Pe lista invitaţilor s-a numărat şi un prozator, maghiarul György Dragomán, născut în Târgu Mureş, dar care a emigrat încă din copilărie în Ungaria, împreună cu părinţii lui. În fiecare dintre serile festivalului, poeţii au citit pe scena din sinagoga oraşului, iar înainte şi după a avut loc câte un mic concert.

Am fost şi eu la festival şi adevărul e că m-am hrănit cu poezie timp de trei zile (OK, nu doar cu poezie, ci şi cu ciorbă de perişoare, ciorbă de salată cu afumătură şi ardei umplut. Foarte bune!). 

După întâlnirile cu atât de mulţi poeţi într-un interval atât de scurt, recunosc însă că cel mai mult mi-a plăcut privirea asupra poeziei pe care a avut-o prozatorul. Într-o întâlnire cu cititorii, moderată de Nicoleta Munteanu, Dragomán (foto jos) a vorbit despre relaţia lui cu poezia, despre cum dacă vrei să fii prozator trebuie să citeşti poezie, pentru că ea îţi dă ritm. Şi-a amintit că în copilărie considera poezia o prostie şi a mărturisit că a scris nişte poezii pe care deocamdată nu le-a arătat nimănui.

György Dragomán a mai spus că şi-a făcut un obicei de a înota cu căştile în urechi, ascultând poezie, şi a adăugat că scuza „nu am timp să citesc poezie“ nu i se pare una justificată. „Îţi ia două minute să te speli pe dinţi dimineaţa, iar pentru a citi o poezie îţi poate lua mai puţin. Trebuie să citeşti poezie zi de zi, să ai o carte lângă pat. Să o deschizi în fiecare dimineaţă, să citeşti o poezie, apoi să te gândeşti la ea. Iar ea se va gândi la tine“, a mai spus prozatorul, în ceea ce a fost de fapt una dintre cele mai frumoase pledoarii pentru poezie pe care le-am auzit.

La festival a fost invitat şi Enrique Redel, editorul spaniol al lui Mircea Cărtărescu, care a vorbit despre „fenomenul Cărtărescu“ în Spania şi a mai spus că la anul se gândesc să traducă, la Editura Impedimenta, şi o carte de poezii a lui Cărtărescu.

Tot la întâlnirile din afara serilor de lecturi s-a vorbit şi despre ceea ce în Spania a devenit un alt fenomen: „poezie de Instagram“, publicată doar pe Internet, de oameni care au mulţi followeri, dar care ar produce literatură de o calitate îndoielnică. 

Poetul Ion Mureşan (foto sus) i-a numit „prescriitori“, oameni care fac „preliteratură“, şi a comentat că sunt necesari, pentru că fac literatura adevărată să existe, o întreţin: „Ei sunt foarte fericiţi, comparativ cu scriitorii, care nu sunt fericiţi. Se laudă între ei, se întâlnesc, strălucesc. Fac cenacluri, menţin vie dragostea pentru literatură şi atenţia către alţi scriitori“. Marin Mălaicu-Hondrari, poet, prozator şi unul dintre organizatorii festivalului, a concluzionat: „Eu cred că sunt un prescriitor. Pentru că sunt fericit“.

La Bistriţa a fost tare frig noaptea în miez de iulie, dar am supravieţuit pentru că ziua am înmagazinat în piele căldură, iar seara am adunat în ţesuturi poezie, cât mai multă poezie. Am luat cu mine versuri pentru tot restul anului şi nu m-am decis încă dacă le voi citi înainte sau după ce mă voi spăla pe dinţi.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.