Salman Rushdie avertizează: Libertatea de expresie, din nou în pericol în Occident

Salman Rushdie avertizează: Libertatea de expresie, din nou în pericol în Occident

Violenţa împotriva scriitorilor şi un sens greşit dat conceptului de corectitudine politică reprezintă noi ameninţări a adresa libertăţii de expresie în occident, a spus joi, la Târgul de Carte de la Frankfurt, scriitorul Salman Rushdie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rushdie, condamnat la moarte în 1989 pentru cartea sa „Versetele satanice”, considerată o blasfemie, a declarat că nu s-ar fi aşteptat ca libertatea de expresie să fie atacată din nou la un asemenea nivel în lumea occidentală, relatează Reuters.
 
„Cred că lupta pentru libertatea de expresie a fost câştigată acum 100 de ani”, a spus scriitorul de 68 de ani în deschiderea Târgului de Carte de la Frankfurt, în cadrul unui eveniment la care au fost luate măsuri dure de securitate.
 
„Faptul că trebuie să continuăm să ducem această luptă e rezultatul unui număr de fenomene mai recente şi regretabile”, a continuat el.
 
Rushdie este unul dintre cei care le-a luat apărarea caricaturiştilor de la Charlie Hebdo, ucişi în ianuarie de doi militanţi islamişti pentru că le ironizau religia.
 
Scriitorul este în continuare o sursă de controverse: Ministerul Iranian al Culturii şi-a retras standul de la ediţia din acest an a Târgului de Carte de la Frankfurt din cauza prezenţei lui Rushdie la eveniment, iar Arabia Saudită a protestat săptămâna trecută împotriva unei noi traduceri în limba cehă a „Versetelor satanice”.
 
Rushdie a criticat şi restrângerea libertăţii de expresie în universităţi, făcând referire la exemple recente din Marea Britanie şi Statele Unite: „Ideea că studenţii nu ar trebui să fie provocaţi intelectual la universităţi este exact ideea împotriva căreia trebuie să luptăm”, a mai spus el.
 
Scriitorul de origine indiană a trăit ascuns timp de mai mulţi ani după ce un lider religios iranian le-a ordonat tuturor musulmanilor să îl ucidă. El şi-a reluat, în ultimii ani, apariţiile publice, şi îşi promovează, în prezent, ultima carte, ”Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de zile”, o referinţă la celebrele „1.001 de nopţi”.
 
Rushdie a mai spus că limitarea libertăţii de expresie nu e doar un act de cenzură ci un asalt la adresa naturii umane: „Ne împiedică să fim tipul de fiinţe care suntem. Nu e ceva specific unei culturi. E ceva universal fiinţelor umane”, a conchis el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările