De-a râsu’-plânsu’ pe platourile de filmare

MAKING OF "America, venim!" - o nouă comedie românească ameninţă să ne descreţească frunţile

Lungmetrajul „America, venim!“, în regia lui Răzvan Săvescu, s-a turnat atât în România, cât şi în Statele Unite. În ultimele zile de filmări pe meleagurile noastre, am aruncat o privire în „bucătăria“ acestei producţii

Ştiri pe aceeaşi temă

 În urmă cu două săptămâni au început filmările pentru comedia „America, venim!“, filmul de debut al regizorului Răzvan Săvescu. Înainte de asta el a jucat în „Cum vă place?“, „Stare de fapt“ şi a regizat şi scris serialele „La servici“ şi „La bloc“.

Acum trei ani o mână de oameni se întâlneau accidental într-o seară în care actorul Gheorghe Ifrim avea să povestească, spre amuzamentul celorlalţi, peripeţiile prin care treceau actorii în turneele lor din anii ’90. Replica lui Tudor Giurgiu, „Ăsta e filmul pe care îl vreau“, a fost de ajuns pentru ca a doua zi regizorul Răzvan Săvescu împreună cu soţia sa, actriţa Oana Ioachim, să aştearnă pe hârtie scenariul a ceea ce urma să devină povestea plină de umor şi neprevăzut prin care trece trupa unui teatru de provincie, aflată pentru prima dată la New York.

Este ziua de Sf. Mărie, iar la vila din Snagov nici vorbă de sărbătoare, deşi este mare agitaţie, se aud râsete şi e rost de voie bună. Păşim pe platourile de filmare pe la 20.30, este răcoare şi suntem întâmpinaţi de Roxana Elecheş, prin a cărei staţie, prinsă la brâu, se aude vocea puternică şi impozantă a Adrianei Răcăşan: „Linişte! Se filmează! Motor!“. Adriana este asistentul regizorului sau, în limbajul cinematografic, „1st AD“ („Assistant Director“, regizor secund), cu alte cuvinte ea taie şi spânzură pe platouri, iar Roxana este mâna ei dreaptă. Suntem anunţaţi că filmările au început undeva pe la ora 19.00 şi sunt la a treia dublă.

Se filmează scena din bucătărie în care Doina (interpretată de Tania Popa) este high pentru că fără să-şi dea seama a încurcat obişnuitele ţigări cu cele cu haşiş, Edi (Adrian Văncică) încearcă
să-şi oprească hemoragia nazală, iar Fane (jucat de Gheorghe Ifrim) este debusolat şi vrea să-i ajute pe cei doi. Pentru scena aceasta, s-au tras peste cinci duble, astfel încât Adrian Văncică a ajuns să înghită o mulţime de lichid roşu, care-i era de fiecare dată picurat cu pipeta în nas.


„Noi nu ţintim festivaluri, ţintim la public“

Tudor Giurgiu, producătorul filmului, ne întâmpină cu un zâmbet relaxat, este îmbrăcat lejer şi înconjurat de câţiva copii, printre care şi băiatul său, Ştefan, care are şi el un mic rol în film. Tudor Giurgiu se declară mulţumit de investiţia făcută şi are mare încredere că filmul va avea priză la public: „Eu cred că o să fie supercomedie şi că o să prindă foarte bine. Noi râdem la cadre, la filmări, asta pentru că actorii sunt foarte buni, mulţi dintre ei sunt cunoscuţi din serialele de comedie“.

Chiar dacă Răzvan Săvescu nu are experienţă în filmul de lungmetraj, fiind la primul său proiect de acest fel, munca lui se ridică la nivelul aşteptărilor, mărturie stă faptul că Tudor Giurgiu spune despre el că „ştie foarte bine psihologia actorului şi ritmul unei secvenţe“. În timp ce ne însoţeşte către camera în care se petrece toată acţiunea, îl întrebăm dacă au în plan ceva festivaluri, dar ne răspunde scurt şi răspicat: „Noi nu ţintim festivaluri, ţintim la public“.

În drumul nostru, trecem prin cabina de probă improvizată. Printre pantofi, costume, rujuri şi farduri, o zărim pe actriţa Ioana Blaj, care îşi pudrează nasul în oglindă. Pe Ioana o ştim ca fiind Cristina din celebrele reclame la Vodafone cu „mâna pe picior“.  Chiar dacă în acest lungmetraj joacă rolul unei dive, privirea şi zâmbetul îi sunt la fel de naive şi jucăuşe. Ne spune fără ascunzişuri că nu are nimic în comun cu personajul pe care îl interpretează, dar asta o atrage cu atât mai mult.

„Este foarte diferit de tot ce am făcut până acum, sincer, nu mă regăsesc absolut deloc în personaj. Este o mare provocare pentru mine şi m-a bucurat foarte mult când am văzut despre ce este vorba. Faptul că am fost distribuită şi în alt rol decât acela de tipă ingenuă, care dă din gene şi plânge la cameră, este o satisfacţie imensă.“

Deşi buclele blonde şi rujul roşu aprins o fac să pară mult mai matură, Ioana este cea mai mică din distribuţie, lucru care a propagat-o în centrul atenţiei şi a atras după sine glumele pe seama rolului de divă. „Primesc foarte multe miştouri din partea lor, dar cumva mă aşteptam şi îmi sunt dragi.“

„Atenţie! Linişte! Motor!“, laitmotivul serii

Reuşim să ajungem sus, unde se filmează, puţin după ora 21. Dacă am avea la îndemână doar trei cuvinte pentru a descrie ce se întâmplă acolo, acelea ar fi: comedie, zâmbete, mulţumire. Un fel de haos organizat.

Nici nu intrăm bine, că se aude din nou vocea Adrianei Răcăşan: „Hai să facem!“. Iar Gigi Ifrim glumeşte: „Băi, jucaţi bine că e şi Tudor aici!“. Tudor Giurgiu zâmbeşte şi ne povesteşte câte ceva despre întâmplarea fericită prin care au găsit minunăţia de casă care s-a transformat peste noapte în platou de filmare, despre „noaptea încurcăturilor“, după cum numeşte el scena care urmează să fie filmată, şi rezumă totul la „o nebunie!“.

Pe platou se filmează dubla a patra, un du-te-vino continuu, Adriana Răcăşan strigă din toţi plămânii: „Atenţie! Linişte! Motor!“, regizorul îi dă indicaţii lui Ifrim, o fată aleargă de colo-colo cu sticluţa de sânge, cameramanul, un domn cu păr lung şi alb, se mişcă înainte şi înapoi cu camera deasupra capului, parcă valsând, şi totul se opreşte când Răzvan Săvescu ţipă: „Stop! Mult mai bine. Hai încă una repede! Bravo!“.

Să luăm ca exemplu filmele americane, la care te uiţi şi râzi cu lacrimi, şi noi suntem: «Dar, vai, să nu ţipăm prea tare, să nu vorbim urât», dar ce în viaţă nu e aşa? În viaţă nu te împiedici, nu cazi, nu faci glume, nu plângi?

Tania Popa, actriţă

Tania Popa iese din cadru, masându-şi gâtul amorţit, are părul ud şi machiajul i se prelinge, dar este toată un zâmbet. Ne priveşte şi ne spune de departe: „Cu mine nu aveţi nicio şansă de izbândă, eu sunt un om extrem de normal, am o meserie destul de interesantă, dar nu sunt aşa profundă, mai mult îmi bat capul cu rochiile pe care le fac“. Aşa şi este, o fire normală, care ne demonstrează că actorii în viaţa de zi cu zi sunt tot oameni, râd, glumesc, plâng.

Cât mai rupt din realitate se vrea a fi acest film şi, din ce vedem, avem motive întemeiate să credem că aşa va fi. Actorul Ion Sapdaru, care joacă rolul lui Titi, se apropie şi, făcând semn către Tania, ne spune mai în glumă, mai în serios, că a iubit-o din prima clipă. Tania ne oferă pe loc, în joacă, o dovadă a calităţilor ei actoriceşti, părând mai întâi că plânge, pentru a ne da seama în cele din urmă că râde. Apoi ne povesteşte despre marea bucurie pe care i-a adus-o acest rol, mai ales că a ajuns să lucreze din nou cu Răzvan Săvescu: „Eu cu Răzvan am jucat «Romeo şi Julieta» acum o sută de ani “.

Ea, mai mult ca oricare dintre cei din echipă, este ferm convinsă că va ieşi „ceva haios“, ne spune în şoaptă cum Gigi (Gheorghe Ifrim) îi distrează tot timpul şi Mişu (Mihai Călin), care are coloană vertebrală şi este destul de serios, a început să li se alăture în maratoanele de glume.

„Ne simţim foarte bine, iar Răzvan are energie cât să alimenteze o ţară întreagă, cred că o să iasă ceva frumos, lumea o să se distreze. Să luăm ca exemplu filmele americane, la care te uiţi şi râzi cu lacrimi, şi noi suntem: «Dar, vai, să nu ţipăm prea tare, să nu vorbim urât», dar ce în viaţă nu e aşa? În viaţă nu te împiedici, nu cazi, nu faci glume, nu plângi?“

De undeva se aude vocea „nesuferitei de Adriana“, după cum îi place Taniei să o numească, semn că este timpul să se întoarcă la filmări.

„Hai să ne râdem!“, se aude vocea groasă şi răguşită a regizorului, care aminteşte de Morgan Freeman în „Închisoarea îngerilor“. Liniştea se aşterne, oamenii sunt din nou pe poziţii şi filmările încep. După câteva secunde regizorul îi atrage atenţia lui Ifrim, trebuie să mai intre încă o dată, să fie mai puţin „teleghidat“ şi „mai plin de stare“. După alte câteva secunde se aude din nou: „Nu! Încă o dată“, face semn că este în regulă de această dată şi toţi răsuflă uşuraţi.

Un film făcut cu „Doi lei şi o cretă“

Ieşim afară, parcă plini de experienţa acelor câteva zeci de minute de filmări. Regizorul Răzvan Săvescu ne urmează, aproape fugind, cu picioarele goale. Aşa cum îl descriu şi ceilalţi, este plin de viaţă, pe alocuri exigent, pe alocuri glumeţ, dar tot timpul perfecţionist şi gata să renunţe la modestie, atunci când este cazul. „Simt că este nevoia unui moment bun de comedie în cinematografia românească, şi dacă nu eşti perfecţionist nu-ţi iese comedia. Comedia este mult mai greu de făcut decât drama, actorii mari de comedie din România îi numeri pe degete. Este simplu, dacă nu ai obţinut râsul în sală nu mai ai ce să faci. Hitchcock urmărea spectatorii din sală să vadă dacă râd sau se îngrozesc. Dacă nu ai ritm şi matematică, oamenii nu vor râde.“ Tot Răzvan Săvescu ne-a vorbit despre onoarea de a o avea alături în această producţie pe actriţa de origine croată Mira Furlan, cunoscută pentru rolurile din seriale precum „Lost“ sau „Babylon 5“, dar şi pentru producţiile de lungmetraj şi teatru.

Simt că este nevoia unui moment bun de comedie în cinematografia românească

Răzvan Săvescu, regizor

Deşi Tudor Giurgiu a remarcat-o primul, la South Est European Film Festival, şi i-a propus-o pentru rol, Săvescu o ştia din producţia „Tot turneul“, un film despre care spune că l-a impresionat şi care se axează pe aceeaşi temă abordată şi de el. Ne mărturiseşte că între el şi Mira a fost „chimie“ de la prima întâlnire şi enumeră motive dintre cele mai diverse pentru care i se pare cea mai potrivită alegere.

„A contat foarte mult faptul că este născută în aceeaşi zi cu mine, suntem două fecioare nebune şi perfecţioniste“, spune el râzând. „Este din Europa şi asta a ajutat-o să înţeleagă perfect spiritul nostru, ştie că nu este o producţie hollywoodiană şi că ne chinuim, a înţeles acest aspect. În câteva ore, am ales şi costumele, şi coafura, şi machiajul, fără să fie nevoie de mari întâlniri între regizorul şi starul de la Hollywood.“

Săvescu vorbeşte repede, frumos şi cu pasiune, este obosit, dar plin de viaţă şi dornic să se întoarcă la treabă cât mai repede. Se vede că este mulţumit de ce-a ieşit până acum, deşi „este o reală nebunie să faci un film atât de greu cu doi lei şi o cretă“. Pleacă la fel cum a venit, fugind şi strigând „hai!“, iar în urma lui oamenii din echipă trag însetaţi din ţigară, grăbindu-se să-şi ocupe poziţiile. 

Răzvan Săvescu a coborât din „Podul“ lui Cătălin Naum

Mihai Călin sau Mişu, cum îl numesc colegii de platou, îl joacă pe Sandu, regizorul şi directorul teatrului, responsabil de montarea spectacolului „D’ale Carnavalului“ cu care urmează să plece la New York. Ne vorbeşte calm, aproape şoptit şi cu mândrie despre rolul în care se regăseşte ca fiind „cel mai responsabil şi cel mai puţin comic dintre toţi“.

Într-un colţ, Oana Ioachim stă de vorbă cu Ion Sapdaru, cel din urmă încercând să o convingă că nu a fost niciodată directorul vreunui teatru din ţară, iar Oana conchide printr-o frază care ne relevă cum a început relaţia lor: „Am pus ochii pe el când am văzut un «Hamlet» regizat de el în '99“. Ion Sapdaru este el însuşi şi actor, şi regizor.

El se joacă puţin cu imaginaţia noastră, afirmând în primă instanţă că personajul său din film se numeşte Charles Spencer Chaplin. Aflăm într-un final că, de fapt, se numeşte Titi şi este un actor aflat în partea a doua a carierei sale, „talentat, dar uşor sastisit de carieră“.

E un film dificil pentru că există foarte multe tentaţii de a-l prăbuşi în derizoriu

Ioan Sapdaru, actor

Cel mai bun mod de a caracteriza personajul lui Sapdaru sunt vorbele unui celebru personaj cehovian, Zarecinaia din „Pescăruşul“: „Acum am înţeles care este adevărata noastră menire –  să muncim şi să ne ducem crucea“. Cam asta face şi Titi. Actorul spune că a reuşit să cupleze atât de bine cu personajul său datorită faptului că de 24 de ani lucrează în provincie, unde, spune el, actorii încă fac teatru. Îi place scenariul pentru că este scris din interior, de o actriţă, Oana Ioachim, pentru că personajele vorbesc „omeneşte“, pentru că este o poveste „frumoasă şi emoţionantă“. Cu toate acestea, îl consideră un film dificil, „pentru că există foarte multe tentaţii de a-l prăbuşi într-un derizoriu, lucru de care se teme şi de care este conştient şi regizorul, iar eu îl susţin în acest demers de a construi o poveste credibilă“.

 

Regizorul Răzvan Săvescu (dreapta), explicându-i actorului Gheorghe Ifrim (centru) cum să facă un gest în faţa colegului de scenă, Adrian Văncică

Ion Sapdaru spune râzând că este primul şi ultimul proiect la care lucrează cu Săvescu. „Bineînţeles că glumesc, mă înţeleg foarte bine cu el, pentru că vorbim aceeaşi limbă, el vine din noi, din lumea noastră, nu este un savant al jocului actoricesc, este şi el actor. Face parte din echipa aceea frumoasă care a coborât din pod, din «Podul» lui Cătălin Naum, şi, venind de acolo, spiritul ludic este perfect pus la punct în ceea ce-l priveşte pe Săvescu. Ştie ce face, conduce cu mână de fier filmările, vom vedea ce va ieşi.“

Pentru cei care nu ştiu, „Podul“ este trupa de teatru formată din actori amatori de la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

Mira Furlan face o incursiune în trecut

Oana Ioachim îşi stinge ţigara în acelaşi moment în care începe să ne povestească despre acea seară în care s-a născut ideea acestui film şi despre cât de fericită este să-şi vadă scenariul materializat, dar şi despre provocarea de a juca un rol creat de ea, dar nu pentru ea. „Nu este un film strict despre actori, ba mai mult, eu cred că în poveştile astea se regăsesc foarte mulţi oameni din toate meseriile. Este evidenţiat impactul asupra noastră, asupra unei naţii mici, destul de complexate de marea Americă. Sunt foarte fericită, actorii sunt cea mai frumoasă distribuţie pe care mi-o puteam dori, cât despre rolul meu mi-a fost foarte greu să depăşesc momentul, să trec peste faptul că este scris de mine.“

A trebuit să ajung în America pentru a veni în România.

Mira Furlan, actriţă

Mira Furlan se află pentru prima dată în România, deşi a fost născută în fosta Iugoslavie. „A trebuit să ajung în America pentru a veni în România“, ne spune ea. Mira este o femeie frumoasă, caldă şi vorbeşte zâmbind despre actorii „minunaţi“ cu care joacă, despre Răzvan, care este un „vulcan“, sau despre povestea scrisă cu „multă căldură“.

Mira Furlan, în rolul proprietarei vilei în care ajung actorii

I se pare „amuzant“ să lucreze într-un ritm alert şi spune că Tudor Giurgiu este „vinovat“ de această colaborare: „Tudor a avut ideea când ne-am întâlnit, mi-a propus, mi-a trimis scenariul şi iată-mă aici. Unele lucruri se întâmplă pur şi simplu. Acest rol pentru mine reprezintă o întoarcere în timp, o întoarcere în fosta Iugoslavie“. Săptămâna trecută, echipa a plecat „în tabără la New York“, aşa cum îi place lui Tudor Giurgiu să spună. Acolo a fost mutat platoul de filmare, timp de şapte zile, acolo s-au pus ultimele cărămizi ale unei comedii spumoase, cu nume reprezentative ale cinematografiei româneşti.

Filmul va fi distribuit în România de Transilvania Film, iar premiera va avea loc în martie, anul viitor. 

   Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: