Au fost anunţaţi nominalizaţii Premiilor Ficţiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
premii

În cadrul unei eveniment organizat de Muzeul Literaturii Române din Bucureşti (marţi, 24 mai 2022, ora 19.30), au fost anunţaţi nominalizaţii pentru Premiile FICŢIUNEA.

Sunt nume importante, care au contribuit la menţinerea unui tonus constant al creativităţii, ca act de ficţiune, de plăsmuire, de reevaluare a lumii, pe tot parcursul anului 2021. Unii au creat ei înşişi opere de ficţiune, alţii au creat infrastructura, aşa cum a fost Muzeul Literaturii din Bucureşti, un fel de refugiu pentru mulţi creatori şi oameni de cultură, care au avut ocazia astfel să ia parte la un act de creaţie colectiv, prin varii evenimente şi prin platforma Cultura în direct, susţinută de Primăria oraşului Bucureşti. Alţii au creat platforme, podcasturi de interes general, spectacole, filme şi nu în ultimul rând literatură. Prin urmare listele nominalizaţilor conţin nume din varii domenii.

Nominalizările la Premiile FICŢIUNEA

Cel mai creativ artist vizual

•    Bogdan Simion (Cobzarul) - pentru prestaţiile inedite din cadrul numeroaselor emisiuni radio şi TV

•    Alina Grigore - pentru regia lungmetrajul său de debut, Crai Nou („Blue Moon”), câştigător al marelui premiu la Festivalul Internaţional de Film San Sebastian.

•    Bogdan Farcaş  - pentru rolul Florin Iespas, din lungmetrajul Neidentificat (r. Bogdan Apetrei), pentru care a primit Premiul Gopo pentru cel mai bun actor.

•    Claudiu Bleonţ - pentru rolul lui Crăcănel din D-ale carnavalului (r. Alexandru Dabija), TNB

•    Andrei Huţuleac - pentru filmele #dogpoopgirl şi Copacul dorinţelor.

•    Suzana Dan - pentru originalitatea promovării ideii de creaţie şi ficţiune

•    Iuliana Vîlsan - pt scenografia piesei Nepotul meu, Veniamin (r. Vlad Massaci), Teatrul de Comedie

Cel mai creativ scriitor

•    Ligia Pârvulescu - Translucid, Litera, bpc, 2021

•  Ileana Negrea, Jumătate din viaţa mea de acum,  frACTalia, 2021

•  Liviu G. Stan - Salamandre, Litera, bpc, 2021

•  Ioana Iuna Şerban - Un viitor care se potriveşte trecutului, Ed. Vellant, 2021

•   Cristian Fulaş - Ioşca, Polirom, 2021

•   Flavius Ardelean – Vene rare, Nemira, 2021

•    Radu Găvan - Isus din întuneric, Litera, bpc, 2021

 Premiul Personalitatea artistică a anului:

 •   Tudor Giurgiu - pentru crearea unui mediu de stimulare a creaţiei şi pentru viziunea sa particulară asupra ficţiunii.

•   Horia Sârghi (pentru cel mai creativ, cult şi veridic podcast)

•   Razvan Mazilu  (pentru latura hibridă şi originalitatea spectacolelor sale)

•   Horaţiu Mălăele (pentru implicarea în numeroase zone ale ficţiunii (film, teatru, carte, desen).

•   Ioan Cristescu - pentru una dintre cele mai coerente şi intense activităţi de stimulare a creativităţii ficţionale (teatru, film, literatură etc), pentru care MNLR a şi primit anul trecut DASA AWARD.

•   Bogdan Alexandru Stănescu - pentru crearea colecţiei de ficţiune străină „Anansi. World fiction”, la Pandora M.

•   Lila Passima - pentru originalitatea temelor de reconstrucţie antropologică a universului etnic.

Reamintim că nominalizaţii sunt selectaţii din propunerile făcute de membrii Asociaţiei Creatorilor de Ficţiune în colaborare cu revista OPT motive-Ficţiunea. Premiile vor fi anunţate în cadrul unei festivităţi care va avea loc în seara de 8 iunie, pe Plaja Neversea, din Constanţa, la ora 19. Anul acesta Premiile Ficţiunea beneficiază de sprijinul Centrului Cultural „Teodor Burada” al Consiliului Judeţean Constanţa. Juriul este constituit din Doina Ruşti - scriitoare, Adriana Irimescu - actriţă,  Andrei Boncea - producător de film.

 „Cred cu tărie în arta hibridă, într-o nouă formă de expresie care a început timid de trei decenii încoace. Între literatură, artele plastice, film sau muzică au crescut treptat teritorii de graniţă, din ce în ce mai întinse, pregătite să-şi declare autonomia. Filmul de artă, clipurile artistice, pictura tematică, muzica bazată pe text sau pe o temă literară, poezia ca manifestare vizuală, numeroasele forme ale artelor spectacolului, micro-ficţiunile, flash-ul literar, „instalaţiile” simbolice, adeseori bazate pe literatură, reinterpretarea spaţiului exterior prin varii modele, de la filmările cu dronă, mixate pe impresii tematice, la ingenioasele informaţii animate sau la imaginile parodice, care au umplut netul etc. totul tinde spre o schimbare majoră a sensului creaţiei. Ne aflăm în plină epidemie creativă. Gândiţi-vă doar  la milioanele de clipuri  (testimoniale sau simple înregistrări cu telefonul), în care un om a simţit nevoia de a-şi împărtăşi imaginarul casnic, şi vă veţi afla în centrul expansiunii. Toate aceste schimbări şi mai ales diversificarea actului creativ au dus la apariţia Asociaţiei Creatorilor de Ficţiune (ACF), care aduce alături scriitori, actori, artişti plastici, cineaşti, regizori, critici şi cronicari din domeniul ficţiunii, fotografi, creatori de concepte artistice, oameni capabili să creeze sau să ia parte la o creaţie colectivă etc.

 În principiu, orice membru al asociaţiei poate face propuneri, iar creatorii propuşi de cel puţin două persoane vor intra pe lista nominalizaţilor. Juriul va fi întotdeauna compus doar din 3 persoane. Mi se pare absurd să mimăm obiectivitatea aducând oameni mulţi, de cele mai multe ori anunţaţi în ultimul moment, pentru ca până la urmă să hotărască tot o singură persoană, autoritatea ocultă ori reţeaua nevăzută.  Cred sincer că e nedreaptă situaţia de nominalizat. Nominalizatul e un om adus să dea greutate celui care ia premiu. Cum totul este subiectiv în lume, am decis ca  listele cu nominalizaţii să fie suficient de lungi. Fiecare om de pe acea listă merită premiul. Pentru fiecare categorie va hotărî un singur om, justificându-şi public alegerea, prezentând calităţile fiecărei opere/persoane nominalizate.”, spune Doina Ruşti

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite