Alexandra Conunova, născută în Republica Moldova, cântă pe o vioară Santo-Seraphin, datată Veneţia 1735. Violonista, premiată la Concursul „George Enescu” din 2011, spune că lucrarea lui Brahms,Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op.77,  este „o perlă în repertoriul violonistic”.

După ce ai făcut şcoala la Chişinău, acum cântaţi pe toate marile scene ale lumii. Cât de dificil a fost acest parcurs?

Am început să studiez vioara de la vârsta de 6 ani la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chişinău, la clasa Galinei Buinovschi. Eu am crescut, totuşi, în Ateneu. Tatăl meu a fost concertmaistru aici. Mă cunosc mulţi de aici, de când aveam cinci-şase ani. E o senzaţie specială pe care o trăiesc în Ateneu, spre deosebire de cea pe care o într-o orchestră străină, unde nu te cunoaşte şi nu te ştie nimeni. Tata a lucrat zece ani la Filarmonica „George Enescu”.  Mama a rămas în Chişnău. Părinţii mei din Chişinău au fost un motor extraordinar pentru cariera şi dezvoltarea mea. Dar Bucureştiul l-am îndrăgit de când eram mic copil. Veneam la tata aici, în vizită. Mă leagă, aşadar, o nostalgie frumoasă faţă de Capitală. Tata lucrează acum în Spania. Nu mai am rude în Bucureşti. În prezent, studiez, am o familie, un băieţel în vârstă de cinci ani. Eu şi copilul locuim în Elveţia. Concursurile câştigate mi-au deschis foarte multe porţi. I-am avut profesori pe Petru Munteanu (Academia de Muzică din Rostock), Krzysztof Wegrzyn (Universitatea de Muzică, Teatru şi Mass-Media din Hanovra), Renaud Capuçon (HEMU Lausanne). Am luat lecţii şi cu Ivry Gitlis, Igor Oistrakh, Igor Ozim. Am câştigat Concursul „George Enescu”  în 2011, dar cred că cel mai important premiu a fost Concursul Ceaikovski, câştigat în 2015, când am fost distinsă cu medalia de bronz.  

Cât studiezi în timpul unei zile?

Din motive personale, mi s-au schimbat valorile în ultimul an, am început să văd altfel lumea şi viaţa. Nu mă interesează să repet ore în şir doar perfecţiunea tehnică. Emotivitatea şi inima le-am avut de la Dumnezeu dintotdeauna, dar niciodată nu am fost înainte destul de serioasă în ceea ce priveşte tehnica, deşi la concursuri am fost întotdeauna precisă. Însă între timp atitudinea mea s-a schimbat, am devenit mult mai mult mai interesată de sensul interpretării mele, am început să mă întreb ce transmit receptorilor mei. A început să mă preocupe cum vreau să fie construită fraza, cum receptează publicul ceea ce eu interpretez. Nu pot să spun că am atins o perfecţiune tehnică, întotdeauna este loc de mai sus şi de mai bine, însă am ajuns într-un stadiu în care tehnica nu mai este cea mai mare provocare pentru mine. Acum mă preocupă cu adevărat sensul muzicii, cum pot să transmit un mesaj, aşa cum eu îl înţeleg. Am considerat, întotdeauna, că noi, soliştii, suntem ca nişte terapeuţi pentru publicul nostru, pentru că publicul vine la concert după o zi de muncă, se aşază în sală şi, subconştient, doreşte să primească ceva frumos. E important să reuşeşti să atingi inimile oamenilor care stau în sală. Muzica ta devine un leac pentru aceştia. Nu mai vreau să fac o muzică tehnică, rece, care nu spune…nimic.

Cum te-ai adaptat în Elveţia?

Nu pot să spun că îmi place la nebunie să fiu în toate ţările în care merg să cânt. Îmi este foarte dor de familie, pentru că toţi ai mei sunt în Chişinău. Nu-mi este dor de ţară, dar îmi este dor de familia mea din Moldova. Am înfiinţat o fundaţie în 2015, VitArt, de care se ocupă părinţii mei. Cu banii obţinuţi din premiul  Borletti-Buitoni Trust - una dintre condiţiile acordării acestuia a fost folosirea resurselor financiare exclusiv în scopuri profesionale – am oferit, prin fundaţie, burse de practică pentru studenţi şi elevi. Proiectele desfăşurate în cadrul VitArt sunt axate pe terapia prin artă, bursierii urmând să susţină recitaluri, concerte de 40-60 de minute în spitale, închisori, aziluri, grădiniţe. Deci aceste lucruri mă leagă de Chişinău. În Elveţia, am găsit însă locul în care pot să mă odihnesc sufleteşte.  Oameni sunt educaţi, nu sunt grăbiţi, nu există nici o urmă de agresivitate. Singura problemă e că toate chitanţele sunt cam scumpe.

Ce proiecte ai în continuare?

Am patru agenţii care se ocupă de mine. Nu este uşor să îţi construieşti o carieră astăzi, pentru că sunt foarte mulţi colegi competitivi, care cântă foarte bine.  Este foarte greu să răzbaţi şi să te impui. Am însă foarte multe proiecte, am o agendă plină în următoarea perioadă. După ce plec din Bucureşti, voi înregistra primul meu disc cu cele două sonate ale lui Prokofiev, după care voi cânta, alături de Orchestra din Torino, la Torino şi, respectiv, la Washington. Ulterior, sunt invitată la Stuttgart şi în Japonia.   

Interviul integral pe siteul Filarmonicii "George Enescu".

Concert simfonic

Joi şi Vineri, 30 şi 31 Martie 2017, 19:00 - 21:00

Sala mare a Ateneului Român

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor

CHRISTIAN BADEA

Solistă

ALEXANDRA CONUNOVA

Program

Johannes Brahms

Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 77

Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68

Alexandra Conunova, născută în 1988 în Republica Moldova, a început studiul viorii la vârsta de şase ani. A urmat studiile universitare în Germania, la Hanovra, la clasa  profesorului Krzysztof Wegrzyn. A studiat, de asemenea, şi cu violoniştii Boris Kuschnir, Mihaela Martin, Ivry Gitlis şi Igor Oistrah. În prezent locuieşte la Vevey, în Elveţia. Solista a câştigat importante premii internaţionale, la concursurile „Henri Marteau” (2008), „Ion Voicu” (2009), „Tibor Varga” (2010), Deutsche Stiftung Musik Leben (2011).  În 2011 a fost laureată şi la Concursul „George Enescu” .  În 2012 a câştigat Premiul I la Concursul „Joseph Joachim” de la Hanovra. Succesul de care s-a bucurat  la această competiţie i-a asigurat un  CD de debut la Naxos.

Apreciată pe scene de prestigiu, Alexandra Conunova a fost acompaniată de orchestre precum Münchner Kammerorchester, Hofer Symphoniker, NDR Radio Philharmonic, Norddeutsche Philharmonic Rostock, Orchestra internaţională din Geneva, Orchestra Hermitage din St. Petersburg, Orchestra Festivalului Verbier, sub bagheta dirijorilor Christfried Gockeritz, Ilarion Ionescu-Galaţi, Alexandru Lascae, Hannu Lintu, Juhanni Numminen, Patrick Strub, Gabor Takacs Nagy, Johannes Wilder, Niklas Willen.  În stagiunea trecută a susţinut un recital la Septembre Musical din Montreux, a participat la Festivalul Beethoven de la Bonn, la Festival de Pâques de la Aix en Provence şi a întreprins un turneu în Japonia şi Coreea de Sud. Pasionată de muzica de cameră, violonista a lansat primul său CD cu Conunova Quartet şi cu clarinetistul Heiner Schindler, cu cvintetele de Mozart şi Brahms. În prezent, face parte din formaţia recent fondată, Arts Global String Quartet şi este susţinută de Arts Global Artistic Foundation, care promovează tinere talente excepţionale.

În 2013, i-a fost decernat Premiul Julius Bär, distincţie care include participarea cu un recital solo în programul Festivalului Verbier în ediţiile 2014 şi 2015. Alexandra Conunova cântă pe o vioară Santo-Seraphin, datată Veneţia 1735, ce i-a fost împrumutată de către Deutsche Stiftung Musikleben. În prezent, face parte din formaţia recent fondată, Arts Global String Quartet şi este susţinută de Arts Global Artistic Foundation, care promovează tinere talente excepţionale. În 2013, i-a fost decernat Premiul Julius Bär, distincţie care include participarea cu un recital solo în programul Festivalului Verbier în ediţiile 2014 şi 2015.