Într-o joi, apoi vineri, 28 Februarie - 1 martie, la Ateneul Român
Erich Wolfgang Korngold: Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35
Dmitri Şostakovici: Simfonia nr. 5, în re minor, op. 47
Solistă: Ioana Cristina Goicea
Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu“
Dirijor: Christian Badea

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Încerc să temperez tentaţia de a trece repede peste Concertul pentru vioară. Elev al lui Mahler, Korngold a avut trei mari perioade creative. Mai întâi la Viena la începutul secolului XX, în chip de Wunderkind, ştiind tot, de la concert, simfonie şi până la operă; modern, desigur, dar crezând cu încăpăţânare în puterea melodiei, fascinat, în ciuda tuturor tendinţelor vremii, de valsurile lui Johan Strauss. Pleacă brusc la Hollywood (cu inima îndoită, nazismul îşi arunca umbrele din ce în ce mai hidoase în 1935), unde devine părintele muzicii de film. Niciodată până atunci, muzica şi convenţia cinematografică nu se întâlniseră într-o osmoză atât de perfectă. Este ilustratorul muzical al filmelor lui Errol Flynn, însoţind cu laitmotive ingenios dezvoltate personajele din Captain BloodRobin Hoodşi toate peliculele cu piraţi care au fascinat lumea. Comunitatea muzicienilor „serioşi“ s-a distanţat, ca şi cum ar fi semnat un pact faustian, însă după război, când a revenit la compoziţia pentru săli de concert, filmul devenise catalizatorul creaţiei lui, iar Concertul pentru vioară, creat de Jascha Heifetz (nimeni altul!), poate fi privit astăzi ca un echivalent muzical al unei pelicule precum Nuovo Cinema Paradiso.

Dar Korngold revine constant pe afişe abia după 1990 şi publicul descoperă azi Die Tote Stadt (povestea oraşului mort, operă compusă demult, la Viena) peste tot în lume, mai puţin în România. Christian Badea însuşi a dirijat-o la Sydney, spectacolele din 2012 devenind notorii ca exemplu de creativitate, atunci când administraţia Operei Australia a constatat că orchestra imaginată de Korngold era atât de mare încât nu încăpea în fosă, fiind mutată într-un studio, de unde sunetul era transmis prin fibră optică spre o instalaţie de sunet de înaltă fidelitate, cântăreţii de pe scenă urmărind indicaţiile repetitorului, în timp ce dirijorul avea feedback-ul scenei de la lavalierele soliştilor.

Ioana Cristina Goicea

Şi Concertul pentru vioarăare o orchestră neobişnuit de mare, pe care Christian Badea a echilibrat-o excelent pentru ca vioara Cristinei Goicea să se audă perfect tot timpul. Experienţa de fost violonist a dirijorului şi-a spus cuvântul încă o dată. O solistă cu o solidă reputaţie internaţională, Cristina Goicea nu a fost deloc intimidată de discografia pletorică a concertului lui Korngold, dominată de Perlmann sau Mutter, şi a cântat cu o dezinvoltură reţinută, sugerând o întoarcere la origini, la Heifetz, la inocenţa sentimentală a filmului hollywoodian interbelic, rafinat simfonic de un mare compozitor. O foarte bună interpretare, urmată de un encore, ultima parte din Sonatalui Ysaÿe, aşa cum a anuţat cu politeţe solista, a încheiat prima parte a serii. Revenind la Korngold, pentru cei care vor să-l cunoască mai bine, un spectacol recent cu Die Tote Stadt poate fi găsit legal şi gratuit, într-o transmisiune de la Komische Oper Berlin oferită de Opera Vision, aici.

La pauză am remarcat iar, cu tristeţe, un comportament al abonaţilor Filarmonicii, ce-i drept, foarte puţini, care vin la Ateneu pentru a asculta un solist în concert, iar dacă în partea a doua nu se cântă o simfonie de Brahms sau de Beethoven, pleacă pur şi simplu. Păcat, au pierdut una dintre cele mai reuşite execuţii ale orchestrei la care îşi cumpără abonament de ani de zile.

Citiţi continuarea articolului despre cum a fost Simfonia nr. 5 de Şostakovici pe blogul Despre Opera.