FOTO VIDEO  Gabriel Garcia Marquez: „Cea mai persistentă amintire este legată de casa în care am locuit cu bunicii mei“

Witch Writing, un documentar despre Gabriel Garcia Marquez 

„În fiecare zi a vieţii mele mă trezesc cu sentimentul, real sau imaginar, că am visat că mă aflu în acea uriaşă casă bătrână. Nu că m-am întors acolo, ci că sunt acolo, la o vârstă nedefinită, fără vreun motiv special – ca şi cum n-aş fi părăsit-o niciodată“, rememorează scriitorul Gabriel Garcia Marquez despre casa bunicilor săi materni, în biografia realizată de criticul literar Gerald Martin şi publicată în 2008 de Editura Litera.

Ştiri pe aceeaşi temă

Îndrăgitul scriitor columbian Gabriel Garcia Marquez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1982, s-a stins din viaţă joi, starea lui de sănătate fiind extrem de precară. În 2008, criticul literar Gerald Martin publica biobrafia lui Marquez, realizată în urma interviurilor cu peste 300 de persoane apropiate şi cunoştinţe ale scriitorului. 
 
În cei 17 ani de lucru la această biografie, pe lângă discuţiile cu Gabriel Garcia Marquez, Gerald Martin i-a intervievat pe Fidel Castro, Felipe Gonzales şi alţi preşedinţi ai Columbiei, scriitori precum Carlos Fuentes, Mario Vargas Llosa, Alvaro Mutis, familia (soţia şi copiii autorului, mama, fraţii şi surorile sale), agenţi literari şi cei mai buni prieteni şi colaboratori.
 
(De la stânga la dreapta) Aida Garcia Marguez, Luis Enrique GM, Gabito, vărul lui, Eduardo García
Caballero, Margot GM şi micuţa Ligia GM, la Aracataca, în 1936. Fotografia a fost făcută
de tatăl copiilor, Gabriel Eligio.
   
Volumul conţine 16 pagini de fotografii inedite cu G. G. Marquez, în diferite ipostaze şi împrejurări, împreună cu familia şi prietenii. Vă redăm câteva dintre ele, precum şi două fragmente din biografia marelui scriitor, apărut în limba română în anul 2009, la Editura Litera. 
 
Fragmente din volumul biografic „Gabriel Garcia Marquez – o viaţă“, de Gerald Martin: 
 
„În 1967, imediat după succesul romanului «Un veac de singurătate», Mario Vargas Llosa l-a întrebat pe autor care a fost cea nmai importantă persoană din copilăria sa. García Márquez a replicat: „Bunicul meu. Şi ia aminte că a fost un domn pe care l-am regăsit, mai apoi, în cărţile mele. Pe când era foarte tânăr, a fost nevoit să ucidă un om. În oraşul său trăia un individ care se pare că-l supăra şi îl provoca mereu, dar el nu-i acorda nici o atenţie, până când situaţia a devenit atât de greu de suportat încât i-a trimis un glonţ între ochi. Se pare că simpatia orăşenilor pentru fapta sa a fost atât de mare, încât unul dintre fraţii mortului a dormit în noaptea cu pricina în faţa uşii casei sale, de fapt, chiar în faţa uşii bunicului, pentru a se asigura că familia mortului nu vine să-l răzbune.
 
Gabriel Garcia Marquez, ziarist la „El Espectador“, în Bogotá, în anul 1954
 
Asta l-a determinat pe bunicul meu, care nu mai putea suporta ameninţarea ce plana asupra lui în acel oraş, să plece în altă parte; adică, nu doar în alt oraş, ci departe de tot, împreună cu familia, unde a întemeiat un nou oraş. Da, a plecat şi a întemeiat un oraş; însă cea mai vie amintire a mea în legătură cu bunicul este faptul că îmi spunea întotdeauna, „Habar n-ai cât de greu poate fi un mort“.18 Mulţi ani după aceea, García Márquez îmi va spune: „Nu ştiu de ce bunicul meu s-a lăsat implicat în toată chestiunea şi de ce a trebuit să se întâmple aşa, dar erau vremuri grele după război. Continui să cred că a trebuit, pur şi simplu, s-o facă.“ S-ar putea să fie doar o coincidenţă, dar octombrie va fi întotdeauna luna cea mai sumbră, o perioadă de rău augur, în romanele lui Gabriel García Márquez.
(...)
 
Cuplurile Boom-ului: (de la stânga la dreapta) Mario Vargas Llosa, soflia sa, Patricia, Mercedes, José Donoso, soflia sa, María Pilar Serrano, şi Gabriel Garcia Marquez, în Barcelona, la începutul anilor ’70
 
Cea mai persistentă şi mai vie amintire a mea nu este atât cea legată de oamenii din Aracataca, ci de casa însăşi în care am locuit cu bunicii mei. E un vis recurent, pe care îl mai am şi acum. Mai mult, în fiecare zi a vieţii mele mă trezesc cu sentimentul, real sau imaginar, că am visat că mă aflu în acea uriaşă casă bătrână. Nu că m-am întors acolo, ci că sunt acolo, la o vârstă nedefinită, fără vreun motiv special – ca şi cum n-aş fi părăsit-o niciodată. Chiar şi acum, presentimentul apropierii nopţii, care mi-a dominat întreaga copilărie, persistă în visele mele. Era o senzaţie incontrolabilă, care începea în fiecare seară devreme şi mă rodea pe dinăuntru în somn, până când vedeam lumina dimineţii pătrunzând prin crăpăturile uşii.“ Astfel îşi amintea Gabriel García Márquez, o jumătate de secol mai târziu, într-o discuţie avută la Paris cu vechiul său prieten Plinio Apuleyo Mendoza, imaginea dominantă a copilăriei sale fabuloase din micul oraş columbian Aracataca. Gabito nu şi-a petrecut primii zece ani de viaţă alături de mama, de tatăl şi de numeroşii fraţi şi surori, veniţi cu regularitate pe lume în urma lui, ci în marea casă a bunicilor săi materni, colonelul Nicolás Márquez şi Tranquilina Iguarán Cotes.“
(Copyright Gabriel Garcia Marquez – o viaţă“, de Gerald Martin, Editura Litera)
 
Gabriel Garcia Marquez şi Fidel Castro, la malul Mării Caraibelor, în 1983
 
Citiţi şi:
 
Scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez a murit joi la vârsta de 87 de ani, potrivit unor surse apropiate familiei sale, citate de BBC. Laureatul premiului Nobel pentru literatură avea o stare precară a sănătăţii de mai mulţi ani şi a murit în urma complicaţiilor provocate de o pneumonie.
 
Vă prezentăm câteva citate celebre din volumele lui Gabriel Garcia Marquez, scriitorul columbian, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe 1982, care a murit, joi, la vârsta de 87 de ani.
 
Barack Obama, Mario Vargas Llosa, Isabel Allende şi Shakira se numără printre personalităţile din toată lumea care i-au adus un ultim omagiu, pe platformele de socializare, scriitorului columbian Gabriel Garcia Márquez, maestrul realismului magic, care a decedat joi, la vârsta de 87 de ani.
 
Scriitorul Varujan Vosganian a declarat, vineri, pentru Mediafax, că romancierul Gabriel Garcia Márquez a fost un maestru desăvârşit al realismului magic, afirmând că acesta a fost ataşat de spaţiul legendar şi cultural columbian, dar conectat la marile teme ale umanităţii.
 
„Un veac de singurătate“ face parte dintr-o categorie rară de cărţi, în imaginarul şi biblioteca mea. Cea a cărţilor pe care le îndrăgesc în tăcere, de la distanţă, despre care îmi spun adeseori că le voi citi... într-o zi. Spre ruşinea mea, această zi a venit: am citit cartea, dar Marquez a murit.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: