 1914, până în 1919, Emiliano Zapata şi Francisco „Pancho Villa” au avut de a face cu intenţia preşedintelui SUA, Woodrow Wilson de a trimite un corp expediţionar american să ocupe portul Veracruz. În 1915, generalul Emiliano Zapata a trecut la organizarea Statului Morelos, unde fermierii s-au bucurat de o mică perioadă de prosperitate. Treptat, între Zapata şi Villa, pe de o parte, şi Carranza şi Obregon, de cealaltă parte, s-a declanşat conflictul deoarece Carranza s-a autoproclamat lider constituţional, numindu-şi armata, Armata Constituţională.

Carranza l-a desemnat pe generalul Pablo Gonzales Garza să îl împingă afară din Morelos pe generalul Emiliano Zapata, Emiliano Zapata rezistând şi izgonindu-l pe Gonzales Garza din Morelos în decembrie 1916.

Venustiano Carranza a reuşit să obţină sprijinul prin vot al tuturor reşedinţelor statale cu excepţia localităţii Cuernavaca, promulgând în 1917 Constituţia Mexicului, preluând parţial şi idei definitorii din Planul de la Ayala.

Primul Război Mondial a determinat SUA să se reorienteze spre Mexic, întrucât au existat suspiciuni că Germania lui Wilhelm al II-lea dorea susţinerea Revoluţiei Mexicane, pentru a destabiliza Statele Unite ale Americii. Practic, SUA au decis să abandoneze „Doctrina Monroe” din 1823 şi, sub pretextul că Marina Germană a atacat vase americane, a decis, în 1917 să se implice de partea Antantei în Primul Război Mondial (în realitate, descoperirea de către ruşi a unor telegrame cifrate pe un vas scufundat la Kronstadt, lângă Sankt Petersburg care solicitau diplomaţilor germani din Mexic să atragă autorităţile mexicane contra Statelor Unite a constituit motivul deciziei americane de a se implica în războiul mondial).

În decembrie 1918, forţele generalului Emiliano Zapata se aflau într-o puternică defensivă în faţa forţelor lui Carranza. Deşi îl bănuia pe Carranza că simpatiza cu Germania, generalul Emiliano Zapata a încercat să discute cu Venustiano Carranza, trimiţându-i o scrisoare deschisă. La 15 martie 1919, generalul Pablo Gonzales i-a cerut colonelului Jesus Guajardo să se îndrepte spre trupele lui Zapata din zona Huautla, pentru a le lichida. La 21 martie 1919, generalul Emiliano Zapata a încercat să îi trimită o notă lui Guajardo, cerându-i să treacă de partea sa, aflând de faptul că, la un moment dat, generalul Pablo Gonzales l-a arestat pe colonelul Guajardo. Generalul Gonzales a interceptat nota generalului Emiliano Zapata, ceea ce îl făcea pe colonelul Guajardo pasibil de trădare.

Practic, în acest moment, generalul Pablo Gonzales a pus în aplicare planul de eliminare a generalului Emiliano Zapata. Colonelul Jesus Guajardo i-a trimis o scrisoare generalului Emiliano Zapata în care îi spunea că era gata să i se alăture, cu oameni şi materiale militare, dacă generalul Emiliano Zapata îi oferea anumite condiţii. La 1 aprilie 1919, generalul Emiliano Zapata i-a propus colonelului Guajardo o revoltă în data de 4 aprilie 1919. Colonelul Guajardo a răspuns că acest plan trebuia pus în aplicare numai după ce sosea un transport de arme şi muniţii, undeva între 6 şi 10 aprilie 1919, evident pentru a încerca să îl atragă în cursă pe Emiliano Zapata. Emiliano Zapata a propus, pe 7 aprilie 1919, ca Guajardo să atace garnizoana federală din Jonacatepec, deoarece acolo erau mulţi soldaţi care îl trădaseră pe generalul Emiliano Zapata. Generalul Gonzales şi colonelul Guajardo au aranjat un schimb de focuri la Jonacatepec pentru a-l induce în eroare pe generalul Emiliano Zapata, în data de 9 aprilie 1919.Convins că Guajardo era sincer, generalul Emiliano Zapata a decis să se întâlnească cu Guajardo în data de 10 aprilie 1919.

Întâlnirea în cadrul căreia colonelul Guajardo urma să treacă de partea lui Zapata a fost fixată la Hacienda de San Juan, lângă Chinameca, localitate aflată sub jurisdicţia administrativă Ayala. Generalul Emiliano Zapata şi-a lăsat soldaţii să campeze la marginea fermei, în timp ce el, cu o gardă de 10 oameni a mers la clădirea principală. Colonelul Jesus Guajardo pregătise capcana. Pe acoperişul clădirii au fost masaţi ţintaşi experimentaţi. Aceştia trebuiau să acţioneze când soldatul de la poartă avea să prezinte onorul generalului Emiliano Zapata.

Fără a bănui nimic, generalul Emiliano Zapata a intrat în curtea Haciendei şi a fost împuşcat cu mai multe gloanţe. În ziare au apărut fotografii cu trupul secerat de gloanţe al generalului Emiliano Zapata.

Fără îndoială că moartea generalului Emiliano Zapata l-a transformat pe acesta într-un simbol al Revoluţiei mexicane. Moartea lui Emiliano Zapata a dus la pierderea sprijinului popular de către generalul Gonzales şi Venustiano Carranza care se pregătea pentru alegerile prezidenţiale din 1920.

Cert este că Alvaro Obregon a găsit oportunitatea de a-i ataca deschis pe Carranza şi Gonzales. În cele din urmă, Alvaro Obregon a reuşit să intre în triumf în Ciudad de Mexico, în timp ce Carranza a fugit la Veracruz.

În cultura populară, moartea lui Emiliano Zapata a fost chiar combătută. Mult timp după moartea sa, au circulat legendele că, de fapt, Emiliano Zapata ar fi înţeles că i se pregătea o cursă şi ar fi trimis un înlocuitor care îi semăna, la întâlnirea din 10 aprilie 1919.

S-a spus că Emiliano Zapata a fugit la Acapulco, apoi s-a îmbarcat pe un vapor cu destinaţia Orientul Apropiat, unde a fost adăpostit de un vechi prieten. O altă legendă afirma că în nopţile cu lună plină, Zapata apărea călare, în apropierea locului unde se născuse. Ba chia s-a afirmat că ar fi trăit ascuns într-o casă încuiată, unde corpul său ar fi descoperit la mulţi ani după 10 aprilie 1919, sau că generalul Zapata s-ar fi ascuns în munţi, de unde obişnuia să vină pentru a sprijini fermierii contra abuzurilor proprietarilor de haciendas.

Idealurile lui Emiliano Zapata au continuat să existe chiar şi la un secol după moartea sa. Ba chiar, în zilele noastre există anumite forţe care se revendică de la ideile lui Emiliano Zapata. De exemplu, în Mexic, de mai mulţi ani, din 1994, există o aşa numită „mişcare zapatistă” (care controlează o parte a statului mexican Chiapas şi la care au aderat mulţi etnici amerindieni mexicani), în sudul ţării, în statul Chiapas, aflată în conflict cu autorităţile federale mexicane.