John Malkovich este „criminal“ pe scena Ateneului din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul John Malkovich, dublu nominalizat la premiile Oscar, vine în România pentru a juca în drama teatrală „The Infernal Comedy - Confessions of a Serial Killer“, pusă în scenă în cadrul Festivalului „George Enescu“ la Ateneul Român.

Pe 9 septembrie, de la ora 17.00, Festivalul „George Enescu“ prezintă publicului românesc unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale acestei ediţii – „The Infernal comedy“, spectacol dezvoltat de dirijorul austriac Martin Haselböck, împreună cu actorul american John Malkovich şi cu regizorul austriac Michael Sturminger.

Piesa, care a avut premiera în 2006, în Los Angeles, este scrisă special pentru John Malkovich. Actorul american este narator şi singurul personaj al firului epic, iar piesa este un „musical“ cu arii ale unor compozitori celebri (Antonio Vivaldi, Joseph Haydn, W. A. Mozart, L. Van Beethoven), interpretate de orchestra de cameră Wiener Akademie, condusă de Martin Haselbock, şi de sopranele Laura Aikin şi Aleksandra Zamojska. Spectacolul este subtitrat în limba română.

Nominalizat de două ori la premiile Oscar pentru „Locuri în inimă/ Places in the Heart“ şi „În bătaia puştii/ In the line of fire“, actorul John Malkovich este una dintre figurile legendare ale cinematografiei americane contemporane. Aceasta este pentru prima dată când John Malkovich vine în România şi va interpreta rolul unui criminal în serie în piesa „The Infernal Comedy - Confessions of a Serial Killer“.

Concertul se va desfăşura cu casa închisă, dar mai sunt disponibile bilete la Cinema Digiplex, unde se va realiza o transmisie live.

Seria „Spectacole de operă şi balet“ aduce, pe 9 septembrie, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, un alt eveniment de excepţie – „Otello“, de Giuseppe Verdi, în interpretarea Corului şi Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti, iar la pupitru se va afla dirijoarea americană Kery-Lynn Wilson. În rolul principal este distribuit tenorul german Peter Seiffert, distins cu un premiu Grammy pentru înregistrarea interpretării operei „Tannhäuser“, de Richard Wagner, sub bagheta maestrului Daniel Barenboim.

În aceeaşi seară, de la ora 19.00, la Sala Palatului, Orchestra Simfonica Nazionale Della RAI va interpreta, sub bagheta lui Juraj Valčuha, „Suita nr. 1 în Do Major op. 9“, a lui George Enescu,  „Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră“ al lui Philip Glass cu solista Anna Ţifu, laureată a Concursului Internaţional „George Enescu“, „Tzigane“ de M. Ravel, rapsodie pentru vioară şi orchestră op. 76 (1924) şi Suita pentru orchestră „Ritualul primăverii“ a lui I. Stravinski.

Informaţii despre programul complet al festivalului pot fi găsite pe site-ul Festivalului „George Enescu“.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite