Despre sexualitate, narcotice şi alte subiecte „tabu“, cu Andrei Oişteanu, la Adevărul Live, de la ora 15.00

Istoricul Andrei Oişteanu, care a publicat de curând volumul "Sexualitate şi societate. Istorie, religie, literatură", la Editura Polirom, este invitatul lui Mircea Vasilescu, de la ora 15.00, la Adevărul Live.

Andrei Oişteanu a publicat de curând volumul "Sexualitate şi societate. Istorie, religie, literatură (Editura Polirom, 2016). O carte mai veche a sa, "Imaginea evreului în cultura română", a fost recent premiată de organizaţia B'nai B'rith. Acum câţiva ani, a publicat volumul ŢNarcoticele în cultura română". Aparent, sunt subiecte „controversate” sau „delicate”. Mircea Vasilescu discută, de la ora 15.00, cu Andrei Oişteanu, la Adevărul Live, despre cărţile sale şi despre felul în care pot fi tratate astfel de teme „tabu”.

In volumul "Sexualitate şi societate. Istorie, religie, literatură", autorul are o abordare comparativă a unui domeniu delicat. Apel\nd la numeroase aspecte inedite din istoria şi cultura României şi a lumii, Andrei Oişteanu evidenţiază persistenţa în mentalitatea colectivă, fie şi în forme simbolice şi metaforice, a unor modele mentale şi comportamentale.

„Pe 8 aprilie 1967, la împlinirea vîrstei de 56 de ani, Emil Cioran îşi nota în jurnal următoarele: «În tot ce am scris, nu i-am adus sexualităţii omagiul pe care îl merită». Nu voi spune că am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualităţii, ci şi în încercarea de a înţelege delicatele şi misterioasele ei mecanisme şi modul în care ele influenţează (şi sînt la rîndul lor influenţate de) mecanismele sociale, morale şi culturale. Este vorba de sexualitatea omului, cel mai rasat animal din punctul de vedere al Culturii şi, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punctul de vedere al Naturii. Compunînd această lucrare, nu am plecat de la o teză prestabilită şi nici de la un plan premeditat. Ea s-a alcătuit cumva organic.

Am scris această carte în aceeaşi măsură în care ea m-a scris pe mine. Poate aşa se explică relativa eterogenitate stilistică a volumului, cu treceri uneori spontane de la rigoarea academică la exprimarea eseistică, cu grad mai mare de libertate,”  spune Andrei Oişteanu.  

FRAGMENTE
Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură

„Dreptul igumenilor asupra ţigancelor”

În afara sălaşelor de „ţigani domneşti” şi de cei „boiereşti” existau şi aşezări de robi ţigani de pe lângă mânăstirile din ţările române. În ele locuiau aşa numiţii „ţigani mânăstireşti”. Este ultima categorie de robi care a beneficiat de emancipare. În acest caz, asupra tinerelor fete ţigănci funcţiona „dreptul stareţului” (al egumenului, din ngr. igúmenos), cam aşa cum funcţiona „dreptul boierului” asupra „ţiganilor boiereşti”. Vorbind despre privilegiile sexuale pe care şi le arogau boierii în privinţa tinerelor roabe, istoricul Radu Rosetti a sintetizat în doar câteva rânduri asemănarea de comportament cu cel al stareţilor din mânăstiri din secolul al XVIII lea şi din prima jumătate a secolului al XIX lea:

Şi să nu se creadă că numai stăpânii mireni [= boierii] uzau de drepturi regaliene [= regale] asupra ţigancelor aparţinându le: aceste roabe alcătuiau adevărate haremuri pentru igumenii mânăstirilor pe cari generozitatea pioşilor donatori le înzestrase cu numeroase suflete de ţigani. Mai cu seamă egumenii greci ai mânăstirilor închinate aveau reputaţia că ştiu, prin schimburi [de robi], să şi alcătuiască seraiuri de frumuseţi ţigăneşti.

Un astfel de „egumen grec” apare într un roman istoric scris de acelaşi Radu Rosetti (Păcatele sulgerului, 1912). Acţiunea se produce cândva în a doua jumătate a secolului al XVIII lea. „Igumenul” greco fanariot Nil, de la Mânăstirea Caşinului (jud. Bacău), a cumpărat o tânără roabă ţigancă, Zamfira, de la un boier (banul Constantin) şi a adus o într un fel de „harem” de ţigănci tinere: „Părintelui îi plăceau femeile frumoase: avea o mulţime de ţigance în bordeile de pe împrejurul mânăstirii”. Dar părintele Nil nu se mulţumea doar cu roabele ţigănci. El se culca şi cu nevestele enoriaşilor, ba şi cu „cucoanele” din satele învecinate: „La dânsul veneau de se spovăduiau mulţime de neveste şi chiar de cucoane de pe moşiile megieşe”, spune Zamfira, „dar, la urmă, tot la mine se întorcea şi tot pe mine mă dăruia”.
Nu doar moşierul dispunea de ius primae noctis asupra roabelor boiereşti, ci şi stareţul asupra roabelor mânăstireşti. Să trecem în zona non fiction. Unele documente atestă existenţa acestei situaţii până foarte târziu. În 1843 (şi anterior, în 1836), robii din Mânăstirea Râncăciov (jud. Muscel) trimit domnitorului muntean Gheorghe Bibescu (şi, anterior, domnitorului Alexandru Ghica) o jalbă în care se plâng de comportamentul „tiranic” al „vestitului Cuvios David, egumen”. Una dintre plângerile din jalba domnească sună astfel:

Fetile noastre ce sunt în vârstă de măritat, şi de voim a le mărita după câte un flăcău, egumenu le ascunde şi le pune un lacăt mare de sânt de şapte oca, cu arnăuţii săi, poruncindu ne ca mai întâiu să ducem fetile la Sf[inţia] Sa a le strica [fecioria] şi apoi atuncea să fim slobozi a le mărita.

Robii reclamanţi – care foarte probabil au fost ajutaţi de un avocat – observă că stareţul aplică acest „drept” sexual în mod ilegal („asemenea unui nelegiuit”), atât din punct de vedere ecleziastic, cât şi din punct de vedere juridic: „urmare cu totul nesuferită legilor bisericeşti şi celor politiceşti”. În plus, aşa cum am văzut că se întâmplă şi în cazul boierilor, privilegiile erotice ale egumenului nu se opresc doar la roabele ţigănci ale mânăstirii, ci se extind şi asupra „nevestilor din sat [cu] care îşi face pofta cu ele”.
Derapajele sexuale ale ieromonahilor şi egumenilor erau atât de uzuale, încât puteau să fie invocate chiar şi atunci când nu se produceau. Învinovăţirea acestora era verosimilă, chiar dacă abuzurile erotice ale monahilor nu erau întotdeauna reale, ci uneori înscenate. În primăvara anului 1785, de pildă, o fată Stana s a dus la ieromonahul Gavrilă (duhovnic la Mânăstirea Radu Vodă din Bucureşti) să i achite chiria pentru bordeiul de pe moşia mânăstirii în care locuia. În glumă, călugărul i a făcut fetei câteva aluzii sexuale, dar nimic mai mult. Totuşi, instigată de o vecină, tânăra Stana s a plâns cu o jalbă la Mitropolie că ar fi fost siluită şi dezvirginată, cu gând că „va scoate 300 taleri de la duhovnic”: „Atunci, la datul paralelor [pentru chirie], ar fi apucat o numitul ieromonah [Gavrilă] în chilia sa şi cu sila i ar fi stricat fecioria ei”.
Ca să rămânem în spiritul epocii, nu suntem prea departe de poveştile spuse de marchizul de Sade în romanul Justine (Justine ou Les Malheurs de la vertu, 1791). Acuzaţia adusă ieromonahului Gavrilă era uşor de crezut. Ea era plauzibilă tocmai pentru că, în epocă, în mediul monastic, era un păcat destul de comun. Ca să fie şi mai convingătoare, Stana a tăiat o creastă de găină şi, cu sângele scurs din ea, şi a mânjit ia, ca probă a deflorării. Deşi unii martori (mai ales vecine), de conivenţă cu Stana, i au ţinut acesteia partea, soborul Mitropoliei i a dat dreptate ieromonahului Gavrilă, bazându se şi pe faptul că sărmanul om era bătrân, bolnav şi impotent:

Şi mai vârtos că după cum ne am adeverit [duhovnicul Gavrilă] este şi om secatu de surpătură [= hernie] şi se află şi trecut în vârsta bătrâneţilor.
#
Pentru declaraţii mincinoase şi sperjur, Stana a fost surghiunită la mânăstirea de maici Viforâta, de lângă Târgovişte. (Copyright Editura Polirom)

Istoric şi cercetător

Andrei Oişteanu este cercetător, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Română), conferenţiar la Facultatea de Litere (Universitatea din Bucureşti) şi preşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor.

Cărţi publicate: Grădina de dincolo. Zoosophia (1980, 2012); Motive şi semnificaţii mito-simbolice în cultura tradiţională românească (1989); Cutia cu bătrîni (roman) (1995, 2005, 2012); Mythos & Logos (1997, 1998); Cosmos vs Chaos: Myth and Magic in Romanian Traditional Culture (1999); Imaginea evreului în cultura română (2001, 2004, 2012) (Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Asociaţia Bucureşti; Marele Premiu al ASPRO); Das Bild des Juden in der rumänischen Volkskultur (2002); Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (2004, 2013); Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu (2007, 2014); Il diluvio, il drago e il labirinto (2008); Inventing the Jew: Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other Central-East European Cultures (2009) (Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române); Konstruktionen des Judenbildes (2010); Narcotice
în cultura română (2010, 2011, 2014) (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România); Les Images du Juif: Clichés antisémites dans la culture roumaine (2013); Rauschgift in der rumänischen Kultur (2013).