Poeta Lavinia Bălulescu şi-a lansat romanul de debut „La mine-n cap”. T.O. Bobe: este o carte foarte proaspătă, Matei Florian: este o carte care mă scotoceşte
0
Poeta Lavinia Bălulescu şi-a lansat vineri seară la Librăria Bastillia din Capitală romanul de debut „La mine-n cap”. Volumul i-a fost descris de trei scriitori contemporani şi prieteni ai poetei, T.O. Bobe, Luiza Vasiliu şi Matei Florian sub aplauzele fanilor, dar şi ale apropiaţilor care s-au înghesuit în „al 9-lea cer”, cafeneaua din mansarda librăriei.
Cei trei scriitori au fost impresionaţi de ineditul romanului scris de Lavinia Bălulescu, scriitoarea de 28 de ani cu două volume de poezii publicate. Toţi au căzut de acord asupra unei descrieri care a fost mai mult sau mai puţin comună: „La mine-n cap” nu este literatură clasică, tipică, şi poate avea un efect bulversant asupra cititorului obişnuit până la o oarecare măsură cu stereotipuri.
Cartea vorbeşte despre Aprilie, o tânără care se pierde în hăţişul dintre lumea reală şi cea imaginară. Autoarea discută prin intermediul personajului despre inedit, imaginar, posibil, imposibil, despre dragoste şi nu numai. Pe mai multe planuri, între real şi vis, cartea este o alegorie reprezentativă pentru ceea ce este pentru fiecare "La mine-n cap".
T.O. Bobe: „este o carte foarte proaspătă”
T.O. Bobe: Nu este o carte de tipul clasic, o intrigă în care ea îl cunoaşte pe el după care se mărită, cineva împuşcă pe altcineva şi apoi se află cine este criminalul, nu are o intrigă, tocmai din această cauză cred că e o carte bună. Nu este una dintre cărţile despre care s-ar putea spune că este mare, din fericire, nici măcar la propriu. Este o carte dintre acelea din care nu se face literatura unei ţări, nu este felul principal, ci mai degrabă acel condiment care dă gustul unei literaturi. Ea poate fi scrisă mai la tinereţe, nu seamănă cu cărţile lui Salinger, dar înţeleg de ce el s-a lăsat de scris după ce a depăşit vârsta aceasta. Este scrisă cu acea cruzime în ambele sensuri ale cuvântului, cu acea frăgezime, cu acea inocenţă în sensul bun al cuvântului. Cu acea neştiinţă a literaturii în sensul bun al cuvântului, adică nu bifezi nişte criterii ale literaturii, ci îl scrii după gustul tău şi acel gust este bun. Este o carte făcută din diverse secvenţe, din amintiri, din referiri, din posibilităţi. Nu ştii niciodată ce este real şi ce este reverie în cartea aceasta, nu ştii niciodată pe ce parte a lumii te afli. Asta mi s-a părut foarte plăcut. Mi-am dat seama că aproape oriunde ai deschide cartea dai peste lucruri citabile şi citibile. Este o carte foarte proaspătă şi o recomand tuturor.
Luiza Vasiliu: „volumul se citeşte foarte uşor, deşi este făcut din lumi care se suprapun”
Luiza Vasiliu: Mi-a plăcut foarte mult o frază pe care o voi folosi şi în aprecierea mea: “sunt mai mulţi morcovi decât oameni pe lumea asta?” Nu cred că sunt mai mulţi morcovi decât oameni, dar cred că sunt mai mulţi oameni decât oameni pe lumea asta şi am impresia că volumul Laviniei demonstrează tema mea suprarealistă în fiecare pagină. De ce? Aparent cartea are două personaje implicate într-o poveste de dragoste clasică, dar dincolo de asta există o sumedenie de poveşti care pleacă de la aceste două personaje. O ea multiplicată într-o mie de universuri paralele, care trăieşte cu el în proiecţii şi vise, în teamă, în înfricoşare, în coşmar. Şi mi s-a părut că de fapt despre asta este vorba, fiecare dintre noi trăieşte de mai multe ori în capetele oamenilor pe care i-a întâlnit vreodată şi că la rândul lor oamenii ăia trăesc de fiecare dată şi se înmulţesc cu fiecare gând pe care l-avem despre ei. Volumul se citeşte foarte uşor, deşi este făcut din lumi care se suprapun.
M-am gândit că e un roman în care acţiunea se întâmplă pe dinăuntru şi că toate lumile astea se construiesc sub calota craniană a personajului principal. Mi s-a mai părut că este o carte care nu poate fi etichetată uşor, o carte care poate dezmorţi, este o îmbinare dintre mai multe stiluri, poezie, roman, etc. Şi m-am mai gândit că poate citindu-l o să mai limpezească puţin ceea ce se întâmplă în capetele fiecăruia dintre noi.
Matei Florian: „este genul de carte care mă scotoceşte”
Matei Florian: Şi eu pot să pun pe seama bătrâneţii ideea pe care o am despre cartea aceasta. De la o vârstă, nu-mi mai plac cărţile clasice, poveştile de dragoste tipică, scrise de altfel foarte bine, au început să mă plictisească şi nu ştu dacă este de la vârstă. „La mine-n cap” este mai mult decât o carte, este literatura care nu se mai încadrează în tiparele ei clasice. E altceva şi pe fiecare pagină sunt foarte multe poeme, imagini şi vise şi tot felul de lumi paralele care se amestecă între ele, acelaşi personaj în care sunt de fapt mai multe personaje. Este o carte care nu poate fi povestită şi este o carte care vine peste tine cu o groază de imagini, de iluminări, intrigi şi spaime şi angoase, dar şi bucurii. În felul ăsta mă fac să mă simt bine când o citesc. Este genul ăla de carte care mă bucură. Este genul de carte care mă scotoceşte. Am nevoie din când în când de o carte care să-mi tragă nişte palme.
Despre autoare
Lavinia Bălulescu s-a născut pe 12 martie 1985, la Drobeta-Turnu Severin. A absolvit Secţia de Jurnalism-Engleză a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea de Vest din Timişoara, iar în prezent este jurnalistă şi locuieşte în Bucureşti. A debutat în 2004 cu volumul de versuri „MOV" (Editura Prier). În 2007, i s-a publicat al doilea volum de poezie, „Lavinucea" (Editura Cartea Românească), în urma câştigării Concursului de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România. Este prezentă în volume colective, precum: „Mai am un singur Doors" (Editura Blumenthal, 2011), „Primul meu porno" (Editura ART, 2011), „Moş Crăciun & Co." (Editura ART, 2012). În 2005 a obţinut Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara.
Se încarcă comentariile...
