Cineaştii Cristi Puiu şi Adrian Silişteanu, între câştigătorii Trieste Film Festival 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lungmetrajul ”Sieranevada”, de Cristi Puiu, şi scurtmetrajul ”Scris/ Nescris”, de Adrian Silişteanu, au fost premiate la Trieste Film Festival 2017, care şi-a desemnat sâmbătă câştigătorii.

Premiul InCE (Iniziativa Centro Europea) 2017, în valoare de 3.000 de euro, a revenit lui Cristi Puiu, pentru filmul ”Sieranevada”, dar şi ”pentru întreaga sa operă, pe care publicul nostru o cunoaşte atât de bine”.

”Anul acesta am selectat în programul festivalului cel mai recent film al său, lungmetrajul «Sieranevada», care a avut premiera la Cannes, în mai, şi care va fi lansat curând în Italia. Filmele lui Cristi Puiu, unul dintre cei mai proeminenţi cineaşti români ai generaţiei sale, denunţă cu ironie cele mai controversate şi tulburătoare aspecte ale României de astăzi”, se arată pe site-ul evenimentului.

Cel mai bun scurtmetraj din concurs, primind un premiu de 2.000 de euro, a fost desemnat ”Scris/ Nescris” (2016), de Adrian Silişteanu.

Cel mai bun lungmetraj al ediţiei de anul acesta a fost ”A Good Wife” (serbia), de Mirjana Karanović, iar la categoria documentar, câştigătoare a fost producţia poloneză ”Komunia/ Communion”, de  Anna Zamecka.

Premiul juriului format din Giuseppe Gariazzo, Franco Montini şi Anastasia Plazzotta a revenit filmului ”La natura delle cose” (Italia), de Laura Viezzoli.

Premiul Skyarte a revenit documentarului ”Koudelka Fotografa La Terra Santa” (Cehia), de Gilad Baram, premiul pentru cel mai bun subiect a fost acordat peliculei italiene ”Cono d’ombra”, de Luca Mastrogiovanni, iar cel mai bun proiect a fost ”Parents” al polonezului Artur Wyrzkowsky.

Trofeul Osservatorio Balcani e Caucaso pentru cel mai bun documentar a fost acordat finlandezului Tonislav Hristov, pentru ”The good postman”.

Juriul Erasmus a premiat pelicula ”Plateia Amerikis” (Grecia), de Yannis Sakaridis, pentru interpretarea originală a conceptului de graniţe şi origine.

Regizorii Cristi Puiu şi Vitalij Manskij au fost invitaţi de onoare ai Trieste Film Festival, care a avut loc în perioada 20 - 29 ianuarie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite