Poetul şi traducătorul Radu Cârneci a murit la vârsta de 89 de ani

Poetul şi traducătorul Radu Cârneci a murit la vârsta de 89 de ani

Radu Cârneci

„Astăzi a trecut în nefiinţă tatăl meu, poetul şi traducatorul Radu Cârneci (1928-2017)“, a  anunţat pe Facebook fiica sa, poeta Magda Cârneci, informează News.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Radu Cârneci (1928-2017) a publicat peste 40 de titluri, printre care se numără “Cântarea cântărilor”, “Heraldica Iu­birii”, “Temerile lui Orfeu” şi “So­ne­te”, iar dintre traducerile publicate în volume - Léopold Sédar Senghor (Se­negal), “Jertfe negre”, Kahlil Gi­bran (Liban), “Profetul” şi “Grădina Profetului”, Mousse Boulanger “Ini­mă de aur”, Delmira Agustini (Uru­guay), “Dulci elegii” şi “Integrala lirică Baudelaire”. 

A fost distins cu Premiul Academiei Române pentru "Tmpul Judecător", iar pentru "Cântând dintr-un ar­bore" a primit Pre­miul Uniunii Scriitorilor.

Scurtă biografie

S-a născut pe 14 februarie 1928, în satul Valea lui Lal - comuna Pardoşi (din judeţul Buzău), şi a absolvit Facultatea de Silvicultură din Braşov în1954 şi Academia de Studii Psihologice şi Sociale din Bucureşti.

În 1964 a înfiinţat la Bacău revista de cultură „Ateneu“ pe care a condus-o până în 1972, an în care devine secretar al Uniunii Scriitorilor (1972-1976), apoi şef al secţiei de literatură şi artă la revista „Contemporanul“ (1976-1990). Adebutat cu poezie în 1950 în revista „Tânărul scriitor".

În 1990, Radu Cârneci a reînfiinţat, la Bucureşti, revista „Neamul Românesc“, publicaţie a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni. A înfiinţat şi a condus editura Orion (1991-2008), de asemenea, a fost şi director executiv al Fundaţiei Naţionale "Izvoare" pentru protecţia Naturii şi Artelor în România.

Radu Cârneci este şi autorul unor importante antologii literare, cu teme abordate pentru întâia dată în cultura naţională, astfel: "Sonete - Shakespeare - Voiculescu" - 1996; "Arborele neuitării" (cuprinzând poeţi de limbă rămână din Israel) - 1997; "Mioriţa" - în şapte limbi (română, franceză, spaniolă, italiană, engleză, germană, rusă), ediţie ilustrată de Dragoş Morărescu - 1997; "Poezia Pădurii române" (patru volume: I. poezia populară de inspiraţie silvestră; II. clasicii; III. modernii; IV. contemporanii) - 2001; "Cinegetica" (trei volume, texte din literatura universală şi română) - 2003; "Cântarea Cântărilor" - antologie (cuprinzând 16 variante în limba română, de la cea cuprinsă în Biblia lui Şerban - 1688 şi până în prezent) - 2009; "Antologia Sonetului Românesc" (trei volume) - 2009; "Amintiri din Paradis" (interviuri) - 2015.

citeste totul despre: