A murit un dramaturg controversat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai prolifici autori dramatici ai ultimelor decenii, Paul Everac, a murit ieri-dimineaţă, la vârsta de 87 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Pe numele său adevărat Petre Constantinescu, scriitorul care a condus Televiziunea Română în anii care au urmat Revoluţiei din decembrie 1989 s-a stins din viaţă în urma unor afecţiuni cronice prelungite.

Autor a peste 140 de piese de teatru, Paul Everac a fost, în perioada comunistă, unul dintre puţinii autori studiaţi în manualele şcolare încă din timpul vieţii. Textele lui au primit cronici elogioase, la acel moment, fiind premiate de Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor din România şi Academia Română. Everac s-a născut la Bucureşti pe 23 august 1924, poate nu întâmplător într-o dată care avea să devină emblematică pentru regimul pe care l-a slujit şi înainte şi după căderea lui, lăudându-l cu aceeaşi credinţă pe Ceauşescu şi la peste 20 de ani de la dispariţie.

Înainte şi după...

Director al Televiziunii Române a fost în perioada cea mai controversată, între 1993 şi 1994, când instituţia era acuzată în permanenţă de subordonare politică. Din 1995 până în 1997 a fost la conducerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistă „Nicolae Iorga" de la Veneţia. După ce, într-o vreme, a fost cel mai jucat dramaturg român - „Un fluture pe lampă" şi „Un pahar de sifon" s-au jucat cu succes extraordinar în anii comunismului - în 2004, Paul Everac a revenit la Teatrul Naţional din Bucureşti ca regizor şi ca dramaturg, montându-şi piesa „Coada", un text scris în anul 1980. O poveste cu importante implicaţii sociale, în care oameni de toate categoriile (ţăranul, intelectualul, proletara, fostul aristocrat picat în patima beţiei şi târfa) stau la o coadă la care nu ştiu ce se dă...

Everac a debutat în 1948 cu poemul dramatic „Robinson", o căutare patetică a lui Dumnezeu. În anii care au urmat, a scris alte zece piese, în general reinterpretări şi parafraze la mituri cunoscute, precum „Oedip", „Ifigenia", „Ioan Botezătorul" şi „Noe". În 2008 îi este publicat ultimul volum, intitulat „Scrisori", cu epistole către personalităţi printre care Ion Iliescu, Constantin Noica, Cristian Tudor Popescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor, Florin Piersic, Paul Goma, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Augustin Buzura şi Dan Diaconescu. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite