„Firmanul orb“ de Ismail Kadare, un volum despre lumea parfumată, violentă şi senzuală a Imperiului Otoman. Citiţi un fragment în exclusivitate

„Firmanul orb“ de Ismail Kadare, un volum despre lumea parfumată, violentă şi senzuală a Imperiului Otoman. Citiţi un fragment în exclusivitate

Scriitorul albanez Ismail Kadare (80 de ani)

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă miercuri, 8 februarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) alături de scriitorii Ana Barton şi Vlad Zografi, de traducătorul Marius Dobrescu şi editorul Denisa Comănescu pentru lansarea volumului de nuvele istorice "Firmanul orb" de Ismail Kadare, recent publicat la Editura Humanitas Fiction în colecţia Raftul Denisei.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Sub forma unor metafore extrem de puternice, precum legea absurdă a orbirii tuturor celor suspectaţi că ar avea darul deochiului sau construirea, în palimpsest, a Hagiei Sofia peste vechea biserică creştină, Kadare spune povestea unei lumi pline de cruzime, dar şi de farmecul specific al tărâmurilor atât de încercate, încât istoria lor pare să ţină de ordinul miticului şi fantasticului", comunică editura.

"Parabole ale condiţiei umane, cele cinci nuvele istorice din acest volum dezvăluie aceeaşi scriitură profetică, epică a lui Ismail Kadare, care are în centru ţinutul său natal: Albania. Un ţinut al unei multitudini de popoare, limbi şi religii care încarnează tragedia unei uri legendare."

„Citind aceste nuvele rămâi uimit de bogăţia imaginaţiei romaneşti, de complexitatea analizei şi, de asemenea, de o fertilitate prodigioasă indusă, putem presupune, de opresiune şi teamă.“
Le Monde

Sinopsis: "O lume deopotrivă parfumată, senzuală şi de o violenţă teribilă se descoperă treptat în cele cinci nuvele din acest volum, caracterizat prin tensiune dramatică, atmosferă de basm oriental şi erotism difuz. De la imaginea emblematică a Bisericii Sfintei Sofia, a cărei frumuseţe îi face pe cuceritorii Constantinopolului să nu o distrugă, până la un vis de sultan furat din palatul acestuia, o lume a cruzimii şi superstiţiei se dezvăluie cititorului. În puternicul Imperiu Otoman, teroarea e cuvântul de ordine, manifestată în toate formele sale – de la violenţa direct exercitată la variantele sale mai subtile, suspiciunea şi nesiguranţa, căci hotărârile sultanului sunt întotdeauna imprevizibile şi chiar şi cel mai aprig torţionar se poate converti pe neaşteptate în victimă. La graniţa dintre real şi fantastic, nuvelele din "Firmanul orb" îl confirmă pe Ismail Kadare din cele mai puternice naraţiuni ale sale."

„În nuvelele istorice, Imperiul Otoman întruchipează puterea discreţionară, devenită un scop în sine. Nu există principii, nu există etică, puterea nu cunoaşte moderaţie. Violenţa, cruzimea şi sperjurul sunt dominante. O poliţie atotputernică s-a infiltrat peste tot, denunţul şi teama de a fi denunţat, cu argumente sau fără, torturează permanent conştiinţele.“ - Jean-Paul Champseix

Ismail Kadare s-a născut la Gjirokastra, în Albania, în 1936. A absolvit filologia la Tirana şi şi-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspiraţii juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte, care-i aduce notorietatea internaţională. În anii următori publică romane şi numeroase volume de povestiri, dobândind o reputaţie greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971; Humanitas Fiction, 2012), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Ruşinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârşitul toamnei (1988). În 1990 Kadare primeşte azil politic în Franţa şi până în 2001 locuieşte la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile îngheţate din martie (2000). În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Vremea nebuniei (2005; Humanitas Fiction, 2012), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpuşa (2015). Volumul Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conţine cinci dintre cele mai importante nuvele istorice ale sale. Ismail Kadare este şi autorul unor eseuri, scrieri de memorialistică, precum şi al cărţii-document Moartea care ne-a unit (1998), despre evenimentele tragice din fosta Iugoslavie. Este recompensat cu numeroase premii şi distincţii literare, printre care Prix Mondial Cino Del Duca (1992), primul Man Booker International Prize (2005) şi Jerusalem Prize (2015). Pe 1 ianuarie 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în peste 40 de ţări.

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prealabile prin eventbook.ro.

Citiţi în continuare un fragment în exclusivitate pentru "Adevărul":

Firmanul orb
Ismail Kadare
(nuvele)

Traducere din albaneză şi note de Marius Dobrescu
Colecţia "Raftul Denisei", colecţie coordonată de Denisa Comănescu
© Humanitas Fiction 2017

Biserica Sfânta Sofia (nuvelă)

-    Fragmente -

"Simţi cum capul şi trupul îi fură absorbite de undeva, de sus. O lumină incredibilă, de o strălucire intensă, cobora din cupolă asupra lor. Arhitectul simţi cum începe să se descompună. Muşchii, tendoanele care- i ţineau, încheieturile i se topeau cu repeziciune. Fusese aruncat brusc în centrul universului. Nu-şi închipuise vreodată că lumina închisă între zidurile unei construcţii poate fi mai compactă şi mai dominatoare decât cea liberă, de afară. Strălucirea aceea te făcea să te volatilizezi şi, aşa imaterial cum erai, te arunca în cele mai îndepărtate cotloane ale nemărginirii.
(…)
Privi chipul sultanului pentru a înţelege ce hotărâre va lua. Şirurile aurite de sfinţi luceau trist. Chipurile lui Cristos şi al mamei Lui, ba chiar şi cele ale împăraţilor căzuţi în genunchi în faţa lor, erau şi ele mâhnite. Încă se mai simţea mirosul lumânărilor şi al tămâiei de la ultima slujbă, ţinută cu doar o zi în urmă.
(…)

Va fi, fără doar şi poate, prima construcţie din lume supusă unei asemenea transformări. Nu credea că poate scoate din ea duhul creştinismului, totuşi spera să facă acolo prima casă în care să stea sub acelaşi acoperiş cele două mari religii ale lumii.
Privea culoarea vopselei, care cand răspandea o lumină din adânc, când căpăta nuanţe închise şi triste. Era greu, fără îndoială. Era ca şi cum ar fi putut exista două suflete într-un singur trup.

(…)
Culorile cu care va acoperi chipurile lui Cristos şi al Maicii Domnului erau acolo, în nişte cazane mari, deja pregătite, în aşteptare. Dar el nu se grăbea. Îşi începuse treaba cu patru fraze din Coran, care erau pictate în cele patru colţuri ale clădirii. Găsise şi locul în care avea să se înalţe minaretul, şi locul special de rugăciune pentru sultan. Îi era mai greu să marcheze direcţia în care se afla Mecca şi s-o mascheze pe cea care indica Ierusalimul, ce-ţi sărea în ochi din primul moment.
În ziua în care a fost adusă semiluna de bronz care avea să înlocuiască crucea de pe cupolă, a venit şi marele vizir. În vreme ce funiile şi scripeţii ridicau semiluna şi o fixau în locul crucii, toţi înţepeniseră în aşteptare. Dar nu s-a întâmplat nimic. Razele soarelui sclipeau la fel de indiferent pe metalul lustruit ce se apropiase fără teamă de cer. Dimpotrivă, luna, când ieşi, îşi lumină fără milă rivala."

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările