„Autoportretul unei fete cuminţi” a primit Marele Premiu la „Crossing Europe” de la Linz, Austria

„Autoportretul unei fete cuminţi” a primit Marele Premiu la „Crossing Europe” de la Linz, Austria

Echipa filmului „Autoportretul unei fete cuminţi” pe scena de la Linz     FOTO: Crossing Europe Linz

Lungmetrajul „Autoportretul unei fete cuminţi” a câştigat aseară Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film “Crossing Europe” din Linz-Austria. Premiul, în valoare de 10.000 de euro a fost acordat ex-aequo peliculei regizate de Ana Lungu şi coproducţiei „Varvari/Barbarians” (Serbia, Muntenegru, Slovenia) în regia lui Ivan Ikić.

Ştiri pe aceeaşi temă

Distincţia acordată de juriul de la Linz se alătură celor două premii pe care filmul “Autoportretul unei fete cuminţi” le-a primit la sfârşitul săptămânii trecute în cadrul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti: Premiul Publicului şi Premiul pentru cea mai bună regie.
 
Lungmetrajul va fi proiectat luna viitoare la Bucureşti în cadrul Festivalului Filmului European, eveniment organizat de Institutul Cultural Român şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene. Pelicula, care a câştigat Premiul Publicului şi Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, va fi prezentată la Cinema Pro, pe 10 Mai de la ora 20.30, în prezenţa echipei lungmetrajului. 
 
După proiecţie, regizoarea Ana Lungu, producătoarea Anca Puiu şi echipa vor participa la o sesiune Q&A moderată de criticul de film Andrei Rus.Premiera filmului în cinematografe va avea loc în această toamnă, pe 25 septembrie, pelicula fiind distribuită de Mandragora.
 
"Autoportretul unei fete cuminţi" spune povestea Cristianei, o femeie de 30 de ani, crescută într-o "familie bună". Personajul, intrepretat de actriţa de teatru Elena Popa, îşi petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuţiile cu cei doi prieteni apropiaţi, Alex (Andrei Enache) şi Michelle (Iris Spiridon), şi întâlnirile – rare, dar mult aşteptate - cu un bărbat căsătorit (Emilian Oprea), cu care are o relaţie amoroasă. După mutarea părinţilor, Cristiana rămâne să locuiască singură într-un apartament din Bucureşti şi se hotărăşte să-şi ia un câine - dorinţa ei din copilărie.  
 
Din distribuţie fac parte actorii Elena Popa, Emilian Oprea, Radu Iacoban, Istvan Teglas, regizorul de film Andrei Enache, regizorii de teatru Iris Spiridon, Alexandru Lustig, Eugen Gyemant, părinţii regizoarei, Dan & Magdalena Lungu şi producătoarea Anca Puiu.Scenariul filmului este semnat de Ana Lungu, imaginea Silviu Stavilă, sunetul Vlad Voinescu şi Filip Mureşan, iar montajul a fost realizat de Dana Bunescu. Producătorii lungmetrajului sunt Anca Puiu – casa de producţie Mandragora - şi Ana Lungu.

 
Ana Lungu (foto sus) este cunoscută publicului din România pentru pelicula "Burta Balenei", producţie selectată în 2010 la Festivalului Internaţional de Film de la Locarno în cadrul secţiunii Cineasti del presente/Filmmakers of the Present. "Burta Balenei" a fost scris şi regizat împreună cu Ana Szel.
 
 
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările