Când turcii resping, jigniţi, bacşişul!

Pentru numărul din iulie al revistei „Historia” lucrez de zor la un amplu Dosar dedicat vizitei  lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol, în septembrie 1860, prima întâlnire dintre un demnitar român şi un Sultan al Otomanilor în care Domnitorul român n-a trebuit să se prăbuşească pe podele şi să sărute papucul Sultanului.

Am făcut eu, în a doua călătorie la Istanbul, o descoperire istorică, despre care cititorii vor afla, desigur, din numărul pe iulie al revistei. Cum se întâmplă când mă ocup de un subiect, lectura cărţilor şi documentelor necesare îmi abate atenţia şi către alte subiecte, să-i zicem, colaterale.

Unul dintre acestea se referă la o întâmplare cu tâlc din timpul Ceremoniei de prezentare a Firmanului de învestitură a lui Cuza, la Iaşi, în 21 septembrie / 4 octombrie 1859, de către trimisul Sultanului Abdul Medjid, colonelul Samih bei.

Consulul Franţei la Iaşi – Victor Place – descrie întâmplarea în Raportul său din 22 septembrie / 4 octombrie 1859 către contele Al. Waleski, ministrul de Externe al Franţei: „Mai este încă un incident de care mă simt dator să vorbesc Excelenţei Voastre din cauza neprevăzutului său. Până în prezent era în obicei ca fiecare trimis, delegat sau comisar turc, veniţi cu împuterniciri diverse în Principate să nu plece decât cu mâinile pline cu câteva mii de ducaţi. Principele Cuza nu se simţi în stare de a-şi însuşi acest vechi şi supărător obicei. Consultat de către acesta i-am răspuns că mi se părea preferabil de a reteza o dată pentru totdeauna aceste abuzuri şi că Puterile garante nu vor privi cu bucurie noua ordine pe care o stabiliseră începând cu unul dintre actele de venalitate. Cu toate acestea, el era să facă o tentativă şi trimise la Samih bei o persoană de încredere însărcinată să-i spună că Alteţa Sa doreşte a face un cadou, dar neştiind ce obiect anume i-ar fi pe plac, intenţiona să-i trimită suma necesară pentru a-şi procura singur obiectul dorit. Samih bei păru jignit de această propunere şi îi răspunse că, dacă în trecut funcţionarii ordinei civile fuseseră trimişi în Principate, ei au avut ocazia să primească bani, însă un ofiţer nu poate să primească şi că roagă pe Alteţa Sa să privească epoca bacşişurilor ca încheiată.”

Episodul relatat de consulul  francez, nu fără o anume mirare admirativă, mărturiseşte o schimbare şoc în moravurile înaltei Porţi? Probabil. Din câte se vede, partea română se precipita să dea bacşiş, în timp ce partea otomană nu numai că refuză, dar se arată şi niţel jignită de asemenea idee: Că ar putea primi bacşiş.

Nu va  fi însă prima oară când se va întâmpla aşa ceva în relaţia dintre Al. I. Cuza şi Sublima Poartă. Ca urmare a Hotărârilor Conferinţei de la Paris a Puterilor garante din 4 septembrie 1859,  Domnitorul trebuia să facă o vizită la Constantinopol după primirea învestirii. În perspectiva  vizitei între Principate şi Sublima Poartă se iveşte un conflict. Cel al Bacşişului jignitor!

Printre Pregătirile de vizită se numără şi obţinerea de către Al. I. Cuza unui credit din partea Camerelor  pentru cheltuielile cerute de călătorie. Drept urmare, după o vizită la Fuad Paşa, ministrul de Externe al Sublimei Porţi, făcută în  16 iunie / 28 iunie 1860, Costache Negri îi scrie lui Cuza a doua zi:
„Excelenţa sa Fuad Paşa mi-a spus că, aflînd că Alteţa Voastră ar fi cerut Camerelor un credit pentru călătoria Sa la Constantinopol, a fost adânc mâhnit, deoarece aceasta putea să dea din nou ocazia să se creadă că sumele cerute erau destinate pentru cadouri de oferit în Turcia”.

Nu ştim dacă solicitarea oficială din partea Domnitorului s-a referit  la bacşiş. Sigur e că diplomatul Costache Negri intuieşte rapid esenţa momentului şi respinge o asemenea interpretare subliniind „că nu e nicidecum vorba despre cadouri de împărţit în Turcia, ci pur şi simplu pentru a Vă putea acoperi exclusiv cheltuielile călătoriei. Excelenţa sa a părut satisfăcută de această explicaţie şi m-a însărcinat, pe lângă aceasta, de a Vă face cunoscută convorbirea noastră cu privire la acest subiect“

Ultimele rânduri arată că fusese vorba de un protest oficial. Fuad Paşa îi cere lui Costache Negri să-l informeze  pe Al. I. Cuza asupra poziţiei adoptate de Sublima Poartă. Dispăruse de la Constantinopol sub puterea Tanzimatului (Promovarea Reformelor de tip occidental), obiceiul strămoşesc al bacşişului? Fireşte că nu.

Bun cunoscător al locului, Costache Negri îi scrie lui Al. I. Cuza înainte de vizita acestuia: „Am luat informaţii la ambasada Franţei, de la primul ei dragoman, în legătură cu ceea ce urmează să dea Alteţa Voastră şi am făcut pentru asta un mic memoriu. Toate bacşişurile aici nu se urcă la o sumă prea mare şi vom aranja lucrurile în aşa fel ca totul să meargă bine.”

Respingerea publică a bacşişului era o chestiune de imagine a Sublimei Porţi!