"Am văzut destul. A fost drăguţ să te cunosc" (episodul III, fragmente exclusive din "Cele 50 de vicii ale Domnului Grey")

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevarul.ro publică azi ultima parte a fragmentelor exclusive din „Cele 50 de vicii ale Domului Grey”, cea mai în vogă şi controversată carte a momentului, lansată în România la Editura Trei.

"Mergem în tăcere pe coridor până la lift. În timp ce aşteptăm, mă uit la el printre gene, iar el se uită cu coada ochiului la mine. Zâmbesc, iar buzele lui zvâcnesc. 

Liftul soseşte şi păşim înăuntru. Suntem singuri. Deodată,  dintr-un motiv inexplicabil, probabil ca urmare a apropierii într-un spaţiu închis, atmosfera dintre noi se schimbă, încărcată cu o anticipare electrică, însufleţitoare. Respiraţia mi se modifică şi inima îmi bate mai repede. Îmi muşc buza.

— Oh, la naiba cu birocraţia, geme el.

N-am fost niciodată sărutată astfel

coperta1

Se repede la mine, lipindu-mă de peretele liftului. Până să-mi dau seama ce se întâmplă, îmi prinde ambele mâini într-o strânsoare ca de cleşte deasupra capului şi mă ţintuieşte de perete cu propriile solduri. Ce nebunie! Cu cealaltă mână mă apucă de păr şi-l trage în jos, ridicându-mi faţa, după care-şi lipeşte buzele de ale mele. Puţin lipseşte să nu fie dureros. Gem în gura lui, oferindu-i limbii sale spaţiu de manevră. El profită din plin şi limba lui îmi explorează gura cu mişcări exersate. 

N-am fost niciodată sărutată astfel. Sovăielnic, limba mea o atinge pe a lui, alăturându-i-se într-un dans lent, erotic, totul numai atingere şi senzaţii, cu mişcări iuţi şi agresive. Ridică mâna ca să-mi apuce bărbia şi mi-o ţine în loc. Sunt neajutorată, cu mâinile ţintuite, cu faţa prinsă în mâna lui, şi imobilizată de şoldurile lui. Oh, Doamne… Mă doreşte. Christian Grey, zeul grec, mă doreşte, iar eu îl doresc pe el, aici… acum, în lift.

— Eşti. Atât. De. Dulce, murmură el, rostind cuvintele ca într-un staccato.

Prezenţa mea nu-l afectează?

Liftul se opreşte, uşile se deschid şi el se depărtează de mine cât ai clipi, lăsându-mă în aer. Trei inşi în ţinută office se uită la noi şi pufnesc dispreţuitor în timp ce se urcă în cabină. Pulsul meu atinge cote alarmante, am senzaţia că tocmai am urcat pieptiş un deal. Îmi vine să mă aplec şi să-mi prind genunchii cu mâinile… dar ar fi prea pe faţă.

Arunc o privire spre el. Pare atât de calm şi de imperturbabil, de parcă tocmai ar rezolva careul de cuvinte încrucişate din Seattle Times. Ce nedrept e totul. Să fie oare totalmente neafectat de prezenţa mea? Se uită la mine cu coada ochiului şi, cu delicateţe, lasă să iasă un oftat adânc. […]

Îmi trece prin minte să-i cer să facem sex 

Pentru prima oară în viaţa mea, plec de bunăvoie la alergare. Îmi găsesc adidaşii urâţi, niciodată folosiţi, nişte pantaloni de trening şi un tricou. Îmi prind părul în codiţe, roşind din pricina amintirilor pe care le evocă, şi-mi pun în urechi căştile iPod-ului. Nu mai pot să stau în faţa acelei minunăţii tehnologice, citind materiale tulburătoare. Simt nevoia să consum măcar o parte din această energie excesivă, moleşitoare. 

La modul cel mai sincer, îmi trece prin minte să dau o fugă până la hotelul Heathman şi pur şi simplu să-i cer acestui maniac al controlului să facem sex. Dar până acolo sunt opt kilometri şi nu cred c-o să fiu în stare să alerg nici măcar doi, darămite opt şi, desigur, ar putea să mă şi refuze, ceea ce ar depăşi chiar şi limitele umilinţei.

Kate tocmai a coborât din maşină când ies pe uşă. Mai-mai să-i scape pungile cu cumpărături când mă vede. Ana Steele în adidaşi! Îi fac cu mâna şi nu mă opresc pentru interogatoriu. Serios, am nevoie să rămân un timp singură. Snow Patrol urlă în urechile mele şi pornesc în crepusculul opal şi acvamarin.

El e un mare mister

Păşesc prin parc. Ce mă fac? Îl vreau, dar în condiţiile astea?

Pur şi simplu, nu ştiu. Poate că ar trebui să negociez ceea ce vreau. Să trecem prin contractul ăla ridicol rând cu rând şi să bifăm ce este acceptabil şi ce nu. În urma cercetărilor, am aflat că, din punct de vedere legal, nu poate avea forţă executorie. De bună seamă că ştie asta. 

Mă gândesc că are doar rolul de a stabili parametrii relaţiei. Ilustrează ce pot aştepta eu din partea lui şi ce aşteaptă el de la mine — supunerea totală. Sunt pregătită să-i dau asta? Sunt măcar capabilă? 

Mă sâcâie o întrebare — de ce e el aşa? Pentru că a fost sedus la o vârstă atât de fragedă? Nu ştiu. E încă un mare mister. 

Mă opresc lângă un molid mare şi-mi sprijin palmele pe genunchi, respirând greu, tragând în plamâni aer preţios. Am o senzaţie de bine, cathartică. Simt că hotărârea mi se întăreşte. Da. Trebuie să-i spun ce e în regulă şi ce nu. Trebuie să-i trimit prin e-mail gândurile mele şi apoi putem discuta despre asta miercuri. Trag adânc în piept aer purificator şi alerg înapoi la apartament.

A fost drăgut să te cunosc

Kate a fost la cumpărături, cum numai ea poate, şi şi-a luat haine pentru vacanţa din Barbados. Mai ales bikini şi saronguri asortate. Va arăta nemaipomenit în toate, şi totuşi mă pune să stau şi să comentez în timp ce ea le încearcă pe fiecare în parte. Nu sunt chiar aşa de multe feluri în care să poţi spune: „Arăţi nemaipomenit, Kate“. Are o siluetă zveltă, apetisantă, pentru care merită să mori. N-o face intenţionat, ştiu, dar îmi car fizicul ostenit şi plin de transpiraţie în camera mea, pretextând că vreau să mai pun nişte lucruri în cutii. E posibil să mă simt mai necorespunzătoare? Luând acea mostră uluitoare de tehnologie cu mine, aşez laptopul pe birou. Îi scriu lui Christian.

De la: Anastasia Steele

Subiect: Socata de la WSUV6

Data: 23 mai 2011, 20:33

Catre: Christian Grey

OK, am văzut destul.

A fost drăgut să te cunosc.

Ana"

„Cele 50 de vicii ale Domului Grey”, EL James, Copyright Editura Trei (volumul I din trilogia "Fifty Shades of Grey")

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite