Un accident numit Popescu

Când nu chiulesc, nu călătoresc în străinătate în calitate de membri ai unor delegaţii ce stabilesc iluzorii legături de prietenie cu parlamente din ţări pe care îţi e tare greu să le localizezi pe hartă, când nu dorm în scaunele mult prea confortabile, nu bat câmpii la televizor ori nu îşi votează noi şi noi privilegii - şi asta nu numai în vremea guvernării Ponta-, aleşii din Parlamentul României vor să pună ordine în cultură.

Un domeniu în care devin peste noapte experţi, domeniu pe care îl suspectează instantaneu de impuritate, de primejdioasă virusare şi care are are nevoie de intervenţia lor urgentă şi, mai cu seamă, competentă şi responsabilă spre a fi salvat de la pieire, de la contaminarea cu influenţe nefaste, care influenţe ajung să fie primejdios răspândite şi să afecteze ori sănătatea morală a naţiei, ori bugetul naţional. Care astfel s-ar putea să nu mai ajungă pentru satisfacerea capriciilor lor păguboase.

Puţin importă că respectivii parlamentari nu au niciun fel de calificare în domeniu. Nu contează nicidecum că, până în momentul în care îşi inventează misiunea de salvatori, nu s-au făcut prin nimic remarcaţi şi că au încasat degeaba diurne şi forme forfetare. Nu are importanţă nici că, dându-şi imprudent cu părerea ba despre filme, ba despre spectacole, ba despre instituţii, se acoperă de ridicol. Ruşinea nu prea face parte dintre itemii ce definesc parlamentarul român, iar clădirea Parlamentului e, graţie răposaţilor Nicolae Ceauşescu şi Anca Petrescu, suficient de mare ca să îi încapă şi pe mai departe pe “aleşii” care, vorbind doar spre a se afla în treabă, adică spre a putea şi ei să se laude măcar cu o intervenţie în plen, au debitat prăpăstii.

În luna septembrie a ţinut câteva zile afişul necugetata intervenţie a deputatului PSD Victor Cristea căruia, aşa, pe nepusă masă, i-a venit ideea de a se război cu filmul Poziţia copilului, premiat cu Ursul de aur la Festivalul de la Berlin. Niţeluş speriat de reacţia autenticilor oameni de cultură, de revolta cineaştilor şi atenţionat probabil de mai-marii partidului că discursul lui era mult prea îmbibat de nostalgii comunistoide, parlamentarul în cauză a dat-o apoi la întors, şi-a nuanţat poziţia, a spus că de fapt alta a vrut el să spună şi uite aşa scandalul s-a stins, iar domnul Cristea şi-a reluat, nestingherit de nimeni, viaţa liniştită din Parlament.

Ca să nu fie acuzată de inactivitate că oricum nu se mai prea zăreşte, deşi motive de atac la năzbâtiile Puterii ar exista berechet, iată că nici Opoziţia nu se lasă mai prejos, se ocupă şi ea la fel de diletant de cultură şi marchează năpraznic dându-şi autogoluri, spulberându-şi şi în acest chip bruma de credibilitate rămasă. A făcut-o deunăzi prin glasul şi sacrificiul unui anume domn Dan Cristian Popescu, deputat al firavei Forţe Civice, ales în sectorul 2, Bucureşti. Respectivul ins, băiat de “familie bună”, odraslă de profesori universitari, crescut în mediu academic, carevasăzică om cu pedigree, aşa după cum putem afla din blogul anume creat de civicul parlamentar spre a-şi informa prompt alegătorii în legătură cu activitatea sa în slujba naţiunii, vrea nici mai mult, nici mai puţin decât închiderea, desfiinţarea Institutului Cultural Român. Care Institut ar fi fost şi este, în opinia omului nostru, om de dreapta, cu credinţă în Dumnezeu, în familie, în capitalism şi în egalitatea de şanse, după cum ne asigură chiar prea-intelectuala sa persoană pe acelaşi blog, nici mai mult, nici mai puţin decât “o anecdotă bugetofagă”. Atât în vremea cât a fost condus de Horia-Roman Patapievici, cât şi în timpul preşedinţiei de tristă amintire a intelectualului ardelean Andrei Marga. Şi care continuă să devoreze bugetul naţional şi sub conducerea inodorului, incolorului şi insipidului domn Lilian Zamfiroiu.

Nu încape niciun fel de îndoială că ceea ce s-a întâmplat la ICR în timpul mandatului domnului Marga şi ceea ce se întâmplă acum, când domnul Zamfiroiu acţionează precum apa sfinţită, adică nu face nici bine, nici rău, nu a fost şi nu este deloc de lăudat. Rolul domnului deputat Popescu ar fi fost să sublinieze acest lucru, să ceară măsuri de ameliorare, revenirea la normalitate, desemnarea în fruntea Institutului a unei personalităţi culturale autentice, a cărei primă misiunea să fie recuperarea prestigiului pierdut al ICR, nu să pună semnul egalităţii între mandatele Marga, respectiv Zamfiroiu, şi cel al domnului Patapievici. Să îşi folosit formarea în mediul academic, cum zice domnia-sa, şi să nu producă de la tribuna Parlamentului, mostre de gândire otova. Domnul deputat ar fi trebuit să vorbească informat, nu bazându-se pe valul de calomnii lansat de propaganda uselistă asupra echipei Patapievici- Mihăieş-Tania Radu, calomnii propagate doar spre a putea fi justificată abuziva măsură de înlăturare a celor trei intelectuali de forţă din fruntea ICR.

Citesc în aceste zile Cartea Atelierelor, un volum apărut foarte recent la editura bucureşteană Nemira, în care se documentează mai mult decât convingător, prin mărturii şi interviuri, strălucita activitate a Academiei itinerante Andrei Şerban,unul dintre zecile, din sutele de proiecte susţinute de ICR în anii când în fruntea acestuia se afla Horia-Roman Patapievici. Îi recomand domnului deputat să îşi sacrifice câteva ore din mult prea preţiosu-i timp, să parcurgă cartea, cu speranţa că astfel va realiza ce enormitate a debitat când a pus sub acelaşi semn cele trei conduceri succesive ale Institutului. Care Institut, chiar şi în nefastul an 2013, a sprijinit totuşi publicarea în străinătate a 400 de titluri din literatura română.  

Deşi par a continua boicotul la adresa Antenei 3, televiziune care, printre altele, are în nocivu-i palmares şi participarea activă la demolarea uselistă a ICR şi la compromiterea echipei conduse de domnul Horia-Roman Patapievici, parlamentarii Opoziţiei, prin intervenţii necugetate precum cele ale domnului Dan Cristian Popescu, se plasează, probabil inconştient, cu certitudine în chip iresponsabil, în continuarea şi în siajul acţiunilor defăimătoare ale respectivului post şi ale politicienilor pe care acesta îi slujeşte la adresa, din păcate, de pe acum fostului ICR.

Îl invit pe domnul deputat Dan Cristian Popescu să îşi recapete uzul raţiunii şi să îşi retragă dezonoranta declaraţie politică. Dacă nu de ruşinea electoratului său, dacă nu de propria ruşine, măcar de aceea a părinţilor domniei sale, părinţi de care înţeleg că alesul civic ar avea motive a se mândri.

Şi îl mai invit pe dl. Dan Cristian Popescu să se gândească că nu prea există român care să fie mulţumit de activitatea parlamentarilor pe care îi plăteşte din taxele şi impozitele sale. Asta nu înseamnă că vreunui român cu scaun la cap i-ar trece, fie şi accidental prin minte, să ceară desfiinţarea Parlamentului, ci doar îmbunătăţirea activităţii lui. O îmbunătăţire cu şanse de realizare dacă în viitoarea lui componenţă nu s-ar afla personaje-accident, precum dl.Dan Cristian Popescu.

Cam la fel stau lucrurile şi în cazul actualului ICR. “Accidente” politice, aşa cum au fost şi sunt dl. Marga şi dl. Zamfiroiu, nu presupun deloc închiderea instituţiei. Ci scoaterea ei de sub nefasta influenţă a politicului.