Omul din Tătăraşi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liotard

Printre basmele culese de Hasdeu se află şi unul despre Tătăraşi, pe atunci un sat, devenit în zile noastre cartier al Iaşiului. Se spune că trăia acolo un bărbat foarte nefericit.

Când mă gândesc la el, îmi vine în minte autoportretul lui Liotard, un pictor elveţian, care-a petrecut ceva timp la Iasi, prin 1742, şi plăcându-i moda, şi-a făcut portretul, înfăţişându-ni-l cu o imensă căciulă de samur. Deşi probabil că nu era nefericit, are un aer depresiv, care mă face să mi-l imaginez exact aşa pe omul din Tătăraşi.

Acesta era sărac şi ducea o viaţă proastă, în timp ce fratelui său îi mergeau toate din plin. Omului sărac i se părea nedrept, deoarece nu găsea nicio diferenţă marcantă între el şi fratele său. Ar fi vrut să ştie dacă norocul îl părăsise pentru o bucată de vreme sau dacă cumva era sortit să-şi treacă viaţa într-un mod atât de cenuşiu.

Norocului său i s-a făcut milă de el şi într-o zi i-a ieşit în cale.

Întâlnirea aceasta a fost una memorabilă. Cu toate că arăta ca un cărăuş, îmbrăcat cu un raglan vechi, necunoscutul i-a atras atenţia prin gesturile elegante, inspirându-i imediat încredere.

Acesta l-a sfătuit să urce Muntele Ceahlău, unde se află şi astăzi palatele Destinului Omenesc. Nu i-a făgăduit că îşi va rezolva problemele, însă i-a dat de înţeles că răspunsul pe care avea să-l găsească acolo ar putea să fie mulţumitor. O singură condiţie trebuia să respecte: odată ajuns în palat, să nu vorbească trei zile şi trei nopţi, orice s-ar întâmpla.

Omul din Tătăraşi i-a urmat sfatul şi-a ajuns într-adevăr la măreţul palat, ascuns într-o fantă a muntelui. Uşile erau deschise şi înăuntru domnea o linişte de fier. La ferestre fâlfâiau perdele de mătase, prin care uneori se zărea cerul lunii martie. Peste tot străluceau bănuţi de aur, în grămăjoare -  pe marginea meselor ori în coşuleţe de răchită, lăsate parcă la întâmplare.

Omul şi-a făcut repede socoteala să-şi umple buzunarele, însă, tocmai când prinsese mai mult curaj, în faţa lui a apărut o femeie atât de frumoasă, cum nu mai văzuse niciodată.

Prima zi a curs într-un ospăţ şi-ntr-o desfătare, căci din când în când mesele se umpleau de bucate alese, muzica se revărsa din oglinzile veneţiene, iar stăpâna palatului era atât de seducătoare, încât nu-şi mai putea desprinde ochii de la ea.

 Aşa după cum promisese, n-a scos nicio vorbă, n-a deschis gura.

A doua zi, s-a trezit într-o casă modestă, iar gazda nu mai era atât de tânără şi nici elegantă. Iar a treia zi - lucrurile au mers şi mai prost, căci ceea ce fusese în prima zi un palat nu mai era decât un bordei sărăcăcios, în care locuia o femeie bătrână, a cărei singură hrană era o bucată veche de mămăligă.

În doar trei zile, omul sărac a trecut de la viaţa luxoasă la cea de amarnică sărăcie, fără să înţeleagă rostul acestei metamorfoze. Dezamăgit de experienţă şi mai ales amărât că nici măcar nu vorbise cu frumoasa femeie din prima zi, a coborât muntele, convins că bătrânul îşi bătuse joc de el.

Cum a intrat în cetatea Iaşiului, a şi dat de norocul pe care îl acuza în sinea sa. Deşi îmbrăcat cu acelaşi raglan rufos, avea de data asta o eşarfă înfăşurată în jurul gâtului, care îi dădea un aer şi mai distins.

Norocul părea destul de mulţumit că săracul protejat de el văzuse adevărata faţă a sorţii.

- Destinul are trei feţe, i-a spus el, ca şi cele trei zile petrecute în palat. Cine se naşte în prima zi are parte de o viaţă de bogăţie, pe câtă vreme cei născuţi în cea de-a treia vor fi săraci lipiţi pământului. Fiinţa aceasta care trăieşte în inima muntelui hotărăşte vieţile tuturor, în funcţie de bogăţia sau sărăcia zilei în care îşi face fiecare apariţia pe lume!

Ceea ce contrariază în această poveste este detaşarea totală a norocului. Pare să-l doară în cot de faptul că oamenii nu au şanse egale.

- Tu eşti născut în ziua a treia, îi explică el, ceea ce înseamnă c-ai să fii la fel de sărac până la capătul vieţii!

Mai mult, îi dă o soluţie destul de umilitoare, anume de a deveni parazit:

- Dă-te bine pe lângă fratele tău şi slujeşte-l în mod credincios! Aceasta este singura ta cale!

Pentru acest sfat, zic eu,  că n-avea nevoie să mai bată atâta drum. Cred că era mai bine dacă omul îşi urma primul impuls şi-şi umplea buzunarele. Dar omul din Tătăraşi nu era spontan, nu avea acele aripioare ale îndrăznelii, care te-ajută să-ţi faci loc în viaţă.

Plus că a rămas un lucru neclarificat: de ce nu avusese voie să vorbească!? Omul n-a aflat niciodată. Dar într-o carte oraculară se spune că cine vorbeşte în casa Sorţii poate fi condamnat să rămână pentru totdeauna acolo, transformat într-un ban de aur.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite