Înainte de toate că, în ceea ce ne priveşte pe noi, schimbarea de sistem a costat vieţile a sute de oameni şi a rănit alte câteva mii. Dacă peste tot în jurul nostru, în Polonia şi ţările baltice, în Cehia sau Ungaria, la masa verde, pe stadioane şi pe străzi se celebra finalul epocii comuniste, la Timişoara, Cluj şi Bucureşti erau împuşcaţi demonstranţi sau simpli trecători. Acest excepţionalism dramatic a amprentat de la bun început modul de a face politică în democraţie. La fel de sugestiv precum maniera de a judeca şi lichida pe ultimii lideri de vârf ai PCR.
 

Apoi, aş mai spune că, în Germania sau în România, ca în oricare altă ţară care a trecut prin experimentul dictaturii proletariatului, a terorismului de stat, este nevoie în continuare de o pedagogie a memoriei. Niciunde şi nicicum nu se poate învaţa mai direct şi mai la subiect ce înseamnă libertatea decât arătând ce se petrece în absenţa ei. Orice lecţie de civism ar trebui să înceapă cu amintirea celor care, în lagăre şi închisori, au suferit şi au murit cu nădejdea la o societate dreaptă în care opinia personală să nu fie delict.
 

Orice lecţie de civism ar trebui să înceapă cu amintirea celor care, în lagăre şi închisori, au suferit şi au murit cu nădejdea la o societate dreaptă în care opinia personală să nu fie delict.
 

Ar mai fi de spus, cunoscând munca muzeală şi memorială din toată Germania, că avem de învăţat multe din modul cum ştiu nemţii să cultive cunoaşterea despre cele două tragedii ale secolului XX. Pentru că şi ei, asemeni nouă, se luptă cu tendinţa generaţiilor din urmă de a cultiva un soi de imunitate istorică, de indiferenţă. Faptul de a te fi născut mai târziu nu este nicio scuză pentru a refuza confruntarea, pe planuri diferite şi la intensităţi variate, cu trecutul recent. Dimpotrivă. Este o formă minimă de solidaritate şi de plasare în timp.


În fine, aş mai spune că dacă tinerii par apatici, nici maturii nu dau mereu un exemplu pozitiv. Tendinţele de a relativiza istoria, inclusiv prin lectura ei accentuat ideologică, de a găsi explicaţii, dacă nu şi justificări, la crime, de a îmblânzi vremurile, de a trece cu vederea imensul rău pe care l-au făcut minţi bolnave şi caractere jalnice, de a amesteca perfid victimele cu torţionarii şi de a miza pe amnistia biologică şi etică deopotrivă – acestea tot de imunitatea istorică ţin. De ignorarea activă a diferenţei dintre sclavie şi libertate, dintre barbarie şi umanitate.