Folosim termenul cu toată acoperirea lui deoarece timp de 10 zile au avut loc adevărate tururi de forţă în care tineri artişti, unii dintre ei fiind deja laureaţi ai altor manifestări  similare, deci cumva "produse finite", şlefuiţi, deja integraţi în activităţi solistice alături de binecunoscute orchestre, au depus eforturi inimaginabile poate pentru cei neiniţiaţi spre  a ajunge la acest moment decisiv.

Seara a început în sunetele pline de lirism ale Concertului pentru vioară şi orchestră op.35 de Ceaikovski în interpretarea violonistei Wonhee Bae (Coreea de Sud). Această artistă a avut o prestaţie excepţională pe parcursul etapelor precedente, iar muzicalitatea şi calităţile tehnice impecabile au fost puse în slujba unei viziuni romantice originale dar o anume suprasolicitare a coardelor instrumentului a marcat stressul excesiv la care a fost supusă, astfel încât juriul a decis să i se acorde premiul III. A urmat Fédor Roudine care a reprezentat Franţa şi care a evocat cu un sunet expresiv şi fin valurile sonore ale Concertului pentru vioară op. 47 de Jan Sibelius.

Despre acest opus se ştie că este într-un fel predestinat să aducă premii, nenumăraţi violonişti datorându-şi faima şi trofeele acestui concert. Iata că şi de această dată lozul a fost câştigător, tinereţea, talentul şi temperamentul lui Fédor Roudine fiind răsplătite cu prestigiosul premiu II. Marea revelaţie a concursului a fost reprezentantul Germaniei, Ştefan Tarara căruia i s-a decernat Marele Premiu. Evoluţia sa, pronunţat  ascendentă, care a uimit prin puritate stilistică, rezultat al unei vaste şi solide culturi care depăşeşte cu mult cadrul strict muzical, s-a concretizat tocmai prin această diferenţiere netă, esenţială pentru un artist. De obicei trăsăturile pur instrumentistice dezvăluie personalitatea şi strucutra emoţională a interpretului dar felul în care se manifestă acestea în cadrul stilurilor depăşeşte înzestrarea nativă. La fel ca la etapele anteriore, am asisitat la o interpretare fără cusur a Concertului pentru vioară de Ceaikovski – publicul şi cunoscătorii având de această dată oportunitatea de a asista la o audiţie  comparată – care amintea de generaţia de aur postenesciană : luminozitatea sunetului, echilibrul tempo-ului, claritate, construcţie monumentală, agogică şi atitudine scenică adecvate. Pentru noi a fost o bucurie să aflăm că Ştefan Tarara are rădăcini româneşti şi că tot în acest context a împărţit împreună cu pianista  Lora E. Vakova-Tarara Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Enescu. În încheierea serii s-au ţinut mici discursuri, s-a anunţat acordarea unor premii din partea membrilor juriului, s-au adus mulţumiri organizatorilor (Guvernul României prin Ministerul Culturii, director artisitic Ioan Hollender, Artexim – director Mihai Constantinescu, cu sprijinul Filarmonicii George Enescu) şi nenumăraţilor sponsori printre care se numără Rompetrol, Dacia, Orange ş.a. Să aşteptăm cu încredere competiţia din 2016.