Max Auschnitt: mărirea şi decăderea „Regelui de Fier“

Max Auschnitt: mărirea şi
decăderea 

„Regelui de Fier“

Industriaşul român Max Auschnitt  FOTO: Profimedia

Max Auschnitt, administratorul Uzinelor şi Domeniilor Reşiţa, a fost unul dintre întreprinzătorii iscusiţi ai României interbelice, însă traiectoria în afaceri i-a fost influenţată de cei aflaţi la putere. Carol al II-lea a acceptat să-l trimită la închisoare pe omul de afaceri evreu, însă mareşalul Ion Antonescu i-a redat libertatea în vremuri marcate de antisemitism.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numele lui Max Auschnitt e strâns legat atât de industria utilajelor grele şi a armamentului, cât şi de pungile de plastic cu fermoar, pe care încă le folosim astăzi. De la el ne-au mai rămas ruinele uzinelor metalurgice Titan-Nădrag-Călan (TNC), pe care le-a fondat în perioada interbelică, şi poveştile din timpurile în care era acţionar principal la Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa (UDR). Când le-a preluat Auschnitt, fabricile din Reşiţa aveau deja aproape două secole de existenţă, fiind ridicate de austrieci. Societatea UDR, naţionalizată în ’48, este astăzi o companie privată, Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa, pătată de scandaluri de corupţie. 
 
Traiectoria antreprenorială şi socială a lui Auschnitt s-a schimbat în funcţie de preferinţele celor care deţineau puterea politică în România. Cât timp regele Carol al II-lea i-a apreciat cadourile, sub formă de pachete de acţiuni la diverse întreprinderi, afacerile i-au mers ca pe roate. Când regele şi membrii camarilei l-au dispreţuit din cauza originilor evreieşti şi pentru că se cam zgârcise la daruri, a ajuns la închisoare şi a pierdut o mare parte din avere. Salvarea i-a venit de la mareşalul Ion Antonescu. Dorind să se răzbune pe Carol al II-lea, l-a eliberat din închisoare pe Auschnitt, într-o perioadă în care evreii români erau deportaţi şi trimişi în lagăre de concentrare. Înainte de instaurarea regimului comunist, industriaşul a fugit din România, a locuit o vreme în Franţa, după care s-a mutat în Statele Unite. Acolo, împreună cu fiul şi cu fratele lui, a lansat pe piaţă primele pungi cu fermoar, premergătoare pungilor ziplock din zilele noastre. A cumpărat drepturile de producţie de la un inventator danez, care încă nu le găsise întrebuinţare în viaţa de zi cu zi, a fondat compania Minigrip şi, alături de o altă firmă, le-a scos pe piaţă în 1968. Succesul nu a fost, însă, imediat. Abia după vreo cinci ani au devenit necesare, cu precădere în industria alimentară. 
 
Comercializarea fierului, din tată-n fiu

Max Carol Auschnitt s-a născut la Galaţi, pe 14 februarie 1888, într-o familie de evrei ucraineni. Tatăl lui făcea comerţ cu fier în cadrul unei mici firme de import-export pe care o deţinea. Părinţii l-au trimis pe tânărul Max să studieze la Viena, unde a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale şi de Export. La revenirea în România, în 1910, a preluat o fabrică de sârmă şi cuie din Galaţi, fondată de tatăl lui. Apoi, a reuşit să se extindă în ţară, iar după Unirea din 1918, a deschis birouri şi în Banat. În jurul anului 1924, împreună cu Edgar, fratele lui, a format Societatea Metalurgică Titan-Nădrag-Călan, cu sediul în Bucureşti şi cu uzine în judeţele Hunedoara şi Timiş de azi. Până în 1938, afacerea celor doi fraţi ar fi ajuns la un capital de 120 de milioane de lei, cu 4.900 de angajaţi.
 
Între timp, în 1929, Max Auschnitt a primit şi o propunere de nerefuzat de la Consiliul UDR: să administreze societatea, la acea vreme cel mai mare producător românesc de oţel, laminate, locomotive şi alte produse din fier. Industriaşul şi-a dovedit iscusinţa şi a transformat o companie aflată în pragul falimentului într-una profitabilă, în 1938, cu cel mai mare capital social din România, 1 miliard de lei, cea mai mare cifră de afaceri şi cei mai mulţi angajaţi, 16.669, arată unele surse.  
 
Deşi preocupat să-şi dezvolte afacerile, Auschnitt nu şi-a neglijat nici viaţa personală. S-a căsătorit în 1924 cu o evreică şi, înainte ca aceasta să-şi piardă viaţa, cei doi au avut un fiu, pe Steven, care a devenit un antreprenor de succes în Statele Unite. Bărbatul a venit în România, a recuperat o parte din averea tatălui şi i-a construit un Centru Memorial în 2012, pe meleagurile Banatului, în Timiş.
 
Foto: Ruinele Uzinei Călan, în 2012; Sursa:Ţetcu Mircea Rareş
 
În horă cu PNŢ şi cu regele Carol al II-lea

De-a lungul anilor, interesele economice ale lui Max Auschnitt au fost, fireşte, în strânsă legătură cu cele politice. Între 1929 şi 1933, acesta a reprezentat Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi în Senatul României şi a susţinut financiar guvernarea Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ) – îl simpatiza, între alţii, pe economistul ţărănist Virgil Madgearu. În acelaşi timp, omul de afaceri făcea parte din camarila regelui Carol al II-lea, făcându-şi loc în grupul de industriaşi, bancheri şi politicieni favorizaţi de rege şi apreciaţi de Elena Lupescu, amanta suveranului. Printre privilegiaţi se aflau industriaşul Nicolae Malaxa, marele rival al lui Auschnitt, şi bancherul Aristide Blank. Cel care urmărea cu atenţie fiecare mişcare a oamenilor avantajaţi de monarh era Ernest Urdărianu, viitor Mareşal al Palatului şi ministru al Casei Regale. 
 
Relaţiile dintre Auschnitt şi suveran s-au sudat prin 1931, când Carol al II-lea, proclamat rege în iunie 1930, şi-a propus să sprijine industria. Nu exista o competiţie deschisă între fabrici; prin lege, primeau comenzi de la stat, li se asigura finanţarea, iar la final, tot statul le achiziţiona producţia. Asta în vreme ce marea criză economică din 1929-1933 afecta întreaga lume. 
Bancherul a apăsat pe un buton şi a deschis un seif cât peretele, ticsit cu teancuri de bancnote, de sus până jos. Birlic s-a speriat şi s-a dat doi paşi înapoi. Nu mai văzuse în viaţa lui un perete căptuşit cu teancuri de bilete de bancă de câte 500 şi 1.000 de lei. «Atâta vă ajunge?», a întrebat Auschnitt, prinzând cu două degete un teanc de bani. 
Rivali, dar şi parteneri

Auschnitt, supranumit „Regele de Fier“ în epocă, a fost şi partenerul de afaceri, dar şi rivalul lui Nicolae Malaxa, fondatorul Uzinelor Malaxa din Bucureşti, cunoscute azi sub numele de Faur. Ambii şi-au dezvoltat afacerile datorită contractelor guvernamentale şi, la un moment dat, şi-au dorit să-şi arate gratitudinea faţă de Carol al II-lea. Aşa că, în 1931, Malaxa şi Auschnitt l-au vizitat pe rege şi i-au dăruit o geantă cu bani. „Majestate, industria grea vă este profund recunoscătoare pentru tot ce aţi făcut şi vă roagă să primiţi această sută de milioane de lei, ca o modestă contribuţie pentru operele de asistenţă socială ale Palatului“, consemna istoricul Ioan Scurtu în volumul „Istoria românilor în timpul celor patru regi“, apărut în 2010. Carol al II-lea şi-a primit încântat recompensa. 

La jumătatea anilor ’30, Auschnitt câştigase aprobarea regelui, avea capital pentru afaceri, nu-i mai rămânea decât să se împlinească şi pe plan personal. Văduv de mai mulţi ani, voia să o ia de soţie pe Leonora Brooke (foto), o prinţesă dintr-o dinastie monarhică britanică, însă ea s-a răzgândit şi l-a părăsit pentru un alt bărbat. Industriaşul a trecut rapid peste decepţie, iar în 1935, ca să oficializeze relaţia cu Livia Pordea, noua lui logodnică, a hotărât să se convertească la catolicism, cum i-au cerut părinţii ei. Alături de viitoarea lui soţie, care provenea dintr-o familie de politicieni cu rădăcini în zona Clujului, a mai avut un fiu, pe Robert.
 
„Perete căptuşit cu teancuri de bancnote“

Pe lângă pachetele de acţiuni la diverse societăţi primite de la Auschnitt şi Malaxa, Carol al II-lea mai avea o sursă de venit: jocurile de poker la care îi invita pe membrii camarilei şi unde ei, din obligaţie, pierdeau sume mari de bani, care ajungeau în buzunarul regelui. Elena Lupescu era, de asemenea, prezentă la aceste activităţi de divertisment, adesea amintite în însemnările zilnice ale monarhului. 
În 1939, Carol al II-lea voia să croiască alte planuri pentru viitorul României – să apropie ţara de Germania nazistă. În plus, Ernest Urdărianu i se plângea regelui şi Elenei Lupescu că Auschnitt nu mai era mână largă atunci când venea vorba de finanţarea Casei Regale, comportându-se mai degrabă ca un mecena.
 
Poetul Dumitru Corbea a povestit în memorii o scenă, în care personaje principale au fost actorii Grigore Vasiliu-Birlic, Puiu Iancovescu şi Auschnitt. Artiştii aveau nevoie de bani şi s-au încumetat să-i ceară. „«Cât, domnilor?» «Cât puteţi mai mult, domnule Auschnitt», a îndrăznit Iancovescu. Bancherul a apăsat pe un buton şi a deschis un seif cât peretele, ticsit cu teancuri de bancnote, de sus până jos. Birlic s-a speriat şi s-a dat doi paşi înapoi. Nu mai văzuse în viaţa lui un perete căptuşit cu teancuri de bilete de bancă de câte 500 şi 1.000 de lei. «Atâta vă ajunge?», a întrebat Auschnitt, prinzând cu două degete un teanc de bani. «Deschideţi mai tare degetele, domnule Auschnitt», a propus Puiu Iancovescu. Bancherul a zâmbit şi a deschis mai tare degetele şi a tras teancul de hârtii“. 
 

Cum l-a scos Urdărianu, „un tip plin de curaj“, din graţiile Regelui

Foto: Regele Carol al II-lea şi Elena Lupescu s-au bucurat de banii camarilei, din care făcea parte şi Max Auschnitt
 
După 11 iulie 1939, relaţia dintre Carol al II-lea şi Auschnitt a început să se răcească. Un prim pas: regele l-a dat afară pe industriaş de la masa de poker. „Jidanul tot jidan rămâne, oricât de simpatic ar fi ca om. Max [Auschnitt] a probat-o încă o dată“, nota Carol al II-lea în jurnal, în iulie 1939. Din memoriile lui Constantin Argetoianu aflăm că Ernest Urdărianu fusese numit preşedintele Consiliului de Administraţie al UDR, fapt care prevestea înlăturarea lui Auschnitt. Chiar în iulie ’39, lui Victor Slăvescu, ministrul Înzestrării Armatei, Urdărianu i-a dat vestea despre schimbările ce aveau să se petreacă la UDR: „românizarea şi ordinea“. În „Notele şi însemnările zilnice“ ale lui Slăvescu apare şi informaţia că Urdărianu a anunţat în Consiliul de Administraţie al fabricii că voia să elimine străinii şi să naţionalizeze uzinele.

Foto: Max Auschnitt a fost înlăturat
de la conducerea uzinelor Reşiţa,
în ultimii ani de domnie ai lui Carol 
al II-lea; Sursa: Getty Images
 
Consemnări despre tensiunile din acele zile au rămas şi de la Constantin Argetoianu, preşedintele Senatului între 1938 şi 1939, care amintea: „După adunare ne-am întrunit în Consiliu, la sediul Societăţii. Am întronat pe Urdăreanu ca preşedinte. Tipul e plin de curaj şi de stăpânire de sine. Are stofă. A vorbit de sus de reaua administraţie care trebuie să înceteze şi a accentuat punctul esenţial al programului său: eliminarea tuturor străinilor şi naţionalizarea reală a Societăţii. (Demagogie destinată celor de afară)“, bănuia Argetoianu. „A mai declarat că membrii Comitetului de Direcţie (preşedintele şi cei doi delegaţi, Malaxa şi Auschnitt) vor lua hotărâri prin majoritate de voturi (înţelegerea Urdăreanu-Malaxa e asigurată) şi că câteştrei renunţă la tantiema suplimentară (anul acesta a fost un milion 1/2 pe cap!) pe care statul le-o asigură.“                 
 
Război cu Malaxa

O lună mai târziu, ziarul „Universul“ dădea deja vestea că Auschnitt a demisionat de la UDR, iar Urdărianu punea în aplicare planul regelui: l-a denunţat pe Auschnitt ministrului Justiţiei, Victor Iamandi, pentru periclitarea producţiei de armament a României, în urma realizării unor tranzacţii financiare ilegale prin UDR. Dilema lui Argetoianu din acele zile, în legătură cu Auschnitt, se regăseşte în însemnările lui: „Era de mai bine de un an în război cu Malaxa. Pentru asta a fost dat afară? Sau pentru că era ovrei? Sau pentru că era ovrei, primise Malaxa ordin să se certe cu el?“.
 
În toamnă, Auschnitt a fost audiat de procurori, iar o altă presiune venea din partea lui Malaxa, care căuta o cale să-l oblige pe rivalul lui să-i cedeze acţiunile societăţii Compagnie Européenne et Participations Industrielles (CEPI), unde erau parteneri, şi prin intermediul căreia Malaxa deţinea, la rândul lui, acţiuni la UDR. În noiembrie 1939, la 51 de ani, Auschnitt a fost arestat şi închis la Văcăreşti. Forţat de împrejurări, i-a cedat până la urmă lui Malaxa acţiunile de la UDR. 

Era de mai bine de un an în război cu Malaxa. Pentru asta a fost dat afară? Sau pentru că era ovrei? Sau pentru că era ovrei, primise Malaxa ordin să se certe cu el?

Constantin Argetoianu,
în „Însemnări zilnice“

„A fost îmbrăcat în straie vărgate, urcat într-o dubă şi trimis la Doftana“

Ca să se spele pe mâini de Auschnitt, Carol al II-lea i-a explicat lui Victor Iamandi, ministrul Justiţiei în perioada martie 1938-noiembrie 1939: „Este pentru mine un proces istoric în faza de renaştere a României. E începutul unei curăţiri şi terminarea unei ere de imunitate a acelora care cred că cu banul lor pot cumpăra orice şi pe oricine.“
 
Istoricul Ioan Scurtu a vorbit despre acest proces la o emisiune difuzată de RFI România: „Sunt două aspecte. Unul care ţine de o anume frână pe care la un moment dat Max Auschnitt a pus-o în ceea ce priveşte cadourile şi susţinerile financiare pentru Carol şi Elena Lupescu. El căuta să se afişeze prin opere caritabile de mai mare amploare, ajutând pe cei săraci, întreţinând scriitori, artişti“, a explicat el. „În al doilea rând, faptul că Auschnitt era evreu şi nu a agreat dezvoltarea relaţiilor României cu Germania lui Hitler.“ Spre deosebire de partenerul şi concurentul lui, Nicolae Malaxa, Auschnitt a încercat să diminueze dezvoltarea comerţului cu nemţii, „de la bun început a sesizat că Germania devine prima putere a Europei“.       
 
Foto: Uzinele UDR, în 1937, când încă erau sub administrarea lui Auschnitt
 
Unul dintre martorii în procesul lui Auschnitt a fost chiar Malaxa, care deţinea un document compromiţător despre transferurile valutare ale Uzinelor de Fier şi Domeniilor Reşiţa, cu detalii despre ilegalităţile societăţii. Amănunte a redat ziarul „Timpul“, controlat de regalitate, în februarie 1940: „Auschnitt a înstrăinat ca rentă străină cota de 7,5%, în valoare de 18 milioane de franci francezi, aparţinând Societăţii Reşiţa, constituind-o drept gaj, fără autorizaţia organelor în drept, Societăţii CEPI din Monaco. Actul era ilegal, deoarece Auschnitt îndeplinea, în acelaşi timp, funcţia de administrator delegat al Societăţii Reşiţa şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii CEPI“. Ziarul urmărea să îi convingă pe cititori de culpabilitatea omului de afaceri: „De asemenea, nu a adus din străinătate întreaga cantitate de fier vechi, pentru care primise devize de la Banca Naţională a României. (...) Prin această manevră a lovit şi în capacitatea de apărare a ţării, deoarece fierul respectiv trebuia utilizat pentru fabricarea de armament“.
 
În primăvara anului 1940, Auschnitt a fost condamnat la şase ani de închisoare. Constantin Argetoianu îl compătimea pe industriaş: „A fost îmbrăcat în straie vărgate, urcat într-o dubă şi trimis la Doftana. Câtă ură şi cât venin în sufletele bandei Carol, Urdăreanu, Malaxa ca să maltrateze aşa pe cel ce juca poker cu regele acum un an şi-i umplea pe toţi cu daruri şi parale!“. 
 

Cum şi-a cumpărat libertatea de la statul român

După ce Carol al II-lea a renunţat la tron, pe 6 septembrie 1940, Ion Antonescu a preluat puterea în România. La scurt timp, s-a aliat cu Legiunea Arhanghelului Mihail şi a proclamat statul naţional-legionar. Max Auschnitt îşi dorea să iasă cât mai curând din închisoare, aşa că a făcut o solicitare de revizuire a sentinţei şi, pentru a fi mai convingător, a decis să doneze statului român pachetul lui de acţiuni de la Titan-Nădrag-Călan, unde era majoritar. Pentru ca statul să poată primi averea, Auschnitt l-a împuternicit pe Constantin Orghidan, preşedintele Consiliului de Administraţie al TNC, astfel încât totul să se desfăşoare fără să bată la ochi înţelegerea dintre cele două părţi. 
 
Germania nazistă era cu ochii pe administraţia de la Bucureşti. Sicherheit Dienst, agenţia de informaţii a SS, aflase că Auschnitt îşi cedase averea statului român şi plănuia să emigreze din România. Deja obţinuse un paşaport. Joachim von Ribbentrop, ministrul de Externe al Germaniei naziste, voia să-l convingă pe mareşalul Antonescu să-i interzică părăsirea ţării, de teamă că ar fi putut lua legătura cu americanii şi cu britanicii, oferindu-şi serviciile de export de armament către inamicii Axei. 
 
Foto: Muncitorii de la UDR, strânşi în curtea fabricii, la naţionalizarea din 1948
 
Se temea şi de legionari, şi de comunişti

Auschnitt a rămas la închisoare până în iulie 1942, când a fost eliberat de Antonescu. Atunci România lupta în cel de-Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei naziste şi împotriva URSS. Istoricul Ioan Scurtu consideră că Antonescu a făcut acest pas şi i-a redat libertatea, în ciuda contextului politic, pentru a-l sfida chiar şi de la distanţă pe fostul rege Carol al II-lea, care îi lăsase tronul lui Mihai. Pe lângă asta, donaţia omului de afaceri a cântărit mult. 
 
Jocurile politice şi economice ale vremii nu sunt uşor de priceput. „Când a venit Goga la putere (n.r. – în decembrie 1937), a interzis ziarele «Adevărul» şi «Dimineaţa», care aparţineau unei familii de evrei“, a explicat istoricul Ioan Scurtu într-un interviu pentru RFI România. „Au rămas utilajele, salariaţii, le-a cumpărat Max Auschnitt şi le-a făcut cadou legionarilor, care au scos ziarele lor: «Bunavestire», «Cuvântul». Cel mai probabil, ca să se simtă protejat“. E unul dintre motivele pentru care comuniştii nu l-au agreat: i-au retras cetăţenia română şi l-au acuzat de trădare, iar presa de propagandă îl prezenta drept un mare burghez care i-a exploatat pe muncitorii români până la epuizare. Însă Auschnitt deja reuşise să fugă din ţară. Nu a resimţit persecuţiile comuniste decât sub forma confiscării şi naţionalizării tuturor afacerilor sale. După o perioadă petrecută în Franţa, industriaşul român a reuşit să se stabilească în Statele Unite, unde a şi murit, în 1959, la 71 de ani. 
 
O cameră din locuinţa lui Auschnitt de pe Bulevardul Park Avenue, New York
 
 

Steven Auşnit, moştenitorul

Steven Auşnit (fiul a dorit să-şi scrie numele româneşte) (foto; sursa: stevenausnitmemorialfund.com), la 83 de ani, în anii 2000, a recuperat o parte din averea tatălui său, confiscată de comunişti. Printre proprietăţile pe care le-a primit de la statul român s-au numărat 20 de case din oraşul Oţelu Roşu, din judeţul Caraş-Severin. Omul de afaceri nu a profitat de această victorie şi le-a cedat clădirile chiriaşilor, oameni cu venituri mici, care locuiau acolo de mulţi ani. Dar i-a vândut lui Gigi Becali un palat retrocedat, aflat pe Aleea Alexandru, colţ cu Aviatorilor, în Bucureşti. Auşnit nu a dorit să facă publică suma de bani pe care a primit-o de la Becali, însă a mărturisit că au bătut palma după o discuţie de zece minute la telefon. „Mi-a dat preţul meu! Mi-a spus că facem afacerea în două zile. M-am gândit că două zile e cam puţin pentru aşa o afacere. Vorbim de milioane. În ziua următoare s-au întâlnit avocaţii şi apoi a plătit. S-a dus numai să se uite la casă, fără să verifice actele. Şi gata!“, a declarat în 2007, pentru „Evenimentul zilei“. Atunci, Steven Auşnit aproxima că averea tatălui, la cursul valutar al anilor 2000, ar fi fost cel puţin 60 de milioane de dolari. 
    
Despăgubiri de 37 de milioane de dolari

În schimbul acţiunilor de la Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa a obţinut un titlu de stat de aproximativ13 milioane de dolari. Abia în 2011, după un proces care a durat zece ani, instanţa a decis că fiul lui Max Auschnitt are dreptul la despăgubiri de 37 de milioane de dolari. A mai durat, însă, vreo trei ani până a primit prima tranşă de bani. Unii jurnalişti i-au argumentat că poate statul nu are bani. „Are. Statul are acţiuni în compania de gaz, în alte companii, şi poate pune acţiunile astea“, a răspuns el. A explicat că jumătate din despăgubiri urmau să intre în contul avocaţilor de la Rubin Meyer Doru & Trandafir, care l-au reprezentat. Cealaltă jumătate din sumă urma să o împartă cu unul dintre verii lui şi cu o cumnată. „Din total, eu rămân cu o optime. E o bucată mică din valoarea pe care o aveam, dar nu mă plâng, pentru că în alte ţări, alţii care au fost în situaţia mea nu au căpătat nimic. România măcar a făcut ceva.“
 
Datorită acţiunilor primite de-a lungul anilor, despre care n-a dat foarte multe detalii, a devenit una dintre persoanele fizice cu cel mai mare pachet la Fondul Proprietatea. În 2012, la Pro TV, Steven Auşnit a amintit dificultăţile cu care s-a întâlnit odată ce a început să se zbată ca să-şi obţină moştenirea. „Cea mai mare parte din avere era în fabricile de la Titan-Nădrag-Călan, pe care tata le-a creat. Când ne-am dus să căutăm documentele şi arhivele, ne-au zis că n-au nimic. Un prieten a găsit 18 dosare şi atunci am avut dovezile necesare, Curtea ne-a dat dreptul.“
 
Centrul Memorial Max Auschnitt, ridicat de fiul lui, în Lugoj
 
A locuit în SUA, dar a investit şi în România

Auşnit s-a străduit să recupereze şi 11.000 de hectare de la Nădrag, dar, într-un final, a renunţat. Asociaţia Societatea Anonimă Forestieră Nădrag, a omului de afaceri Florin Măran, care l-a reprezentat, a revendicat terenul, dar Direcţia Silvică n-a fost de acord cu retrocedarea. „Au în mână pădurea asta şi probabil le aduce destul de mulţi bani. Poate că nu vor să ne dea pădurea şi pentru a nu crea un precedent, pentru a nu fi nevoiţi să dea şi altora dacă au dreptul“, a explicat moştenitorul, care voia să ridice în acel spaţiu o fabrică de case de lemn.
 
Omul de afaceri a investit, împreună cu nişte asociaţi români, 2 milioane de euro într-o parcare de camioane, ridicată după standarde europene, în Lugoj. Deşi el a locuit în SUA, şi-a dorit să investească în România ca să-şi motiveze nepoţii să vină în ţara în care tatăl lui s-a remarcat în afaceri. Steven Auşnit a murit în noiembrie 2019, la 95 de ani, în New York. 
 
 

Stelian Tănase, istoric:
„Nu cred în implicarea directă a regelui în procesul lui Auschnitt“

 
FOTO: Eduard Enea
 
Scriitorul şi istoricul Stelian Tănase explică, pe scurt, de ce consideră că procesul lui Max Auschnitt, în urma căruia a ajuns la închisoarea Văcăreşti, cu o condamnare de şase ani, nu a fost pus la cale de Carol al II-lea, ci de camarila regală. De asemenea, spune că industriaşii Max Auschnitt şi Nicolae Malaxa – înainte să se numere printre favoriţii regelui  – îşi dezvoltaseră afacerile prin munca şi priceperea lor, şi că erau antreprenori veritabili. 
 
 
„Weekend Adevărul“: Domnule Stelian Tănase, explicaţi-ne ce se putea întâmpla când un membru al camarilei regale cădea în dizgraţia lui Carol al II-lea. 
Stelian Tănase: Aşa cum s-a văzut, dacă pici din graţia patronului suprem, cum era Carol al II-lea, sigur că ţi se putea întâmpla orice. Max Auschnitt l-a susţinut pe Carol multă vreme. El a căzut prizonier unei maşinaţii. Cred că afacerile care se făceau în camarilă şi afacerile lui Auschnitt au intrat în contradicţie. S-au găsit destui care să-l cânte la rege. Regele nu s-a răzbunat, nu era nevoie să se ajungă până acolo, dar s-au găsit destui care să-i facă proces şi să îl bage în puşcărie, să-l scoată din circuit. Nu cred în implicarea directă a regelui; nu era ca la comunişti, regele nu punea mâna pe telefon să îl sune pe ministrul Justiţiei. Asta nu se întâmpla niciodată. Nu spun că la o partidă de poker cei din camarilă n-au bârfit ce se întâmpla cu Auschnitt şi cu afacerile lui, dar nu cred că regele a iniţiat şi a avut un ochi care să vizeze acea răfuială dintre oamenii cei mai bogaţi din România, care a fost joasă. 
Auschnitt sigur că făcea afaceri, cum se fac şi astăzi, banii se mişcă cum se mişcă, dar nu era vinovat. Toată lumea ştia, nu numai Antonescu. 
Cum se explică faptul că, într-o perioadă de antisemitism şi în România, dar şi în Europa, mareşalul Ion Antonescu i-a permis lui Auschnitt să iasă din închisoare?
Legea era lege, s-a văzut că nu era vinovat de tot ce i se pusese în cârcă. Apoi, mai era şi un dinte pentru Carol al II-lea, adică a vrut să probeze că i s-a înscenat ceva lui Auschnitt şi că poate chiar regele a fost implicat. Ăsta a fost mesajul. L-a scos din închisoare tocmai ca o revanşă vizavi de Carol. Vezi, Doamne, a reparat nişte erori făcute de Carol şi de oamenii lui. Auschnitt sigur că făcea afaceri, cum se fac şi astăzi, banii se mişcă cum se mişcă, dar nu era vinovat. Toată lumea ştia, nu numai Antonescu. 
 
De ce consideraţi că mai este important să vorbim astăzi despre industriaşi precum Max Auschnitt?
Este foarte important să vorbim despre oamenii care au făcut mari cariere, afaceri şi averi prin munca lor. Despre el, Mociorniţă, Malaxa. Au fost marii industriaşi ai României şi oamenii care s-au ridicat prin forţe proprii.
 
   
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: