Neagu Djuvara: „Românul de azi nu mai ştie ce a fost acum 200 de ani“

Neagu Djuvara: „Românul de azi nu mai ştie ce a fost acum 200 de ani“

Neagu Djuvara a primit în anul 2012 titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti FOTO: romanialibera.ro

Joi seară, Librăria Humanitas de la Cişmigiu a fost neîncăpătoare pentru cititorii veniţi la evenimentul de lansare a ediţiei ilustrate a cărţii „Între Orient şi Occident“ a lui Neagu Djuvara. La eveniment, alături de autor, au fost prezenţi Gabriel Liiceanu şi actorii Dan Rădulescu şi Radu Iacoban.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul lansării, istoricul Neagu Djuvara şi-a amintit cât de greu a fost să scrie această carte şi a mărturisit că motivul pentru care a scris-o este că „românul de azi nu mai ştie ce a fost acum 200 de ani“.

Pe de altă parte, filosoful şi scriitorul Gabriel Liiceanu a declarat că apariţia ediţiei ilustrate a cărţii „Între Orient şi Occident“ reprezintă modul în care editura Humanitas şi-a dorit să-l omagieze pe Neagu Djuvaru la împlinirea vârstei de 97 de ani.
 
 
Neagu Djuvara, „un om monument“
 
„Cred că puţini intelectuali din România, în clipa de faţă, se bucură de această afecţiune publică de care are parte domnul Neagu Djuvara. E un om monument. Şi cum puteam să-l omagiem mai frumos decât scoţându-i, în condiţii de lux, una dintre cărţile minunate pe care le-a scris, «Între Orient şi Occident»“, a spus Liiceanu. Potrivit acestuia, cartea - ilustrată, cu 106 pagini alb-negru şi 109 color - este „pasionantă, în măsura în care spune o poveste rară“.
 
Totodată, Gabriel Liiceanu a precizat, făcând referire la conţinutul cărţii, că „nicio ţară din Europa n-a trecut de la o tipologie de civilizaţie la alta cu atâta viteză. (...) În două generaţii, România şi-a schimbat faţa orientală şi a înlocuit-o cu una a Occidentului“.
 
Cred că puţini intelectuali din România, în clipa de faţă, se bucură de această afecţiune publică de care are parte domnul Neagu Djuvara
 
Gabriel Liiceanu, scriitor
 
Istoricul Neagu Djuvara a spus că i-a fost greu să se documenteze pentru a scrie această carte, întrucât se afla în Africa în acea perioadă. „A fost foarte greu să mă informez, să am lucrări despre România veche. Fratele meu îmi trimitea cărţi de la Bucureşti, la cererea mea“, şi-a amintit istoricul.
 
„Eram obsedat de un lucru, că românul de azi - şi cred că rămâne valabil ce gândesc - nu mai ştie ce a fost acum 200 de ani, (...) când oricine care avea mijloace putea să plece să vadă Occidentul şi să revină de acolo cu studii. Este un moment crucial, când, într-o singură generaţie, intelectualii români sar dintr-odată la altă civilizaţie“, a completat Djuvara.
 
 
„Scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“, scrisă pe genunchi
 
Neagu Djuvara este de părere că occidentalizarea României s-a făcut „cu pasiune“ ceea ce „ne distinge de vecinii sârbi, bulgari şi albanezi“. 
Istoricul a precizat că românii s-au îndreptat către Franţa, care, la vremea respectivă, domina Europa, „fiindcă francezii impuseseră limba lor ca limba vorbită a tuturor intelectualilor, de la Lisabona şi până la Sankt Petersburg“. Potrivit istoricului, „oricine care vorbea franţuzeşte putea să traverseze Europa de la un capăt la altul“. Neagu Djuvara a explicat că limba franceza „ne-a venit prin fanarioţi şi prin ruşi“.
 
Autorul a mai adăugat că a scrist această carte pentru francezi, pentru occidentali în general. Mai mult decât atât, Neagu Djuvara a precizat că aceasta este singura carte scrisă din iniţiativă proprie, celelalte lucrări fiind scrise la îndemnul altora.
 
A fost foarte greu să mă informez, să am lucrări despre România veche. Fratele meu îmi trimitea cărţi de la Bucureşti, la cererea mea
 
Neagu Djuvara, istoric
 
În acest context, el a amintit de volumul „Scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“, scris la îndemnul regretatei traducătoare Irina Nicolau. Neagu Djuvara a scris această carte la Paris, lângă patul de suferinţă al fratelui său, în metrou şi în tren. „Aşa, pe genunchi, am scris «Scurta istorie a românilor povestită celor tineri»“, a spus istoricul.
 
Cartea a fost vândută în România în 60.000 de exemplare şi a fost tradusă în şase limbi. „Bănuiesc că aceşti străini au văzut că aceasta este o istorie cinstită, autentică, onestă, unde spun care cred eu că a fost adevărul. Aşa se explică că şase limbi străine au copiat această carte“, a adăugat Djuvara.
 
Istoricul a subliniat că volumul „Între Orient şi Occident“ a fost „scurtat cu o cincime“ faţă de varianta în limba franceză, la cererea lui Gabriel Liiceanu, după care a fost trimis unei traducătoare de la Iaşi pentru a fi scris în română.
 
 
Neagu Djuvara are harul de a povesti şi pitorescu detaliilor
 
Gabriel Liiceanu a spus despre istoricul Djuvara că este cel mai bun povestitor şi că este omul care i-a ajutat pe români să-şi cunoască mai bine istoria. „Cărţile dânsului sunt povestiri. A povesti e unul dintre cele mai mari haruri ale omenirii, iar povestitorul este cel mai îndrăgit. Harul de a povesti al domnului Djuvara este formidabil, are pitorescul detaliilor. Neagu Djuvara e în clipa de faţă istoricul care i-a ajutat pe români să ştie cel mai mult despre istoria lor, tocmai fiindcă a ştiut s-o povestească“.


La evenimentul de lansare a ediţiei ilustrate a volumului „Între Orient şi Occident“, actorii Radu Iacoban şi Dan Rădulescu, îmbrăcaţi în costume reprezentative pentru Orient şi Occident, au citit fragmente din cartea lui Neagu Djuvara.

Neagu Djuvara e în clipa de faţă istoricul care i-a ajutat pe români să ştie cel mai mult despre istoria lor, tocmai fiindcă a ştiut s-o povestească

Gabriel Liiceanu, scriitor
 
Cartea lui Neagu Djuvara este povestea miracolului petrecut cu două provincii de la marginea împărăţiei turceşti, Ţara Românească şi Moldova. Călătorii străini remarcau că la Bucureşti şi la Iaşi treburile publice şi viaţa privată aveau acelaşi ritm ca la Constantinopol. Puţini bănuiau că în atmosfera letargică a unui sfârşit de imperiu aristocraţia fanariot-bizantină va trece de la caftan, anteriu şi giubea la frac şi mănuşi albe şi îşi va însuşi ideile şi moravurile occidentale în doar câteva decenii. Chiar înainte de ei, domniţele, de parcă nu ar fi purtat niciodată şalvari, fermenele, cepchene şi iminei, îşi etalaseră la balurile de la curte rochiile croite ca la Paris sau la Viena. Nimic din vechea societate - sat şi oraş, negoţ, meşteşuguri, armată, învăţământ şi biserică - nu a rămas pe loc.

Universul spectaculos şi pestriţ - în parte oriental, în parte occidental -, de acum aproape două veacuri e şi mai bine înfăţişat în această ediţie ilustrată: sunt zeci de pagini cu imaginile oamenilor de atunci şi ale minunatelor lor podoabe, straie şi arme, informează editura Humanitas.
 
„Din 1711 până în 1821, treizeci şi unu de domni fanarioţi, făcând parte din unsprezece familii, se vor urca, de şaptezeci şi cinci de ori, pe tronul celor două ţări. Vor aduce cu ei moravurile din Fanar, în care se întâlneau câteva tradiţii bizantine şi multe apucături turceşti.La Bucureşti şi la Iaşi, la curte şi în rândul boierimii, treptat, portul şi obiceiurile se orientalizează. Pentru călătorul apusean, la sfârşitul veacului al XVIII‑lea, Moldo‑Valahia înseamnă intrarea în Turcia – sau, dacă vine dinspre Răsărit, înseamnă că nu a ieşit încă din Turcia. Contele d’Hauterive, ataşat la ambasada Franţei din Constanti­nopol, şi pe care ambasadorul Choiseul‑Gouffier l‑a recomandat ca secretar noului domnitor al Moldovei, Alexandru Mavrocordat, povesteşte cum a început călătoria sa, împreună cu alaiul lui Vodă, de la Constantinopol la Iaşi, în februarie 1785.“
(fragment din „Între Orient şi Occident“)
 
 
Neagu Djuvara din 1916 până azi
 
Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti în 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Este licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). 
A participat la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa. 
 
Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. 
 
Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I"). În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. În 1972 capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei şi mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). 
 
Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991 devine profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol" din Iaşi.
 
Printre scrierile sale se numără: „Le droit roumain en matière de nationalité“, Paris, 1940 (teză de doctorat), „Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor“, „Aromânii - istorie, limbă, destin“, „Însemnările lui Gheorghe Milescu“, „Amintiri din pribegie“, „Există istorie adevărată? “, precum şi cărţile publicate la Humanitas Junior: „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“, „Cum s-a născut poporul român“, „Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii“, „De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul“ şi multe altele.
 
Cartea „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii modern“ a apărut pentru prima dată în limba franceză, la editura Publications Orientalistes de France în 1989,  varianta  în limba română fiind publicată de Humanitas în 1995.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: