La Filarmonica bucureşteană. Simfonicele în serie - un real beneficiu!

Iată o formulă pe deplin funcţională privind construcţia unei stagiuni de concerte, o formulă care dă roade. Pentru publicul bucureştean, pentru abonaţii Filarmonicii, pentru majoritatea membrilor ansamblului, constituie un real beneficiu faptul că anume şefi de orchestră invitaţi îşi iau răspunderea specială a se ocupa de starea de bine a primului colectiv simfonic al ţării.

Temeinicia lucrului extins - iată ! - pe parcursul a două programe simfonice, a două săptămâni, a patru concerte, se dovedeşte a fi utilă. Recent, dirijorul Christian Badea a condus două lucrări fundamentale ale repertoriului simfonic al primei jumătăţi a secolului XX, anume Simfonia a II-a de Serghei Rachmaninov şi Simfonia Alpilor de Richard Strauss. Sunt valorile simfonismului continuator al datelor Romantismului muzical de secol XIX; în ce priveşte consistenţa şi grandoarea gândirii simfonice, construcţia amplă purtătoare a unui mesaj umanist deloc maculat de orientările angoasate ale expresionismului epocii.

Dintre acestea, opusul marelui compozitor rus a beneficiat de acea susţinere amplă extinsă pe spaţiile largi ale unui excurs simfonic excelent condus de şeful de orchestră; ...cu eficientă angajare din partea membrilor ansamblului. In bună parte sunt date ce au putut fi regăsite şi în marele opus straussian, acest imans poem simfonic structurat pe douăzeci şi două de tablouri; cărora le-a lipsit însă acel rafinament timbral al moliciunii alămurilor care în viziunea autorului se doresc a fi topite în sonoritatea cumpactă a corzilor, a ansamblului. Imaginea unei plimbări montane nu este nouă în literatura cu sens programatic a epocii.

Nou este faptul că abilitatea orchestrală a autorului, simţul său coloristic exceptional, au putut nuanţa imaginea muntelui de o manieră diferită în ascensiune, în razele răsăritului de soare şi, de asemenea, în sens invers, în lumina caldă a apusului. Sunt echilibre ale sonorităţilor strussiene pe care Badea ştie a le solicita, pe care membrii ansamblului au menirea a şi le însuşi drept un dat profesional important.

Dar pentru publicul bucureşten momentul inedit l-a constituit evoluţia solistică a minunatului cornist englez Martin Owen, artist de largă circulaţie internaţională. Am recunoscut în evoluţia domniei sale datele unei tradiţii extinse privind cântul cultivat în cazul alămurilor; de asemenea datele unui talent solistic autentic sprijinit de un profesionalism imbatabil; am în vedere controlul nuanţelor, al culorilor timbrale, de asemenea forţa, elocvenţa frazării în cazul susţinerii părţii solistice a celui de al patrulea Concert mozartian în mi bimol major. Este o veritabilă bijuterie muzicală a Rococo-ului vienez, lucrare pe care solistul a oferit-o cu generozitatea unei fireşti adresări.

Construit admirabil, concertul a programat în deschidere un majestuos Te Deum pentru cor şi orchestră, lucrare comandată lui Joseph Haydn pentru a comemora personalitate împărătesei Maria Teresa. Realizată cu participarea Corului Academic al Filarmonicii - ansamblu condus de maestrul Iosif Ion Prunner, în cazul concertului la care am asistat lucrarea a fost marcată de datele începutului de program, de o acomodare treptată privind intrarea în starea de comunicare specifică; în partea mediană a lucrării, o sporită coeziune în cazul suflătorilor de lemn ar fi fost de dorit; de asemenea o atenţie firească privind dicţiuniea, pregnanţa consoanelor ce conturează vocalele, în cazul textului latin al lucrării vocal-simfonice.                                

Materialul a apărut iniţial în publicaţia Actualitatea Muzicală.