Jude Law, Benedict Cumberbatch şi alţi 250 de artişti britanici pledează pentru rămânerea Marii Britanii în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 250 de artişti britanici, actori, muzicieni şi scriitori, printre care actorul Jude Law şi scriitorii Hilary Mantel şi John le Carré, avertizează, într-o scrisoare publicată vineri, că o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar transforma ţara într-un ”outsider”, inclusiv al lumii culturale mondiale.

Semnat de 282 de personalităţi ale lumii culturale, manifestul a fost publicat în Daily Telegraph şi Guardian, cu o lună înainte de referendumul din 23 iunie, organizat de guvernul conservator al lui David Cameron pentru a decide dacă Regatul Unit rămâne sau nu în Uniunea celor 28 de state europene.

"Marea Britanie nu doar că este mai puternică în Europa, ea este mai imaginativă şi mai creativă, iar succesul nostru artistic mondial ar fi serios afectat de o ieşire din UE. [...]De la Sheakspeare la Bowie, creativitatea britanică inspiră şi influenţează restul lumii”, scriu semnatarii, printre care actorii Jude Law , Benedict Cumberbatch, Keira Knightley şi Patrick Stewart, scriitorii Carol Ann Duffy, Hilary Mantel şi John le Carré, muzicienii Hot Chip şi Paloma Faith şi stilista Vivienne Westwood.

"A părăsi Europa ar însemna un salt în necunoscut pentru milioane de persoane care, în Regatul Unit, lucrează în domeniile artistice, şi pentru alte milioane care, aici sau în străinătate, beneficiază de creşterea şi dinamismul sectorului cultural britanic”


Scrisoarea apare în contextual în care un sondaj realizat printre membrii Federaţiei insdustriilor britanice de creaţie relevă că 96% dintre ei vor să rămână în Uniunea Europeană.Printre motive invocate se numără accesul la piaţa europeană, la fonduri europene, la libertatea de circulaţie a talentelor, precum şi la influenţa pe care o exercită.

În acelaşi context, peste 300 de lideri din mediul de afaceri şi antreprenori au semnat o scrisoare în favoarea ieşirii din UE, publicată de Daily Telegraph. Ei au avertizat că apartenenţa la UE subminează competitivitatea britanică, iat Brexitul va “crea mai multe locuri de muncă”.

Printre semnatari se numără fondatorul Superdrug Peter Goldstein, fostul vicepreşedinte Sony Steve Dowdle, dar şi directorul de operaţiuni al Goldman Sachs David Sismey.Ei susţin că afacerile britanice ar “creşte mai repede, s-ar extinde pe pieţe noi şi ar crea mai multe locuri de muncă” în afara UE.

Referendumul urmează să aibă loc pe 23 iunie, când alegătorii britanici vor fi întrebaţi dacă vor ca ţara lor să rămână sau să iasă din Uniunea European.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite