Respectiva reţea socială, catalogată adesea şi nu tocmai pe nedrept ca frivolă, artificială, ori întruchipare a unei false comunicări interumane, are câteodată, orice s-ar spune, capacitatea de a lua pulsul vieţii mult mai rapid decât orice organism media. Ea reflectă, cel mai adesea instantaneu, instinctual, necontrolat, în formulări sumare, neelaborate, dar mai relevante decât orice editorial, reacţia necenzurată a unui impresionant număr de cetăţeni la feluritele breaking news-uri ale posturilor de televiziune. Existenţa ori nu pe facebook, dar şi pe alte reţele de socializare a unei reacţii consistente, vii, netrucate la zisesele news alert sau breaking news le certifică într-un fel acestora autenticitatea şi impactul în opinia publică.

Profesor fiind, adică obligat prin însăşi profesia de bază a domniei sale să fie extrem de atent la reacţiile celor cărora li se adresează şi să îşi adapteze discursul şi acţiunea unor asemenea stimuli, ar fi fost firesc ca domnul Andrei Marga să se întrebe de ce precipitata şi impusa plecare a domniei sale din fruntea unei instituţii pe care a condus-o din septembrie încoace, a determinat o atât de mare satisfacţie.

Nu scenarita de tip Ion Cristoiu căreia i-au căzut victimă nenumăraţi comentatori de televiziune, scenarită la amplificarea căreia a contribuit domnul Marga însuşi prin felul în care s-a exprimat în interviul acordat unui binecunoscut cotidian on line, prin termenii în care şi-a formulat scrisoarea de demisie şi prin apariţia televizată de la Realitatea tv, apariţie devenită de-a dreptul delirantă graţie contribuţiei nervoase a jurnalistului Cornel Nistorescu, care a imaginat un veritabil complot intern şi internaţional căruia i-ar fi căzut victimă demisionarul demis, contează cu adevărat.

Nu fabulaţiile potrivit cărora, prin acţiunile sale din ultimele nouă luni, domnul Andrei Marga ar fi atacat muşuroaie ori ar fi deranjat ceea ce domnul Marga însuşi numeşte “constelaţii de interese”, inclusiv interesele unor servicii secrete româneşti ai căror agenţi ar fi fost directorii demişi ori care ar fi urmat să fie demişi ai diverselor filiale din străinătate ale ICR, merită cu adevărat atenţie. Nu detaliul că domnul Marga şi-ar fi pierdut funcţia la schimb cu dobândirea de către PNL a controlului asupra CNAS are, la urma urmei, importanţă.

Chiar dacă demiterea domnului Andrei Marga nu a fost tocmai în conformitate cu regulile şi procedurile democratice, orice om cât de cât lucid şi minim informat conştientizează că felul în care cărturarul ardelean, cum îi place să se autocaracterizeze, a condus ICR a fost profund dăunător nu doar instituţiei, nu numai coaliţiei aflată la guvernare, ci României însăşi.

Într-un timp record, domnul Marga a adus în stare de colaps un organism care, orice s-ar spune, funcţiona bine şi, mai presus de toate, asigurase credibilitate politicilor şi acţiunilor culturale pe plan extern ale României. Vârfurile intelectualităţii româneşti, artişti de prestigiu, mari actori, întreg valul de tineri creatori din domeniul cinematografiei devenită în ultimii ani un prestigios şi eficient ambasador cultural şi imbatabil vector de imagine, oameni care prin activitatea lor au cauţionat actvitatea ICR în anii în care acesta a fost condus de echipa lui Horia- Roman Patapievici, s-au desolidarizat rând pe rând et pour cause de acţiunile echipei Marga şi de naţionalismul agresiv al acestuia. Au calificat ICR drept o instituţie nefrecventabilă.

Dl. Andrei Marga, în loc să atenueze disensiunile, aşa cum ar fi făcut orice manager familiarizat cu specificul diplomaţiei culturale, nu a încercat decât să le încarce cu un plus de tensiune negativă. În apariţiile sale televizate, Andrei Marga a împărţit creatorii în buni şi răi, buni fiind numai cei ce îl susţineau, ajungând astfel să determine, între altele, macularea prezenţei cu totul speciale a României la Salon du Livre de la Paris.

Domnul Marga nu a abandonat niciun moment atitudinea de talk show  televizat din vremea în care partidul domniei sale se afla în opoziţie, atitudine pentru care a fost recompensat mai întâi cu postul de ministru de Externe unde nu a performat şi mai apoi cu cel de şef al ICR. Un ICR pe care l-a transformat într-un imens studio de televiziune, într-o nepotrivită filială sui generis a Antenei 3, de unde a continuat să se războiască cu adversarii săi reali ori imaginari.

Nu mi se pare inutil să le reamintesc în context celor ce aplaudă contribuţia premierului Victor Ponta la înlăturarea domnului Marga că, în cazul scandalului Salon du Livre, prim-ministrul a preferat să se erijeze în susţinător al celui a cărui înlocuire a cerut-o public şi pe un ton care nu mai lăsa loc nici unei îndoieli şi nici unei ieşiri la 12 iunie.

Tot dl. Marga s-a plasat frecvent în conflict deschis cu Ministerul de Externe, transferând în plan public disputele personale pe funcţii şi pe ciolan cu titularul acestuia, dl. Titus Corlăţean. A organizat concursuri pentru ocuparea unor posturi inexistente, fără ştirea Externelor, în dispreţul legii, şi a forţat validarea acestora. A pus în pericol coerenţa acţiunii în exterior a ţării.

Acelaşi domn Marga a gestionat incorect şi discreţionar fondurile, oricum diminuate, de care dispune ICR, creând tot felul de filiale ale Institutului pe teritoriul României, aceasta în dispreţul misiunii declarate a instituţiei şi în pofida evidenţei că respectivele filiale dublau în chip inutil activitatea Inspectoratelor judeţene de cultură. Dl. Marga şi-a editat pe banii instituţiei pe care a fost trimis să o conducă propria-i cărticică pe care, de teama unui scandal public, a retras-o de la vânzare în ultimul moment, definind-o drept manual de uz intern.

Fostul rector pe termen lung al Universităţii clujene, cu mandate mereu reînnoite, adesea graţie unor prestidigitaţii legislative, s-a dovedit incapabil de dialog cu unul dintre vicepreşedinţii ICR, dl. Simon, cu mulţi dintre cei mai performanţi angajaţi ai Centralei din Bucureşti care, fie că au preferat soluţia demisiei, fie au intrat în lungi concedii fără plată, aşteptând vremuri mai bune.

Susţinându-l la Cluj pe Mircea Arman în lupta de guerillă pe care managerul Tribunei o duce cu mai toţi intelectualii marii cetăţi transilvane, cu Uniunea Scriitorilor, cu Universitatea pe care până mai ieri a condus-o, dl. Marga şi-a mai dovedit încă o dată inabilităţile pentru dialog şi disponiblitatea spre compromisuri necesare.

Eşecul Marga e simptomatic pentru eşecul mai multor numiri necugetate făcute de USL, în speţă de PNL, în fruntea unor instituţii-cheie. Deocamdată premierul, liderii coaliţiei, majoritatea parlamentară au preferat să înghită minciunile, grandomania şi povestea cu cocoşul roşu a falselor realizări din fruntea TVR ale lui Elwis Săftoiu. Va veni însă vremea când şi domn Ubu din TVR va împărtăşi soarta domnului Marga. Soarta oamenilor nepotriviţi trimişi în locuri nepotrivite.

Iar dacă domnului Andrei Marga îi rămâne totuşi prestigiul, fie el chiar şi diminuat de situaţia actuală dar şi de bănuitul său statut de fost colaborator al Securităţii, de om al cărţii şi al şcolii, lui Elwis Săftoiu nu îi va rămâne chiar nimic.