Actriţa Dina Cocea s-a stins la 96 de ani

Cunoscuta artistă a decedat în noaptea de luni spre marţi, în urma unui stop cardiac, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Dina Cocea a fost internată marţea trecută, în comă, la Secţia de terapie intensivă a unităţii medicale.


Dina Cocea a fost actriţă, scriitoare, cronicar dramatic, pedagog, însumând de-a lungul vieţii 70 de ani de activitate dedicată artei.

S-a născut pe 27 noiembrie 1912, la Bucureşti, într-o familie de artişti. A fost fiica scriitorului N. D. Cocea şi a actriţei Alice Cocea, la rândul ei fiică a lui Constantin Mille. Şi-a făcut studiile de actorie la Paris, debutând aici în 1934, şi apoi, în 1935, la Teatrul „Comedia” din Bucureşti, în piesa „Adevăratul Iacob”.

Partenera lui Bulandra, mentorul lui Dinică

A jucat în peste o sută de spectacole de teatru şi a debutat în film în 1939, cu pelicula „O noapte de pomină”. Printre partenerii săi de scenă s-au numărat Toni Bulandra, George Vraca şi Fory Etterle.

În perioada 1941- 1949 a fost director la Teatrul Nostru şi la Studioul Teatrului Nostru, iar între anii1952 şi 1962 a fost decan al Facultăţii de Teatru din Bucureşti. A fost mentorul unor mari talente precum Sanda Manu, Valeriu Moisescu, Radu Penciulescu, Lucian Pintilie, Dumitru Dinulescu, Gheorghe Dinică şi Marin Moraru.

Gheorghe Dinică a declarat că îi păstrează actriţei şi profesoarei sale din 1957 o amintire extraordinară. „M-a rugat să fac parte din studenţimea ei în urma unui concurs naţional de teatru de amatori”, a dezvăluit actorul. „Am făcut un rol important atunci, într-o piesă de Mihail Sebastian. Am colaborat timp de cinci ani şi îi păstrez o amintire extraordinară”, a mai spus el.

„Un monstru sacru al teatrului”


Actorul Florin Zamfirescu a fost rector al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică atunci când instituţia i-a acordat actriţei titlul de doctor honoris causa.

„A avut atunci un discurs extraordinar, care a demonstrat o minte lucidă, profesio­nalismul şi seriozitatea despre care vorbeau oamenii din teatru”, a declarat artistul. El a caracterizat-o pe Dina Cocea ca pe una dintre cele mai mari actriţe ale scenei româneşti, cu un spirit de organizare asemănător celui al marii doamne a teatrului românesc Lucia Sturdza Bulandra.

„A jucat în două regimuri, şi înainte, şi după 1944... Este unul dintre monştrii sacri ai teatrului românesc”, a spus Zamfirescu.

„Pe scenă a făcut o carieră de excepţie. Eu am văzut-o în spectacole la bătrâneţe şi nu în plenitudinea perfecţiunii sale feminine, dar am înţeles că în perioada ei de glorie nu exista bărbat care să o vadă într-un spectacol şi apoi să n-o viseze”, a adăugat actorul.

Titlul de doctor honoris causa

Din 1956, Dina Cocea a reprezentat ţara noastră la congrese internaţionale şi manifestări organizate de UNESCO şi ONU, iar între 1979 şi 1989 a fost preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Artă din Instituţiile Teatrale şi Muzicale.

Din 2001, Dina Cocea a fost societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti. De asemenea, Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică i-a acordat actriţei Dina Cocea titlul de doctor honoris causa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: