Grecia solicită restituirea sculpturilor  din Partenon, aflate în colecţia Muzeului Britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turişti vizitează vechiul Acropole ruinele templului Parthenon din secolul al cincilea î Hr în Atena Grecia FOTO Guliver/GettyImages
Turişti vizitează vechiul Acropole ruinele templului Parthenon din secolul al cincilea î Hr în Atena Grecia FOTO Guliver/GettyImages

La începutul secolului al XIX-lea, Lord Thomas Elgin muta sculpturile de marmură din Partenonul din Atena în Regatul Britanic, pe când Grecia se afla sub dominaţie otomană. Încă de la câştigarea independenţei, în 1832, Grecia a solicitat Marii Britanii returnarea artefactelor, însă fără succes. Marţi, a fost făcută o nouă solicitare în acest sens, când premierul Greciei, Alexis Tsipras s-a întâlnit cu premierul Marii Britanii, Theresa May.

Aflat la prima sa vizită oficială în Londra de când a fost ales, în 2015, premierul Alexis Tsipras a punctat că problema sculpturilor din Partenon, deţinute în prezent de ”British Museum”, este de o importanţă etică particulară, informează Reuters. 

„Sculpturile apaţin moştenirii culturale mondiale, dar locul lor firesc e în Partenon”, a explicat Tspiras, citat de agenţia de ştiri. 

Până în prezent, Marea Britanie a rezistat presiunii campaniilor de restituire atât a sculpturilor provenite din Partenon cât şi a altor obiecte din alte ţări, precum Nigeria sau Etiopia, invocând adesea legislaţia  care interzice muzeelor să ofere obiecte din colecţiile lor. 

Campania Greciei a devenit mai insistentă începând cu 2009 când a fost deschis un muzeu la baza dealului Acropole. O dată cu înfiinţarea acestui muzeu, reprezentanţii Greciei au considerat că au răspuns criticii conform căreia Atena nu avea un loc potrivit pentru a păstra statuile. 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite